Pensie întreţinere. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 7235/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică din data de 16 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. V., judecător

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta T. E. C., împotriva pârâtului T. R. P., având ca obiect pensie întreținere .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 27.11.2014, adresa emisă de ., privind veniturile obținute de pârât în perioada aprilie-septembrie 2014. La data de 3 decembrie 2014 s-a depus adresa emisă de ., privind comunicarea venitului obținut de pârât pe luna octombrie 2014.

Petenta T. E. C., depune extrasul de cont GarantiBank prin care i s-a virat pensia de întreținere pentru iulie și august, precizează că solicită calculul pensiei de întreținere raportat la veniturile obținute pe ultimele 6 luni și arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța socotindu-se lămurită, închide faza de cercetare judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Petenta T. E. C., având cuvântul asupra fondului cauzei, solicită admiterea cererii formulate și majorarea pensiei de întreținere datorată minorului, la ¼ din veniturile obținute de pârât, cu obligativitatea plății de la data introducerii acțiunii și până la majoratul minorului.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, la data de 11.07.2014, reclamanta T. E. C. a solicitat majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul T. R. P. în favoarea fiului lor minor, A. T. T., prin Sentința civilă nr. 640/2011 a Judecătoriei Bistrița, de la suma de 350 lei la cuantumul de ¼ din veniturile pe care le realizează acesta, începând cu data introducerii acțiunii; și stabilirea unui program de vizitare al minorului în favoarea tatălui său, pârâtul T. R. P..

În motivare se arată că, prin Sentința civilă nr. 640/2011 a Judecătoriei Bistrița, s-a stabilit ca pârâtul să plătească în favoarea minorului A. T. T. suma de 350 lei lunar, reprezentând pensie de întreținere. De la acea dată, când minorul avea vârsta de cinci ani, nevoile sale de întreținere, dezvoltare fizică, intelectuală și educațională sunt mai complexe, acesta fiind în prezent elev în clasa a III-a, astfel crescând proporțional și cheltuielile cu hrana, îmbrăcămintea, rechizitele și activitățile extrașcolare și de sănătate. De asemenea, este de notorietate faptul că prețurile la produsele de consum s-au majorat permanent, astfel că reclamanta s-a văzut nevoită să promoveze acțiunea pendinte.

Reclamanta mai învederează că pârâtul nu are alți copii minori în întreținere și că nu cunoaște cuantumul exact al veniturilor sale salariale, știind doar că acestea sunt fluctuante și depășesc 2.000 lei lunar.

Totodată, menționează că, de la data desfacerii căsătoriei și până în decembrie 2013, pârâtul a avut același domiciliu cu al reclamantei și al minorului, astfel că nu se impunea necesitatea stabilirii unui program de vizitare, dar în prezent, nemaiexistând această identitate de domicilii, reclamanta consideră că este oportună stabilirea unui program în acest sens, respectiv un sfârșit de săptămână bilunar (de vineri după masa până duminică după masa) și câte o săptămână în fiecare vacanță școlară și jumătate din vacanța de vară.

În drept s-au invocat prevederile art. 499, 525, 527, 532, 41, 274 Cod civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-6).

Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Potrivit art. 525 alin. 1 cu raportare la art. 529 alin. 2 și art. 530 alin. 3 Cod civil, obligația de întreținere există între părinți și copii, iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere de la ambii părinți, oricare ar fi cauza nevoii în care se află. Obiectul acestei obligații de întreținere îl constituie mijloacele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a minorului.

Dacă întreținerea este datorată de un părinte pentru un copil, aceasta se stabilește până la o pătrime din venitul său de muncă, pentru doi copii până la o treime, iar pentru trei sau mai mulți copii, până la jumătate din venituri, astfel după cum rezultă din prevederile art. 529 alin. 2 Cod civil.

Prin Sentința civilă nr. 640/2011, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița, pârâtul a fost obligat la pensie de întreținere în favoarea minorului T. A. T., născut la 07.02.2005, în sumă de 350 lei/luna, raportat la venitul net lunar declarat de pârât la acea dată.

În conformitate cu dispozițiile art. 531 alin.1 din Codul civil, “Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.”

Din probele administrate în cauză reiese că situația veniturilor pârâtului a suferit modificări, din 2011 și până în prezent, acesta realizând venituri nete în cuantum de 2.348 lei – în perioada aprilie – septembrie 2014, respectiv 1.435 lei – în luna octombrie 2014, motiv pentru care instanța va raporta cota legală de întreținere datorată minorului la media veniturilor realizate de acesta (f. 25, 27).

Prin urmare, având în vedere că s-au schimbat împrejurările luate în considerare de instanță la pronunțarea sentinței civile nr. 640/2011 a Judecătoriei Bistrița, respectiv faptul că în prezent veniturile realizate de pârât sunt mai mari decât în anul 2011, instanța urmează să admită cererea formulată și în consecință, să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului T. A. T., născut la 07.02.2005, prin Sentința civilă nr. 640/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, de la suma de 350 lei lunar, la ¼ din veniturile nete pe care pârâtul la realizează lunar, respectiv suma de 587 lei lunar, începând cu data de 11.07.2014 - data introducerii acțiunii - și până în luna octombrie 2014, respectiv suma de 358,7 lei, începând cu luna octombrie 2014 și până la majoratul acestuia.

Instanța ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII ,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta T. E. C., CNP_, cont nr. RO05 UGBI_ 0RON, deschis la Garanti Bank, cu domiciliul procesual ales în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul T. R. P., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, .. 56, .-Năsăud, și, în consecință dispune:

Majorează pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului T. T. A. născut la data de 07.02.2005, prin sentința civilă nr.640/2011, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, de la suma de 350 lei lunar la ¼ din veniturile nete pe care pârâtul la realizează lunar, respectiv suma de 587 lei lunar, începând cu data de 11.07.2014 data introducerii acțiunii și până la majoratul minorului și, respectiv suma de 358,7 lei, începând cu luna octombrie 2014 și până la majoratul acestuia.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistrița .

Pronunțată în ședința publică, azi 16.12.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. V. S. E.

RED/DACT

VV/R.

05.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BISTRIŢA