Plângere contravenţională. Sentința nr. 1980/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1980/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 7194/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1980/2014
Ședința publică din data de 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. N. L.
GREFIER D. L.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . SRL împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 28.06.2013 în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER- I. TERITORIAL 4
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În procedura verificării competenței instituită de prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, potrivit art. 94 pct. 4 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 32 din OG 2/2001.
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 238 alin.1 Cod procedură civilă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un singur termen de judecată. Încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, atașate plângerii, precum și întâmpinării, potrivit art.258 N.C.P.C, acestea fiind necesare și utile pricinii, fiind admisibile cauzei și întrunite cerințele prevăzute la art.255 Cod procedură civilă. Raportat la dispozițiile art. 394 (1) Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta . SRL a solicitat să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 28.06.2013 de intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER- I. TERITORIAL 4, ca fiind nul, nelegal și netemeinic, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare se arată că petenta consideră actul sancționator contestat ca fiind nul, având în vedere încălcarea art. 11 alin. (1) și art. 16 alin (1) și (6) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, de către agentul constatator, în sensul că art. II prevede „caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate,…erorii de fapt,.... dacă are legătură cu fapta săvârșită”, iar art. 16 prevede că „procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția ... (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal”, lucru omis de către agentul constatator la încheierea procesului verbal. Astfel, în temeiul art.17 din O.G. 2/2001, acest proces verbal este nul – „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
Nulitatea procesului verbal rezidă din întocmirea lui abuzivă, în sensul că organul de control, prin agent constatator B. N., a întocmit procesul verbal în lipsa contravenientului și a unui martor care să ateste faptele descrise, iar în cazul în care răspunderea unei astfel de fapte ar putea să incrimineze societatea, aceasta consideră că i s-a adus o vătămară directă, aplicând principiul conferit de art.6 din Convenția pentru drepturile omului, privind prezumția de nevinovăție în procedura contravențională.
În privința acestei garanții fundamentale, CEDO a elaborat o bogată jurisprudență, stabilind că această prezumție impune ca instanțele să nu pornească de la premiza că cel trimis în judecată a comis actul incriminat, ca sarcina probei să revină acuzării, îndoiala fiind în beneficiul acuzatului (in dubio pro reo).
Pe de o parte, OG 2/2001 nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului-verbal de constatarea a contravenției, însă, fiind vorba despre un act administrativ, se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate. Întrucât art. 47 din OG 2/2001 dispune că procedura de judecată prevăzută de acest act normativ se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, se vor aplica regulile din procesul civil privind admisibilitatea, administrarea și aprecierea probe/or și având în vedere caracterul mixt al probelor, care aparțin atât procedurii civile, cât și dreptului civil, sunt aplicabile reglementările dreptului substanțial în această materie, anume art. 1169-1206 Cod civil.
Lipsa de obiectivism în aplicarea legii, distribuirea sumelor încasate din amenzi ce duc la majorarea veniturilor salariale a propriilor agenți de control (premii etc.), precum și faptul că forța probatorie a procesului verbal este lipsită de orice justificare legală, organele de control nu pot participa în calitate de martor, ar trebuie să ducă obligatoriu măcar la găsirea (ceea ce nu este imposibil în traficul rutier) a cel puțin 2 martori care să infirme sau să afirme cele prezentate în procesele verbale, obișnuința cu care aceste organe de control trec la rubrica prevăzută pentru martori faptul că la locul întocmirii procesului-verbal erau doar organele constatatoare, dau posibilitatea acestora la abuzuri și subiectivism, pentru faptul că, conducătorul auto este singur în autovehicul, fiind foarte greu câteodată imposibil să se poată demonstra contrariul.
Se pune întrebarea justificată dacă nu cumva lipsa posibilității dovedirii contrariului celor afirmate de organele de control, precum și lipsa de obiectivism a acestora, nu duce decât la îngrădirea dreptului la libera circulație a mărfurilor și a serviciilor, precum și a dreptului la muncă, fapt ce încalcă principiile Constituționale cât și cele ale Uniunii Europene.
