Stare civila. Sentința nr. 8873/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8873/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 200/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8873/2014
Ședința publică din data de 07 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie formulată de petentul G. T. C., având ca obiect stare civilă - perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu, în temeiul disp. art. 252 alin.1 Cod proc. civilă, invocă excepția perimării acțiunii și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției invocate, constată următoarele:
La data de 10.01.2013, pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat cererea formulată de petentul G. T. C., având ca obiect stare civilă.
La termenul de judecată din data de 12.04.2013, în temeiul disp. art. 242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, având în vedere că nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare in judecata se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
În speța dedusă judecății, a trecut mai mult de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea dosarului și nu au efectuat nici un demers pentru efectuarea unui act de procedură în vederea judecării procesului.
În consecință, în temeiul art. 248 alin.1 C.p.c. și întrucât nu există nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a perimării prev. de art. 249-250 C.p.c., instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării acțiunii, excepție invocată de instanță din oficiu, și pe cale de consecință:
Constată perimată cererea formulată de petentul G. T. C., cu domiciliul procesual în C., .. 5, ., ., având ca obiect stare civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2014.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
B. V. | B. A. |
Red/dact
BV/BA, 10.11.2014, 2ex
| ← Curatelă. Încheierea nr. 6963/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Tutelă. Sentința nr. 8486/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








