Plângere contravenţională. Sentința nr. 3628/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 3628/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 34/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3628/2014

Ședința publică din data de 08 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. C. G., judecător

GREFIER: A. C. I.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta M. A. A., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr. 3413, încheiat de intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA la data de 19.12.2013.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată că petenta a depus la dosar, la data de 28.04.2014, prin serviciul Registratură, concluzii scrise.

Judecata pe fond a cauzei a avut loc la data de 24.04.2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 08.05.2014.

Încheierea din 24.04.2014 face parte din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta M. A. A. a solicitat să se dispună, în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 3413, încheiat la data de 19.12.2013 de intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, ca netemeinic și nelegal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

În motivare se arată că, prin procesul-verbal contestat, s-a reținut faptul că petenta ar fi adresat expresii jignitoare agentului de la Poliția L.. Aceasta susține că, în data de 20.12.2013, a primit prin poștă un plic cu trei procese-verbale, iar în fiecare proces-verbal era sancționată contravențional pentru câte o faptă pe care nu o săvârșise.

Astfel, învederează că, într-o zonă aglomerată a orașului Bistrița, petenta a încetinit autovehiculul în încercarea de a găsi un loc de parcare, însă nu a existat o staționare pe trecerea de pietoni, așa cum susține agentul Poliției locale. Mai mult decât atât, agentul susține că petenta ar fi refuzat sau nu ar fi prezentat actele de identitate personale și ale autoturismului, lucru total neadevărat. La momentul încetinirii, agentul s-a deplasat spre autoturismul petentei și i-a făcut semn să oprească mașina, cerându-i actele. I-a prezentat acestuia cartea de identitate personală, permisul de conducere și cartea de identitate a mașinii, timp în care agentul i-a spus că a staționat cu autovehiculul pe trecerea de pietoni. Petenta a precizat că doar a încetinit pentru a căuta un loc de parcare, însă acesta s-a enervat și i-a adus la cunoștință că va primi procesele-verbale acasă. În toată această discuție nu a existat o proferare de injurii, expresii jignitoare și vulgare, astfel cum s-a reținut, la adresa agentului constatator, ba dimpotrivă acesta a avut un limbaj neadecvat la adresa sa.

Petenta mai precizează faptul că i-au fost emise trei procese-verbale de contravenție, trimise prin poștă în același plic. Astfel, susține că situația consemnată în procesul-verbal contestat nu corespunde realității, acesta fiind întocmit în mod nelegal și netemeinic deoarece a fost întocmit în mod abuziv. Agentul de poliție a precizat pe procesul-verbal încheiat că petenta nu are de făcut obiecțiuni, însă nu i s-a adus la cunoștință această posibilitate.

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de „acuzare" instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului", dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Având în vedere cele prezentate mai sus, petenta consideră că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentului în săvârșirea faptei, mențiunile agentului constatator inserate în actul constatator neputând singure servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absenta altor mijloace de probă. De asemenea, consideră aceasta că se impune respectarea garanțiilor specific recunoscute persoanei acuzate, între care și prezumția de nevinovăție a petentului (garantată de art.6 &2 din CEDO) ce privește și aspectul probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care în cazul de față, fără îndoială, profită persoanei acuzate și incumbă intimatei.

Sub acest aspect, petenta subliniază faptul că mențiunile procesului-verbal de contravenție nu sunt susținute de un probatoriu aferent cu privire la existența faptei contravenționale, săvârșirea faptei de către petentă și vinovăția acesteia în comiterea contravenției.

În drept s-au invocat prevederile art. 31 și urm. din OG 2/2001 și Legea 61/1991.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-5, 9-10, 15).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea ca legal și temeinic a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

În motivare se arată că, în data de 19.12.2013, la ora 09.37, autoturismul cu nr. de înmatriculare B 2064UK a fost remarcat de polițistul local pe . ce era staționat neregulamentar pe trecerea de pietoni, așa cum reiese și din fotografiile realizate la momentul constatării faptei. Polițistul a inițiat o discuție cu petenta, în calitatea sa de conducător auto responsabil pentru cele constatate, i-a solicitat să-i prezinte actele de identitate precum și documentele autovehiculului, însă aceasta nu le-a prezentat, motivând că nu le deține asupra sa. Mai mult, petenta a avut o atitudine refractară și necooperantă în discuția cu polițistul local, astfel că nu a fost posibilă o comunicare în vederea întocmirii procesului-verbal de contravenție.

