Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Încheierea nr. 6180/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 6180/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 24-07-2014 în dosarul nr. 5981/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 6180/2014
Ședința publică din data de 24 iulie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: Z. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de creditoarea . debitoarei N&M ELECTRO SRL, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul convențional al creditoarei, avocat B. Ieronim, în baza împuternicirii avocațiale nr. 66/11.06.2014, depusă la dosar f. 5, lipsind reprezentantul debitoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că debitoarea nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei, conform disp. art. 1018 alin.3 Cod proc. civilă.
Verificându-și competența în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în baza art. 1015 Cod procedură civilă
Reprezentantul creditoarei depune la dosar o declarație scrisă din partea administratorului creditoarei, prin care arată că debitoarea a achitat întreaga creanță și invocă disp. art. 1019 alin.(1) C.pr.civ. Solicită instanței a lua act de această împrejurare și de a dispune închiderea prezentului dosar, învederând că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, creditoarea . solicitat să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligată debitoarea N&M ELECTRO SRL la plata sumei de 6.263,67 lei, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, în baza comenzilor emise de debitoare, creditoarea a livrat acesteia mărfurile comandate, care au fost facturate dar neachitate de aceasta din urmă.
În drept s-au invocat prevederile art. 1166, 1186, 1270, 1650, 1719 cod civil și art. 1013 și urm. Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-12).
Deși a fost legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nu și-a exprimat în niciun fel poziția procesuală față de pretențiile creditoarei.
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul din 24.07.2014, creditoarea a declarat că a primit plata creanței de la debitoare, motiv pentru care solicită instanței să ia act de această împrejurare și să dispună închiderea dosarului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, potrivit disp.art.1019 al.1 Cod procedură civilă, în cazul în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate, instanța ia act de această împrejurare printr-o încheiere definitivă, prin care se dispune închiderea dosarului.
Așa fiind și văzând cererea depusă în acest sens de către societatea E. SA la termenul din 24.07.2014 (f. 20), instanța va lua act de plata sumei datorate și va dispune închiderea dosarului.
Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Ia act de declarația creditoarei . RO_, J_, cont nr. RO83 PIRB_ 1000, deschis la Piraeus Bank, cu sediul procesual ales la SCA B. & B., în Bistrița, .. 7, jud. Bistrița-Năsăud, cu privire la achitarea integrală a debitului de către debitoarea N & M ELECTRO SRL, CUI RO_, J_, cu sediul în P., ., ., jud. Iași.
Dispune închiderea dosarului nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.07.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. Z. L.
RED./DACT.
BV/R.
24.07.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3623/2014. Judecătoria... | Reexaminare amendă judiciară. Încheierea nr. 2014/2014.... → |
|---|








