Plângere contravenţională. Sentința nr. 529/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 529/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 4536/190/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 529/2014

Ședința publică din data de 30 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. M. A., judecător

GREFIER: P. S. C.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. S. A., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 31.03.2012, încheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Asupra excepției de perimare invocată din oficiu, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 13.04.2012 sub nr. 4536, petentul M. S. A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 31.03.2012.

În ședință publică din data de 11.09.2012, instanța constatând că petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în temeiul dispozițiilor art.1551 C.pr.civ. a suspendat judecarea cauzei.

După suspendare și până la data ridicării din oficiu a prezentei excepții, în cauză nu s-a mai efectuat nici un act de procedură de către partea interesată, care să aibă ca efect întreruperea termenului de perimare.

Potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ., orice cerere de chemare in judecata se perimă de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În speță, instanța constată că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 1 an, termenul de perimare începând să curgă de la data de 11.09.2012, când s-a dispus suspendarea judecății. Termenul de perimare s-a împlinit, în condițiile art. 101 alin. 3 C.proc.civ., la data de 11.09.2013.

Pentru aceste considerente, instanța constată că excepția perimării invocată din oficiu este întemeiată, urmând a o admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Constată perimată de drept cererea de chemare în judecată formulată de petentul M. S. A.,cu domiciliul în Bistrița, ., .,. cu intimatul I. BISTRIȚA NĂSĂUD,cu sediul în Bistrița, .. 1-3, având ca obiect plângere contravențională.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

B. M. ARINPOP S. C.

Red/dact BMA 4 EX 10.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 529/2014. Judecătoria BISTRIŢA