Se pare că organele de control, datorită faptului că au cunoștință despre imposibilitatea dovedirii contrare prin cuvântul conducătorului auto împotriva organului constatator, au creat și profită de această stare anormală, executând controale abuzive și lipsite de subiectivism.
Petenta învederează că nelegalitatea emiterii procesului verbal de contravenție rezultă din aplicarea greșită a legii, în speță a art. 8 alin(l) pct.) din O.G. 21/2009, OG 37/2007 și Legea 52/2009, coroborat cu art. 11 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
După cum se poate observa din lecturarea prevederilor legale, contravenția prevăzută de art.8 alin(l) pct.6) din O.G. 21/2009, aprobată prin Legea 52/2010, prevede o sancțiune ce se aplică conducătorului auto pentru: „Art. 8. - (1) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale: … 6. nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult”.
Iar, după cum reiese din conținutul procesului verbal de contravenție atacat, sancțiunea a fost aplicată datorită faptului că „...s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu mai mult de două ore, întrucât în intervalul de 24 de ore început în data de 03.06.2013 ora 22.30, P. C. a făcut o pauză maximă neîntreruptă de o oră și 45 de minute, în intervalul 04.06.2013 ora 12.00 -04.06.2013 ora 13.45, în loc de minim 9 ore, conform certificatului de desfășurare a activității din data de 04.06.2013, prezentat la control..." fără a se ține cont de precizările făcute în Certificatul de desfășurare a activităților conform Regulamentului (CE) 561/2006.
De asemenea, așa cum reiese din lecturarea Regulamentului (CE) 561/2006, durata de conducere zilnică este definită ca fiind durata de conducere totală acumulată între sfârșitul timpilor de odihnă zilnică și începutul timpilor de odihnă zilnică următori sau între timpii de odihnă zilnici și cei de odihnă săptămânali; aceștia nu pot depăși 9 ore; de două ori pe săptămână, durata de conducere zilnică poate fi prelungită până la maximum 10 ore; un șofer poate presta două perioade de conducere zilnică cu condiția respectării pauzelor și a perioadelor de repaus zilnice și săptămânale regulamentare.
Cu titlu de exemplu, se invocă draftul pentru instruirea inspectorilor de control în trafic: astfel, unei perioade zilnice de șofat după un repaus săptămânal sau zilnic reglementat în baza interpretării mai sus menționate, 04.00 - 08.30 perioadă de conducere; 08.30-09.15 perioadă de odihnă; 09.15 - 13.45 perioadă de conducere; 13.45 - 22.45 perioadă de odihnă; 22.45 - 03.15 perioadă de conducere.
Dacă se coroborează cu datele prezentate la control și evidențiate de inspector, reiese că activitatea de transport a început din data de 04.06.2013 ora 13.45, acesta a condus până la ora 18.15, a făcut o pauză de o oră și 45 de minute, după care a continuat activitatea până la 22.30, calcul ce evidențiază că acesta nu a depășit cele 9 ore și că pauza a fost de 1 și 45 de minute, încadrându-se în timpii ceruți de regulament. Interpretarea dată de inspector cum că timpul de înaintea pornirii în cursă nu a fost de odihnă, duce la concluzia aberantă că din data de 18.05.2013 orele 10.00 și până la data de 04.06.2013 orele 12.00 conducătorul auto nu s-a mai odihnit niciodată.
De asemenea, această interpretare poate duce la controale abuzive, prin care i se va putea cere dovada faptului că s-a efectuat efectiv odihna (îmbrăcat în pijama și dormit...), ceea ce legea nu impune ci doar o solicită conform documentelor. Dar cum și Regulamentul Uniunii Europene (CE) nr.561/2006 prevede posibilitatea ca perioada de lucru și de odihnă să se poată demonstra prin documente (diagrama tahograf și Certificat de desfășurare a activității), consideră petenta că interpretarea dată este una abuzivă, menită să ducă la îngreunarea desfășurării activității de conducere (stres, răspundere nejustificată, încercare de eludare a legii, etc.).
