Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8827/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 8827/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 8378/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8827/2014

Ședința Camerei de Consiliu din 06 noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: P. A., judecător

GREFIER: A. C. I.

Pe rol fiind soluționarea cererii introductive, formulată de reclamanta E.ON E. ROMANIA SA, în contradictoriu cu pârâta A.. 422 ANL SUBCETATE 2002, având ca obiect „cerere de valoare redusă”.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Judecata pe fond a cauzei a avut loc la data de 28.10.2014 când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 04.11.2014, iar apoi pentru termenul din 06.11.2014.

Încheierile din 28.10.2014 și 04.11.2014 fac parte din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 22.08.2014, sub nr._, reclamanta E.ON E. România S.A. a solicitat obligarea pârâtei A.. 422 ANL Subcetate 2002 la plata sumei de 5968,46, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de furnizare de gaze naturale în temeiul căruia au fost emise facturi fiscale în valoare de 5968,46 lei. Având în vedere faptul că pârâta nu și-a îndeplinit la termen obligațiile de plată asumate prin contract, pe lângă debitul principal, datorează și penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 24.07.2014.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 C.proc.civ..

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 200 lei, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 46).

La cerere au fost anexate înscrisuri: Situație facturi neîncasate (f. 7-10), Contract de furnizare reglementată a gazelor naturale (f. 27-28), Facturi fiscale (f. 11-25), Certificat de înregistrare fiscală și anexe (f. 29-44).

La dosar a depus formularul de răspuns pârâta, prin care a arătat că recunoaște debitul principal însă nu și debitul accesoriu. În motivare, aceasta a arătat că potrivit art. II din Legea nr. 175/2010 chiriașii care își achită în totalitate cheltuielile de întreținere restante pot fi scutiți de la plata penalităților de întârziere. D. fiind faptul că locatarii care au înregistrat în perioada de referință debite către Asociația de proprietari și-au îndeplinit obligațiile fără a mai fi necesară intervenția executorului judecătoresc, aceștia, și implicit A.. 422 A.N.L. 2002 Subcetate sunt scutiți de la plata penalităților de întârziere.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. II din Legea nr. 175/2010.

La formularul de răspuns au fost anexate înscrisuri: Tabelul de cheltuieli Asociație(f. 89).

La dosar a depus răspuns la întâmpinare reclamanta prin care a solicitat respingerea apărării formulate de către pârâta cu privire la debitul accesoriu ca fiind neîntemeiată, dat fiind faptul că prevederile Legii nr. 175/2010 nu sunt aplicabile în speță.

La termenul de judecată din data de 28.11.2014 instanța a încuviințat părților și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, la data de 01.10.2009 între reclamanta E.ON E. România S.A. și pârâta Asociația A.N.L. 2002 Subcetate s-a încheiat Contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale în temeiul căruia reclamanta s-a obligat să presteze pârâtei servicii se furnizare a gazelor naturale în schimbul prețului convenit de părți (f. 27-28).

În baza contractului au fost emise Facturile fiscale depuse la filele 11-25 în cuantum total de 5968,46 lei.

Potrivit art. 6.1. din contract plata contravalorii facturii reprezentând serviciul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, iar în conformitate cu art. 6.2., neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciului de gaze naturale în termen de 15 zile de la scadență, atrage întreruperea furnizării și perceperea de majorări de întârziere

În drept, potrivit art.102 din Legea nr. 71/2011 raportat la art. 969 V.C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar în conformitate cu art. 1073 din același act normativ, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

În speță, din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că reclamanta a făcut dovada existenței unui contract valabil încheiat între părți cât și executarea propriilor obligații. Având în vedere faptul că pârâta nu a administrat nicio probă din care să rezulte stingerea obligațiilor de plată care decurg din Contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale, ci dimpotrivă, a recunoscut existența debitului principal, instanța urmează să admită în parte cererea formulată și să oblige pârâta la plata către reclamanta a sumei de 5968,46 lei cu titlu de debit principal la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere. Întrucât, potrivit prevederilor art. 6.2. din contract, majorările de întârziere se datorează în caz de neachitare a facturii în termen de 15 zile de la scadență, instanța va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere începând cu cea de-a 15-a zi de la scadența fiecărei facturi și până la data de 24.07.2014, și nu de la scadența fiecărei facturi, astfel cum a solicitat reclamanta.

Instanța nu poate primi susținerea pârâtei potrivit căreia în baza Legii nr. 175/2010 este exonerată de la plata penalităților de întârziere prevăzute în contract dat fiind faptul că dispozițiile legale invocate nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 175/2010, proprietarii care își achită integral cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi scutiți de la plata penalităților generate de suma restantă cu titlu de bază. Or, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 94-95, proprietarii care au înregistrat restanțe către Asociația de proprietari, și-au îndeplinit obligațiile de plată începând cu data de 19.03.2013, la mai bine de 30 de luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 175/2010. Pe cale de consecință, instanța apreciază că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera scutirea de la plata penalităților de întârziere a proprietarilor care nu au achitat la termen cotele de contribuție la cheltuielile asociație de proprietari, și implicit, privind scutirea pârâtei de la plata acestor sume de bani către reclamantă.

Potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Având în vedere faptul că pretențiile reclamantei urmează să fie admise, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 46).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E.ON E. România S.A., cu sediul în Târgu-M., ., jud. M., J_, C.U.I. RO22043010, cont bancar RO46BRDE270SV_ deschis la BRD Târgu-M. cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca nr. 39, Sector 1, în contradictoriu cu pârâta A.. 422 A.N.L. Subcetate 2002, cu sediul în Bistrița, Subcetate, nr. 2, jud. Bistrița, C.U.I._.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5968,46 lei cu titlu de debit principal la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere calculate începând cu cea de-a 15-a zi de la scadența fiecărei facturi și până la data de 24.07.2014.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel la Tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. A. A. C. I.

C.A. 07 Noiembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8827/2014. Judecătoria BISTRIŢA