Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 39/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 39/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 10698/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 39/2014

Ședința Camerei de consiliu din data de 09 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. A. S.

GREFIER: A. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul V. A.-A., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de consiliu nu se prezintă nimeni, cauza soluționându-se fără citarea părților.

Verificându-și competența în temeiul prevederilor art. 131 al. 1 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 94 și art. 107 NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

S-au analizat actele dosarului.

Având în vedere actele existente la dosar, în temeiul disp. art. 394 NCPC, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta . AFEE BISTRIȚA solicitat să se dispună obligarea pârâtului V. A.-A. la plata sumei de 327,91 lei, din care 235,84 lei reprezintă contravaloarea energiei electrice, 92,07 lei reprezintă taxa deconectare branșament monofazat; și a unor penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, aplicată la cuantumul debitului, începând cu data de 19.08.2013 – data ultimului calcul al penalităților – și până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că reclamanta a furnizat energie electrică pârâtului, la locul de consum situat în Bistrița, cartier Viișoara, nr. 9, .; .-Năsăud, în temeiul contractului de furnizare a energiei electrice nr._-1/13.08.2012. Începând cu luna aprilie 2013, pârâtul nu și-a mai respectat obligația corelativă prevăzută la art. 7 lit. c din contract, de a achita integral și la termen contravaloarea energiei electrice consumată și, în consecință, s-au aplicat prevederile art. 11 din contract și s-a luat măsura deconectării de la rețeaua de furnizare a energiei electrice a consumatorului-debitor și rezilierea contractului, în baza Ordinului de serviciu nr._/21.08.2013 și a bonului de mișcare contor nr._ din 22.08.2013.

Potrivit prevederilor art. 6 lit. a) și c) din contract, în calitate de furnizor, reclamanta a furnizat și facturat pârâtului energia electrică la tarifele legale în vigoare, conform facturilor anexate în cuprinsul notei centralizatoare, facturi pe care pârâtul refuză, în mod nejustificat, să le achite.

Potrivit art. I alin.3 din Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul energiei nr. 5/21.02.2003, privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, publicat în M. Of. 130/27.02.2003, termenul de scadență al facturii este de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură. Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități pentru fiecare zi de întârziere. Penalitățile de întârziere sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare, acestea datorându-se începând cu prima zi după data scadentei. Dacă factura și penalitățile nu au fost achitate, după 45 de zile de la data scadenței facturii, furnizorul poate întrerupe furnizarea energiei electrice pentru ca ulterior, în situația în care în termen de 60 de zile de la data întreruperii furnizării energiei electrice consumatorul nu efectuează plata integrală a facturii și a penalităților datorate, să rezilieze contractul de furnizare a energiei electrice, urmând să recupereze sumele datorate conform dispozițiilor legale în vigoare.

Potrivit Legii 210/04.07.2005 publicată în M. Of. 580/5.07.2005, nivelul majorării de întârziere până la 01.07.2010 a fost de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Prin OUG 39/2010, procentul de dobândă aferent obligațiilor bugetare se modifică de la 0,1% la 0,05% începând cu 01.07.2010, pentru ca începând cu data de 1.10.2010 în baza OUG 88/29.09.2010, acesta să se modifice la 0,04%.

Potrivit art. 5 din H.G. nr. 978/22.08.2003 și H.G. nr. 977/22.08.2003 publicată în M.Of. 607/27.08.2003, debitorul avea obligația să achite taxa lunară pentru Serviciul Public de Televiziune și Radiodifuziune, odată cu plata energiei electrice consumate. Potrivit art.6 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 978/2003 respectiv H.G. nr. 977/2003, pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune, plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere. Penalitățile se determină în conformitate cu metodologia de calcul a S.C. E. S.A pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică. Reclamanta susține că aceste penalități au fost calculate până la data de 19.08.2013 și sunt cuprinse în facturile fiscale atașate prezentei cereri, fiind explicate detaliat în anexele acestor facturi.

Cu privire la taxa pentru serviciul public de Radiodifuziune, respectiv Televiziune, menționăm faptul că, potrivit prevederilor art. 5 din HG nr.977/22.08.2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se încasează de la plătitorii acesteia de către Societatea Comercială de Distribuție și F. a Energiei Electrice E. SA, prin filialele sale, în baza unul contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate. Potrivit art.6 alin. 1 și 2 din hotărârea de guvern sus menționată pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune, plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere. Penalitățile se determină în conformitate cu metodologia de calcul a . întârzierea la plată a facturii de energie electrică.

Principiul forței obligatorii a contractelor, consacrat de art.969, 970 Cod civil, coroborat cu obligația debitorului de executare a propriilor obligații cu bună-credință (art.1073 Cod civil), dă dreptul reclamantei-creditoare de a cere îndeplinirea exactă a obligațiilor asumate contractual de pârâtul-debitor, precum și dreptul de dezdăunare în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare.