Astfel, este evident faptul că sancțiunea a fost stabilită arbitral și subiectiv, organul de control fiind în confuzie asupra stării de fapt, făcând o aplicare subiectivă a contravenții prevăzute de art.8 alin(l) pct.6) din O.G. 21/2009. În acest sens, astfel cum art.11 din O 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prevede că eroarea de fapt în care se află un agent de control, se înlătură caracterul contravențional al faptei – „art. 11. - (1) Caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt. precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită…(5) Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se constată numai de instanța de judecată”.
În consecință, cum în întocmirea procesului verbal s-a încălcat art. 11 din Ordonanța 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, deoarece caracterul contravențional al faptei este înlăturat de eroarea de fapt constatată și sancționată de agentul constatator, în temeiul art. 17 coroborat cu art.34 din Ordonanța 2/2002, se impune admiterea prezentei plângeri.
Astfel, în cazul în care se constată că societatea petentă a greșit într-un fel, mai ales că practic la conducătorul auto a respectat timpii de odihnă și de lucru, în lumina art.7 alin.(3) din OG 2/2001 care prevede că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune", petenta consideră că înlocuirea măsurii amenzii cu avertisment ar fi cea mai potrivită.
În drept s-au invocat prevederile OG 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 7-11, 19-28).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea acțiunii petentei ca netemeinică și nelegală și menținerea în totalitate a procesului-verbal, cu obligarea petentei la achitarea amenzii contravenționale.
În motivare se arată că acțiunea nu poate fi admisă având în vedere următoarele considerente: față de motivele de nelegalitate invocate, intimatul consideră că acestea sunt nefondate.
Referitor la descrierea faptei, agentul constatator a precizat, la punctul 1 din cadrul procesului verbal, toate elementele care pot servi la identificarea și aprecierea gravitații faptelor săvârșite de către petenta. În concluzie, critica de nelegalitate invocată cu privire la acest aspect este nefondată.
Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 19 alin(3) menționând la punctul 10 din acesta motivul lipsei obiecțiunilor reprezentantului legal al contravenientului. În practica constantă a Curții Constituționale s-a statuat faptul că art. 19 alin (1) și (3) nu încalcă dreptul la apărare statuat de art. 24 (1) din Constituție contravenientul beneficiind de toate beneficiile dreptului la apărare prin promovarea plângerii contravenționale, iar în cursul procesului își poate angaja avocat și poate face orice apărare pe care o consideră necesară.
În ceea ce privesc numele și prenumele contravenientului, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 1 lit. c). din OG nr. 37/2007 cu modificările și completările ulterioare, pentru fapta reținută în cadrul procesului verbal, se sancționează operatorul de transport iar datele acestuia se regăsesc la punctul 2 din cadrul procesului verbal dedus judecății.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, intimatul arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. g). din Regulamentul (CE) nr. 561/2006, prin perioadă repaus zilnic de odihnă zilnică se înțelege „partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său și care poate fi o „perioadă de repaus zilnic normală" sau o „perioadă de repaus zilnic redusă" - „perioadă de repaus zilnic normală": orice perioadă de repaus de cel puțin unsprezece ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranșe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puțin trei ore și a două, o perioadă neîntreruptă de cel puțin nouă ore; „perioadă de repaus zilnic redusă": orice perioadă de repaus de cel puțin nouă ore, dar mai puțin de unsprezece ore”.
După cum se poate observa din dispozițiile mai sus citate, legiuitorul european a stabilit în mod imperativ cum se poate desfășura în condiții de siguranță un transport și modul în care trebuie luat repausul zilnic. În cauza dedusă judecății, conducătorul auto avea trei posibilități, anume, să efectueze o perioadă de odihnă zilnică de 11 ore consecutive sau fracționat în două etape, prima de 3 ore și a doua de 9 ore consecutive sau să efectueze o perioadă de odihna zilnică redusă de minim 9 ore consecutive dar nu mai mult de 11 ore. Cu excepția acestor trei variante nici o altă variantă nu îndeplinește exigențele legiuitorului european și ca atare constituie faptă contravențională.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (2) din Regulamentul mai sus amintit, intervalul de 24 de ore începe la data și ora la care se finalizează o perioadă de odihnă zilnică sau săptămânală cu respectarea dispozițiilor legale în materie. În speță, prepusul petentei nu a efectuat o perioadă de odihnă în intervalul de 24 de ore anterior controlului, iar în conformitate cu scriptele prezentate la control acesta nu a efectuat o perioadă de odihnă zilnică din data de 18.05.2013, ora 10:00.
