Plângere contravenţională. Sentința nr. 2534/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 2534/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 10000/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2534/2014

Ședința publică din data de 03 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. C. G., judecător

GREFIER: A. C. I.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale, formulată de petenta D. C., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat de intimata C.- C. la data de 03.10.2011.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. A.-M. pentru petentă, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Se constată că intimata a depus la dosar prin serviciul Registratură, la data de 01.04.2014, dovada de comunicare a procesului-verbal contestat, astfel cum i s-a cerut prin adresa emisă la termenul anterior. Totodată, se mai comunicarea acestuia s-a făcut prin afișare, fără a se recurge cu prioritate la comunicarea procesului-verbal prin poștă, cu aviz de primire.

Față de dovada de comunicare a procesului-verbal contestat depusă la dosar de intimată, reprezentanta petentei, raportat la dispozițiile Deciziei nr. 10/2013 a ICCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, solicită instanței să contate plângerea ca fiind făcută în termen.

Având în vedere că procesul-verbal contestat a fost comunicat cu petenta prin afișare, fără a se încerca cu prioritate comunicarea acestuia prin poștă cu aviz de primire, prin raportare la dispozițiile Deciziei nr. 10/2013 a ICCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, instanța apreciază că plângerea este făcută în termen.

Instanța aduce la cunoștința reprezentantei petentei faptul că are dreptul de a invoca excepții și de a arăta toate mijloacele pe care le consideră necesare în apărarea, acordându-i cuvântul în acest sens.

Reprezentanta petentei arată că nu are de formulat excepții, iar în ceea ce privește probele solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 258 C., instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

În baza art. 244 C., nemaifiind alte excepții și cereri de formulat, instanța declară faza cercetării judecătorești încheiată și acordă cuvântul pe fond.

Pe fondul cauzei reprezentanta petentei solicită admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată în scris, respectiv anularea ca nelegal a procesului-verbal contestat. Aceasta consideră că procesul-verbal contestat nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 17 din O.G. 2/2001, în ceea ce privește semnătura olografă a agentului constatator. Semnătura electronică aplicată procesului-verbal contestat se folosește doar în privința înscrisurilor sub semnătură privată, nu și în cazul procesului-verbal de contravenție, care este un act administrativ. Pentru toate aceste motive, reprezentanta petentei solicită admiterea plângerii contravenționale, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei.

Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petenta D. C. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat de intimata C.- C. la data de 03.10.2011, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a invocat lipsa semnăturii olografe a agentului constatator și faptul că procesul-verbal nu cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art. 17 din OG nr. 2/2001.

În drept s-au invocat art. 31 și urm. OG nr. 2/2001, Legea nr. 445/2001, art. 192.

A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În probațiune s-au depus înscrisuri (filele 3-6).

Legal citat intimatul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, la data de 17.04.2011, pe DN17 km85+380m, pe raza localității Tiha Bârgăului, jud. BN, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține

rovinietă valabilă, sens în care, la data de 03.10.2011, a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C..

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Procesul-verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că procesul-verbal este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale.

Atâta timp cât petentul figurează ca proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări și nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei. Conform Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii si eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art. 24, al. 2, lit. d, petentul avea obligația să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său și în baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligențe pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului și pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta rămâne menționat în cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar și utilizator, situație în care răspunderea contravențională în sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.

În temeiul art. 411 (1), pct. 2 N.C.P.C., solicită judecarea și în lipsă a prezentei cauze.

În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit la data de 03.10.2011, petenta D. C. a fost sancționată, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se că în data de 17.04.2011 ora 19,39, pe DN 17, km. 85+380, Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_, aparținând acesteia, a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Agentul constatator a reținut că prin această faptă a fost încălcat art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține în primul rând că acesta a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 2/2001, pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.

În ceea ce privește natura juridică a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, se impune a fi precizat faptul că, potrivit art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2002 a contenciosului administrativ, este act administrativ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

De asemenea, art. 34 al. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede că dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel, acesta urmând a fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, dispoziție care atestă, o dată în plus, caracterul administrativ al procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, subsumând această categorie de acte raporturilor de autoritate.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă așadar un act oficial pentru că emană de la un agent constatator aflat în exercițiul funcțiunii, face parte din sfera actelor administrative de autoritate cu caracter individual, aflându-ne în prezența unei manifestări de voință a autorității publice, făcută în temeiul și în vederea executării legii pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice de drept administrativ. Condițiile de valabilitate a unui act administrativ sunt ca acesta să fie emis cu respectarea competenței, respectarea formei și a procedurii de emitere a actului, a conformității actului cu actele juridice cu forță superioară precum și cu scopul legii. Astfel, procesul-verbal, ca orice act administrativ trebuie să îmbrace forma scrisă. Nici O.G. nr. 2/2001 și nici O.G. nr. 15/2002 nu prevăd posibilitatea ca agentul constatator să întocmească procesul-verbal în formă electronică.

Pe de altă parte, pentru a deveni incidente dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, ar trebui ca procesul verbal să poată fi emis în format electronic.

Conform prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar.

Din întreaga economie a Legii nr. 455/2001 se desprinde concluzia că atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora, sunt aplicabile raporturilor juridice de drept privat și nu raporturilor de autoritate. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din același act normativ în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.

Din cele expuse mai sus, instanța apreciază că actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina societății petente în format electronic un proces-verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentei în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în O.G. nr. 2/2001. Or, nici dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și nici cele ale O.G. nr. 15/2002 nu prevăd în mod expres o atare situație derogatorie precum posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor-verbale, fiind cunoscut faptul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.

Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit la data de 03.10.2011 de către C. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C., ca fiind nelegal întocmit.

Față de dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, va obliga intimata la plata către petenta a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta D. C., domiciliată în Bistrița, Calea Moldovei, nr. 1, ., jud. Bistrița Năsăud, CNP_, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, CUI_, J_ .

Dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/03.10.2011.

Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. G. A. C. I.

Red/Dact

CCG/NM

11.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2534/2014. Judecătoria BISTRIŢA