Legea nu limitează dovada obligațiilor comerciale la facturi acceptate, ci permite dovedirea acestora prin orice mijloace de probă. În speță, obligația pârâtului de a plăti contravaloarea energiei electrice furnizate de reclamantă s-a născut odată cu semnarea contractului nr._-1/13.08.2012, acesta reprezentând „legea părților" (în accepțiunea art. 969 Cod civil), și nu odată cu emiterea facturii lunare. Nu se poate interpreta că obligația de plată se naște pentru fiecare factură în parte, la data acceptării acesteia, fără a se lua în considerare existența contractului și a clauzelor referitoare la executarea obligației de plată. O astfel de interpretare ar da loc la refuzul abuziv de acceptare a facturilor și, deci, la nerespectarea clauzelor contractuale de către beneficiar. Întrucât contractul de furnizare a energiei electrice este un contract consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ și cu executare succesivă, penalitățile pe care pârâtul i le datorează debitorul trebuie calculate pentru fiecare factură în parte, de la data scadenței acesteia și până la achitarea integrală.

De asemenea, este de reținut că activitatea societății reclamante este reglementată și controlată de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, clauzele contractuale, cuantumul penalităților și modul de calcul al acestora fiind impuse prin ordine și decizii emise de autoritate în acest sens.

Totodată, reclamanta menționează faptul că a procedat la punerea în întârziere a debitorului, sens în care acestuia i-a fost comunicată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, somația nr._/29.08.2013, prin care i se aduce la cunoștință existența și cuantumul debitului. Cu toate că pârâtul a primit somația, fapt dovedit prin semnarea de către aceasta a confirmării de primire, până la data prezentei nu a înțeles să achite debitul.

În drept s-au invocat prevederile art. 969, 970, 1073 și următoarele Cod civil, art. 107, 453, 1025 și urm. C.pr.civ, Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. 1007/2004 publicat în M. Of. nr. 673 din 27 iulie 2004, Decizia A.N.R.E nr.57/1999 și Ordinul ANRE nr. 5/2003.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 7-21).

Instanța a procedat la emiterea către pârât a formularului de răspuns, însoțit de o copie a cererii și a înscrisurilor depuse de reclamantă, însă pârâtul nu s-a conformat obligației instituite de art. 1029 al. 4 N.C.pr.civ. privind depunerea sau trimiterea formularului de răspuns completat corespunzător, nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și face cunoscută poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Între părți s-a perfectat Contractul de furnizare a energiei electrice nr._-1/13.08.2012, având ca obiect asigurarea de către reclamantă, în beneficiul pârâtului, a serviciilor de furnizare a energiei electrice, pârâtul obligându-se, drept contraprestație, la plata contravalorii acestor servicii, în termen de 15 zile calendaristice de la emiterea facturilor, aspecte ce reies din cap. 6 ale contractului. (f. 7-8).

De asemenea, potrivit art. 11 alin. 2 din contract, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, în cuantumul legal.

Instanța constată că, pe baza facturilor emise de reclamantă ca urmare a îndeplinirii propriilor obligații contractuale (f. 9-13), s-a întocmit situația debitelor și a majorărilor de întârziere ce reprezintă obligații de plată ale pârâtei către reclamantă (f. 20), rezultând astfel un debit principal cumulat de 327,91 lei.

Potrivit art. 1025 alin. 1 Cod proc. civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

De asemenea, art. 1030 alin. 2 prevede că, în cazul în care nu se primește nici un răspuns de la partea interesată în termenul stabilit de dispozițiile legale care reglementează procedura specială a cererilor de valoare redusă, instanța se va pronunța cu privire la cererea principală în raport cu actele aflate la dosar.

D. urmare, se impune a fi evidențiat faptul că pârâtul nu s-a conformat obligației legale de a depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat, astfel că susținerile reclamantei nu au fost combătute de aceasta pe nici o cale, nefăcându-se dovada unei situații de fapt sau de drept contrare celei exhibate de aceasta.

Pentru considerentele arătate mai sus, instanța va da eficiență juridică dispozițiilor legale amintite și, în baza probatoriului administrat, apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată, astfel că o va admite și va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 327,91 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice și taxa deconectare, împreună cu penalitățile de întârziere de 0,04 % zi începând cu data scadentei și până la plata efectivă, în favoarea reclamantei.

Prin raportare la dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod proc. civ. și având în vedere soluția adoptată, instanța îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea reclamantei ., cu sediul ales în Bistrița, .. 11, jud. Bistrița-Năsăud, având CUI RO_, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, formulată în contradictoriu cu pârâtul V. A. A., CNP_, domiciliat în Bistrița, cartier Viișoara, nr. 9, .; .-Năsăud.

Dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 327,91 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice și taxa deconectare, împreună cu penalitățile de întârziere de 0,04 % zi începând cu data scadentei și până la plata efectivă, în favoarea reclamantei.

Obligă pârâtul la 50 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Executorie de drept.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Bistrița.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică la 09.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. S. A. A.

RED/DACT

CAS/M.

05.03.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 39/2014. Judecătoria BISTRIŢA