Așa cum a menționat și agentul constatator în cadrul procesului verbal și cum a rezultă din Certificatul de atestare a activității prezentat la control, conducătorul auto a fost într-o perioadă de "disponibil" în intervalul 03.06.2013 ora 22:30 - 04.06.2013 ora 12:00, timp în care nu a putut să dispună de timpul său liber așa cum prevede în mod imperativ art. 4 lit. g). din Regulamentul (CE) nr. 561/2006.
Astfel, în conformitate cu definiția prevăzută de art. 3 lit. b). din Directiva 2002/15/CE rezultă fără urmă de tăgadă că în perioadele de disponibilitate conducătorul auto trebuie să răspundă la orice apel de a întreprinde o călătorie sau de a relua conducerea vehiculului și ca atare, acesta nu poate dispune de timpul său în mod liber așa cum este prevăzut în mod imperativ de art. 4 lit. g). din Regulamentul (CE) nr. 561/2006. Pentru constatarea faptelor cu privire la lipsa odihnei zilnice nu au relevanță prevederile cu privire la timpul maxim de conducere zilnic admis, decât în ipoteza în care se constată concurs de contravenții, altfel, perioadele de odihnă se analizează în baza dispozițiilor legale care le reglementează în mod expres.
În ceea ce privește eroarea de fapt invocată de petentă, această cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale nu este incidență în cauză. Prin eroare de fapt se înțelege "reprezentarea greșita de către cel ce săvârșește o faptă ilicită, a realității din momentul săvârșirii faptei, reprezentare determinată de necunoașterea sau cunoașterea greșită a unor date ale realității”. În speță, din datele completate de petentă pe certificatul de atestare a activității rezultă fără urmă de tăgada că prepusul acesteia a desfășurat activitatea "la dispoziție" în perioada 18.05.2013 ora 10:00-04.06.2013 ora 12:00. Având în vedere modalitatea de completarea a Certificatului de atestare a activității, precum și dispozițiile Regulamentului (CE) nr.561/2006, prepusul petentei trebuia să dețină înregistrări tahografice pe care să fie înregistrată activitatea "odihnă" cel puțin 9 ore consecutive înainte de a începe activitatea de "conducere" ceea ce în fapt nu s-a întâmplat.
Având în vedere cele de mai sus, agentul constatator în mod temeinic și legal a reținut fapta contravențională în sarcina petentei. Afirmațiile petentei în sensul că inspectorii instituției aplică sancțiuni contravenționale, urmărind un interes personal, respectiv majorarea veniturilor salariale sunt malițioase și nu corespund realității.
Potrivit art. 249 Cod procedură civilă, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească. Prin OG 37/2007 cu modificările și completările ulterioare, a fost stabilit un sistem gradual de sancționare a nerespectării perioadelor de conducere și de odihnă în funcție de durata nerespectării acestora. în cazul nerespectării perioadei maxime zilnice de conducere sunt reglementate următoarele contravenții: fapta prevăzută de art. 8 - alin. (1) pct. 6. nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult; art. 9 alin. (1) lit. c). 4.000 lei -8.000 lei; alin. (2) pct. 6. nerespectarea perioadei minime de odihnă cu mai mult de o oră, dar mai puțin de două ore; art. 9 alin. (1)lit. h). 3.000 lei -6.000 lei; și alin.(3) pct.4. nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu până la o oră; art. 9 alin. (1) lit. k). 1.500 lei -3.000 lei.