Urmare a celor constatate, au fost întocmite trei procese-verbale de contravenție pentru trei fapte contravenționale distincte, astfel: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .. PLR nr. 3413/19.12.2013 pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare și vulgare la adresa agentului constatator, în public, atunci când acesta i-a adus la cunoștință că a încălcat normele legale cu privire la staționare, cel care face obiectul prezentei cauze, și alte două: . nr._/19.12.2013 (pentru fapta de a nu fi deținut asupra sa actele de identitate precum și documentele autovehiculului) și . nr._/19.12.2013 - pentru fapta de staționare neregulamentară pe trecerea de pietoni.

D. fiind că petenta susține că ar fi prezentat documentele solicitate de agentul constatator, contrar celor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, va trebui să și facă dovada acestor susțineri, pentru ca instanța să poată să se pronunțe pe temeinicia procesului-verbal de contravenție. Intimata subliniază că întocmirea proceselor-verbale de contravenție în lipsa contravenientei a fost impusă tocmai de faptul că nu au fost prezentate actele de identitate, pentru a fi întocmite pe loc, în prezența contravenientei. Prin urmare, deși petenta arată că nu i s-a adus la cunoștință faptul că poate formula obiecțiuni, admite totuși că procesul-verbal nu a putut fi întocmit pe loc, fără însă a preciza care este motivul.

În concluzie, dat fiind că argumentele invocate de către petentă nu sunt de natură să afecteze în vreun fel legalitatea sau temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 3413/19.12.2013, solicită respingerea plângerii.

În drept s-au invocat prevederile art. 205 și urm. Cod procedură civilă, art. 108, alin. 1, lit. a) din OUG 195/2002 și art. 16 și 28 din O.G. nr. 2/2001.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 21-24).

Prin concluziile depuse la dosarul cauzei la data de 28.04.2014, petenta a solicitat să se dispună admiterea plângerii sale, astfel cum a fost formulată, reiterând aspectele de fapt și de drept expuse anterior. În plus, aceasta învederează că i-au fost emise trei procese-verbale de contravenție, trimise prin poștă în același plic, procese-verbale care nu fac dovada decât a unui act șicanator din partea agentului constatator, acesta având posibilitatea dacă tot i-a cerut documentele de identitate ale sale personale și ale autoturismului pe care îl conducea, să emită acele procese-verbale la fața locului, să menționeze martorii care au fost prezenți la discuția lor și să îi dea posibilitatea de a formula obiecțiuni.

Petenta susține că situația consemnată în procesul-verbal contestat nu corespunde realității, acest proces-verbal a fost întocmit în mod nelegal și netemeinic, deoarece a fost întocmit în mod abuziv. Agentul de poliție a precizat pe procesul-verbal încheiat că petenta nu are de făcut obiecțiuni, însă nu i s-a adus la cunoștință această posibilitate. Sub aceste aspect, subliniază și faptul că mențiunile procesului-verbal de contravenție nu sunt susținute de un probatoriu aferent cu privire la existența faptei contravenționale, săvârșirea faptei de către petentă și vinovăția în comiterea contravenției.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 3413 din data de 19.12.2013, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, reținându-se în sarcina sa că, în data de 19.12.2013, la ora 09.40, aflându-se în mun. Bistrița, pe . în public expresii jignitoare și vulgare la adresa agentului constatator, în timp ce acesta îi aducea la cunoștință încălcarea unor norme legale. Procesul-verbal nu a fost semnat de petentă, arătându-se că acesta a fost întocmit în lipsă, fiind însă semnat de un martor asistent. Se arată și că s-a adus la cunoștința contravenientei conținutul procesului-verbal și cuantumul amenzii.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente.

Potrivit art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Prin decizia nr. XXII/2007 a ICCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, iar pentru ca aceasta să poată fi invocată este necesar să se fi pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura altfel decât prin anularea acelui act.

Potrivit art. 19 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

Analizând conținutul procesului-verbal contestat de petentă, instanța reține în primul rând că acesta cuprinde mențiuni contradictorii, agentul constatator consemnând, pe de-o parte, că procesul-verbal a fost întocmit în lipsă, contravenientul nefiind de față, iar, pe de altă parte, se arată că i s-a adus acestuia la cunoștință conținutul procesului-verbal și cuantumul amenzii.

