Pensie întreţinere. Sentința nr. 9757/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9757/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 6883/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9757/2014
Ședința publică din data de 09 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul T. O.-A. împotriva pârâtului T. L., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat S. D., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul reclamantului, față de lipsa pârâtului la interogatoriu, depune interogatoriul propus a se lua și solicită instanței să facă aplicarea dispozițiilor art.358 Noul cod procedură civilă. Nu are alte cereri prealabile.
Instanța socotindu-se lămurită închide cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul asupra fondului cauzei, solicită admiterea cererii formulate și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea reclamantului, raportat la venitul minim pe economie. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței pe care o depune la dosarul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, la data de 03.07.2014, reclamantul T. O. A. a chemat în judecată pârâtul T. L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de ¼ din salariul minim pe economie, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, este fiul pârâtului, are 19 ani și în prezent este student în anul I al Facultății de matematică și informatică din cadrul Universității Babes Bolyai Cluj N..
Menționează faptul că, pârâtul nu lucrează astfel încât solicită obligarea acestuia la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de ¼ din salariul minim pe economie.
În drept s-au invocat prev.art.499, 524 și urm. NCPC, art.194 și urm. NCPC.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 4-11, solicită încuviințarea interogatoriului pârâtului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul T. O. A., născut la data de 18.08.1994 este fiul pârâtului T. L., dar deși major, în prezent se află în continuarea studiilor, fiind student în anul I al Facultății de matematică și informatică din cadrul Universității Babes Bolyai Cluj N. (f.8), iar pârâtul nu este angajat în muncă.
Potrivit dispozițiilor art.499 alin.3 din C.civ., „Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani”.
Când întreținerea este datorată de un părinte pentru un copil, aceasta se stabilește până la o pătrime din venitul său de muncă, pentru doi copii până la o treime, iar pentru trei sau mai mulți copii, până la jumătate din venituri, astfel după cum rezultă din prevederile art. 529 alin. 2 Cod civil.
Având în vedere că pârâtul are obligația legală de a contribui la cheltuielile de educare și învățătură ale reclamantului instanța urmează ca în temeiul art. 499 alin. 3 cu raportare la art. 529 alin. 2 și art. 530 alin. 3 din Noul Cod Civil, să admită ca întemeiată acțiunea formulată și în consecință să oblige pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare în sumă de 225 lei, începând cu data de 03.07.2014 și până la terminarea studiilor de către reclamant, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.
În ce privește cheltuielile de judecată, raportat la dispozițiile art. 451, art. 452, art. 453 cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul T. O. A. ,CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ., jud. Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul T. L., CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ..26, jud. Bistrița Năsăud, și în consecință:
- obligă pârâtul să plătească reclamantului, cu titlul de pensie de întreținere suma de 225 lei, începând cu data de 03.07.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.
- obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 200 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistrița
Pronunțată în ședința publică, azi, 09.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. V. S. E.
Red/Dact
VV/NM
10.12.2014
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 1577/2014.... → |
|---|