Nerespectarea perioadelor de conducere și de odihnă sunt considerate fapte contravenționale cu un pericol social mare, deoarece nerespectarea acestora pune în pericol atât siguranța circulației cât și pe cea a participanților la traficul rutier. Oboseala la volan este principala cauză a accidentelor rutiere, astfel legiuitorul european a considerat oportun să legifereze activitatea de conducere a vehiculelor impunând conducătorilor auto să efectueze pauze și perioade de odihnă pentru a nu fi afectată siguranța circulației. Pe cale de consecință, apreciază intimatul că sancțiunea avertismentului nu se impune atâta vreme cât petenta a săvârșit o încălcare foarte gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, așa cum este reglementată de alin. (2) din OG 37/2007 actualizată, iar agentul constatator a aplicat o sancțiune îndreptată spre minimul prevăzut de actul normativ.
Față de petitul referitor la obligarea instituției la restituirea cuantumului amenzii achitat în contul Bugetului de stat, intimatul arată că o asemenea solicitare este inadmisibilă pentru cele ce urmează; la punctul 4.1. lit. a) din cadrul procesului verbal dedus judecății este precizat în mod expres că amenda de 2800 lei se achită „în cazul persoanelor juridice române, în contul de „venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale", deschis la unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia își are domiciliul fiscal contravenientul, beneficiar Bugetul de S.". În consecință, instituția nu poate fi obligată la restituirea unei sume care nu a fost achitată în contul său și a cărui beneficiar a fost bugetul de stat.
În drept s-au invocat prevederile HG 69/2012, OMTI nr. 980/2011, OG nr. 26/2011, HG nr. 995/2011, OMTI nr. 1088/2011, OG nr. 37/2007 cu modificările și completările ulterioare, OMTI nr. 1058/2007, Regulamentul (CE) nr. 561/2006, Decizia consiliului nr. 230/2007, OG nr. 2/2001, art. 205 și 411 alin. (1) teza finală Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 36-57).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimat la data de 28.06.2013, petenta a fost sancționată contravențional, în temeiul art. 8 alin. 1 pct. 6 din OG 37/2007, cu amendă în cuantum de 4000 lei, reținându-se faptul că în data de 14.06.2013, ora 11.05, angajatul petentei, numitul P. C., conducând autotractorul cu nr. de înmatriculare_, nu a respectat perioada maximă de conducere neîntreruptă, respectiv timpii de muncă și odihnă obligatorii.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenția instanța reține că fapta de depășire a perioadei maxime de conducere neîntreruptă, respectiv perioada de odihnă obligatorie, descrisă de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, este confirmată de probele administrate în cauză, respectiv înregistrarea tahografului, și de recunoașterea săvârșirii faptei de către petentă, cu observația că numitul P. C. a efectuat mai multe opriri, însă nu în ordinea cerută de lege. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 pct. 6 din OG 37/2007 potrivit cărora constituie contravenție „nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult” și faptul că numitul P. C. a depășit perioada maximă de conducere neîntreruptă, aspect dovedit cu înregistrarea tahografului, instanța constată că în mod întemeiat a fost reținută în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 pct. 6 din OG 37/2007.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că fapta de a depăși perioada maximă de conducere neîntreruptă prezintă o gravitate deosebită. Prin urmare, instanța apreciază că nu a fost invocată și probată de către petentă existența unor împrejurări deosebite în momentul săvârșirii faptei contravenționale, care să justifice înlocuirea amenzii cu avertisment.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petenta . SRL împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimat la data de 28.06.2013, ca neîntemeiată.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . RO_, J_, cont nr. RO82 BPOS_R OL01, deschis la B. Post Suceava, cu sediul în Suceava, Calea Unirii, nr. 92, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, C._, cont nr. RO65 TREZ 0150 25XX X012 676, deschis la Trezoreria Sector 1 București, cu sediul procesual ales în Cluj N., Piața A. I., ., nr. 63, jud. Cluj, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimat la data de 28.06.2013.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. N. L. D. L.
RED./DACT.
MNL/R.
25.03.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8477/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9815/2014. Judecătoria... → |
|---|
