Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9095/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9095/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 8588/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9095/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 14 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta E.ON E. ROMANIA SA împotriva pârâtei ASOCIAȚIA DE LOCATARI T. B. NR. 2, având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților, cererea soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În procedura verificării competenței instituită prin prevederile art.131 alin.1 Noul cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea cauzei, în raport de prevederile art. 94 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 1025 Nou cod pr. civilă.
Față de actele de la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată la această instanță la data de 02.09.2014, reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA a solicitat să se dispună obligarea pârâtei ASOCIAȚIA DE LOCATARI T. B. NR. 2 la plata sumei de 7.264,73 lei și a dobânzii contractuale în cuantum de 0,03% pe zi de întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că societatea reclamantă a furnizat gaze naturale pârâtei, la imobilul acesteia situat în Bistrița, .. A2, .. Bistrița-Năsăud, în temeiul Contractului de furnizare a gazelor naturale din 01.10.2009, iar debitoarea nu s-a conformat obligației contractuale corelative de a plăti la scadență gazele naturale. În acest sens se arată că debitoarea nu a achitat facturile reprezentând consumul de gaze naturale în perioada aprilie 2011 - decembrie 2011, în valoare de 7.264,73 lei, conform Situației facturilor pentru gaze neîncasate, facturi scadente începând cu 09.05.2011.
Ca urmare a neplății la scadență, reclamanta a calculat penalități de întârziere în conformitate cu art. 6.3 din contractul de furnizare gaze naturale, conform Centralizatorului majorărilor de întârziere, în cuantum de 3.572,71 lei.
În drept s-au invocat prevederile art. 1270 cod civil și art. 1025-1032 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-23).
Instanța a procedat la emiterea către pârâtă a formularului de răspuns, însoțit de o copie a cererii și a înscrisurilor depuse de reclamantă, însă pârâta nu s-a conformat obligației instituite de art. 1029 al. 4 N.C.pr.civ. privind depunerea sau trimiterea formularului de răspuns completat corespunzător, nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și face cunoscută poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
În baza contractului de furnizare reglementată a gazelor naturale nr._/01.10.2009 (f. 10-11), reclamanta a furnizat pârâtei gaze naturale la locul de consum din Bistrița, .. A2, .. Bistrița-Năsăud, în perioada aprilie 2011 - decembrie 2011, conform facturilor depuse la dosar (f. 12-22), care însă nu au fost onorate la plată de către pârâtă la scadență.
Potrivit art. 6 „Aplicarea în timp a legii civile”, alin. 1 și 2 din Codul civil din 2009, în vigoare de la 1 octombrie 2011, legea civilă nu are putere retroactivă, iar actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Așadar, contrar susținerilor reclamantei, raportat la momentul începerii raporturilor contractuale între părți, respectiv luna octombrie 2009, în cauză sunt incidente prevederile Codului civil din 1864.
Potrivit prevederilor art. 969 C.civ. din 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Art. 970 C.civ din 1864 instituie în sarcina părților obligația executării convenției cu bună-credință. În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 1073 C.civ., referitoare la dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar in caz contrar dreptul acestuia la dezdăunări.
Instanța constată îndeplinite în speță condițiile răspunderii civile contractuale, dat fiind faptul că între părți a intervenit un acord de voință cu privire la furnizarea serviciilor de alimentare cu gaze naturale, iar reclamanta a suferit un prejudiciu prin neexecutarea la termen a obligației ce-i revenea pârâtei, de plată a serviciilor prestate. În materia răspunderii civile contractuale culpa debitorului se prezumă, dat fiind faptul că primele două condiții, respectiv existența contractului și prejudiciul sunt împlinite.
Deoarece reclamanta, prin înscrisurile administrate la dosar, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executării propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâtă, instanța reține că acestuia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că a executat propriile obligații. Însă pârâta nu a administrat nicio probă care să confirme acest fapt.
Pârâta a fost pusă de drept în întârziere, în virtutea caracterului comercial al raportului obligațional dintre părți și există o legătură de cauzalitate între fapta ei, respectiv neexecutarea obligației de plată și urmarea imediată - prejudiciul suferit de reclamantă. Instanța mai reține faptul că părțile nu au convenit vreo clauză exoneratoare de răspundere a pârâtei, iar dreptul la acțiune la reclamantei nu s-a prescris.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii contractuale, calculate conform tabelului depus la filele 7-9, instanța reține că, potrivit art. 43 C.. și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța constată că acțiunea formulată este fondată, astfel că în temeiul art. 969 și urm. C.civ., art. 1294 C.civ., art. 43, art. 46 C.. admită și să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 7.264,73 lei, reprezentând contravaloarea neachitată a serviciilor de furnizare de gaze naturale aferente lunilor aprilie 2011- decembrie 2011, și a sumei de 3.572,71 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate până la data de 26.08.2014.
În baza art. 1031 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta E.ON E. ROMANIA SA, CUI_, J_, C. RO46 BRDE 270S V_, deschis la BRD Târgu M., cu sediul în Târgu M., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI T. B. nr. 2, cu sediul în Bistrița, .. 1, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, și, în consecință:
- obligă pârâta la plată către reclamantă a sumei de 7.264,73 lei, reprezentând contravaloarea neachitată a serviciilor de furnizare gaze naturale aferente perioadei 08 aprilie 2011 – 31 decembrie 2011, precum și a sumei de 3.572,71 lei, reprezentând dobânda legală la suma menționată, calculată până la data de 26.08.2014.
- obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistrița.
Executorie.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 14.11.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. V. B. C. I.
RED/DACT
VV/R.
21.11.2014 -4 ex.
| ← Anulare act. Hotărâre din 30-09-2014, Judecătoria BISTRIŢA | Reexaminare taxe de timbru. Încheierea nr. 8586/2014.... → |
|---|