Or, aducerea la cunoștința contravenientului a conținutului procesului-verbal și a sancțiunii aplicate presupune întocmirea sa în prealabil, în formă scrisă și în acord cu prescripțiile legii, cu inserarea și a eventualelor obiecțiuni ale contravenientului. Mai mult, aducerea la cunoștința contravenientului a cuantumului amenzii în condițiile în care, după cum se va vedea, identitatea acestuia nu era cunoscută la momentul constatării contravenției, intimata susținând că identitatea petentei a fost stabilită de-abia ulterior, la sediul poliției, contravine dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 care impun ca sancțiunea să fie aplicată ținându-se seama, printre altele, și de persoana făptuitorului și de circumstanțele personale ale acestuia.

Sub un alt aspect, în ceea ce privește întocmirea procesului-verbal, din economia art. 19 din OG nr. 2/2001, redat mai sus, rezultă fără dubiu că regula în materie o constituie redactarea acestuia pe loc, cu ocazia constatării contravenției, cu excepția situației când rațiuni de ordin obiectiv împiedică acest lucru.

Din procesul-verbal contestat și din susținerile părților se poate conchide că petenta a fost prezentă la data și locul constatării contravenției, premisă care impunea așadar întocmirea pe loc a procesului-verbal.

Cu toate acestea, intimata, prin întâmpinare – fără ca procesul-verbal să conțină asemenea mențiuni –, susține că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientei deoarece aceasta nu a prezentat actele de identitate, făcându-se trimitere în acest sens la procesul-verbal . nr._ din data de 19.12.2013, depus de petentă la dosarul cauzei (f. 9).

Verificând conținutul acestui proces-verbal, instanța constată că petenta a mai fost sancționată, cu același prilej, pentru că nu ar fi deținut asupra sa ,,actele personale de identitate precum cartea de identitate și permisul de conducere auto și nici actele autoturismului”, obligație impusă conducătorilor auto conform art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

După cum se poate observa, intimata nu pretinde și nici nu face dovada că agentul constatator s-ar fi aflat în imposibilitatea obiectivă de a stabili identitatea contravenientului – identitate care se poate stabili și altfel decât pe baza documentelor care trebuie să fie deținute strict de conducătorii auto – iar petenta nu a fost nicidecum sancționată pentru un eventual refuz de a se legitima sau de a da relații în vederea stabilirii identității sale, ci pentru o faptă la regimul circulației rutiere.

Cu alte cuvinte, lipsa deținerii ori neprezentarea anumitor documente expres și limitativ prevăzute de legislația rutieră ca obligație pentru conducătorul auto nu echivalează cu lipsa ori imposibilitatea stabilirii identității unei persoane în vederea sancționării sale pentru o altă faptă contravențională.

Din aceste motive, instanța apreciază că întocmirea procesului-verbal în lipsa contravenientului a avut loc în mod nelegal și nejustificat, cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare al petentei – apărări care apar ca fiind pertinente, arătându-se că agentul constatator ar fi avut o conduită neadecvată, că nu a comis fapta de care este acuzată și că de față la discuția purtată au fost și alte persoane pe care agentul constatator nu ar fi dorit să le menționeze în procesul-verbal.

Procedând de această manieră, apare în mod rezonabil și o suspiciune cu privire la opțiunea/interesul agentului constatator de a întocmi procesul-verbal în lipsă, atâta timp cât, după cum s-a arătat, nu s-a făcut dovada unor rațiuni de ordin obiectiv care să impună acest lucru.

Pe cale de consecință, față de cele expuse mai sus, instanța va dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 3413 din data de 19.12.2013, ca nelegal întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta M. A. A., CNP_, cu domiciliul procesual ales la av. M. A., în Bistrița, .. 8, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiului Bistrița, CUI_, cont nr. cont nr. RO91 TREZ 1015 010X XX00 7381, deschis la Trezoreria Bistrița, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală, nr. 2, jud. Bistrița-Năsăud.

Dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. 3413 din data de 19.12.2013.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședința publică din data de 08.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. G. A. C. I.

RED./DACT

CCG/R.

20.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3628/2014. Judecătoria BISTRIŢA