Plângere contravenţională. Sentința nr. 6288/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6288/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 29-07-2014 în dosarul nr. 11/190/2013*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6288/2014
Ședința publică din data de 29 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V.
GREFIER D. L.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul P. V. împotriva proceselor-verbale de contravenție . nr._/06.07.2011, . nr._/16.08.2011 și . nr._/05.12.2011, în contradictoriu cu intimatul C. SA - C.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În procedura verificării competenței instituită de prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, potrivit art. 94 pct. 4 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 32 din OG 2/2001.
Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, atașate plângerii, potrivit art.258 N.C.P.C, acestea fiind necesare și utile pricinii, fiind admisibile cauzei și întrunite cerințele prevăzute la art.255 Cod procedură civilă. Raportat la dispozițiile art. 394 (1) Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
În primul ciclu procesual, prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_ , petentul P. V. a solicitat anularea proceselor-verbale de contravenție . nr._/06.07.2011, . nr._/16.08.2011 și . nr._/05.12.2011, încheiate de intimata C. SA–C.; să se constate că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării proceselor verbale; să se constate că a intervenit prescrierea executării sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei; să dispună anularea tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că procesele verbale nu i-au fost comunicate, luând cunoștință de existența acestora doar în data de 11.12.2012 când a solicitat eliberarea unor copii de pe acestea Direcției Economice Venituri a mun. Bistrița.
Petentul susține că plângerea sa este formulată în termen întrucât procesele verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare a proceselor verbale conțin o adresă greșită, care nu e în concordanță cu cea de pe actul de identitate.
Mai arată că procesele verbale atacate sunt lovite de nulitate absolută întrucât nu conțin semnătura olografă a agentului constatator, fapt ce contravine prevederilor art. 17 din OG 2/2001, nefiind incidente în cauză nici disp. Legii 455/2001 deoarece procesele i-au fost comunicate pe suport de hârtie și nu prin intermediul unui program informatic.
În drept a invocat prev. OG 15/2002, OG 2/2001, Legii 455/2001, HGR 1259/2001, Legii 144/2012.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-13).
Legal citată, intimata a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Prin Sentința civilă nr. 2634/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, s-a admis excepția tardivității invocată de intimată și, pe cale de consecință: a fost respinsă ca tardivă plângerea contravențională formulată de petentul P. V. împotriva proceselor-verbale de contravenție . nr._/06.07.2011, . nr._/16.08.2011 și . nr._/05.12.2011, în contradictoriu cu intimata C. SA– CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C..
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul P. V., solicitând admiterea recursului, să se constate că plângerea a fost introdusă în termen, să se constate că a intervenit prescrierea executării sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, conform art. 14 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001 actualizată; să se dispună anularea ca nelegale și netemeinice a tuturor proceselor-verbale contestate și pe cale de consecință, desființarea amenzii de 250 lei înscrise pe fiecare din acestea și exonerarea de la plata sumei de 28 Euro, în echivalent lei, menționate în fiecare act contestat, reprezentând tariful de despăgubire; să fie anulat tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro, în echivalent lei, menționat în fiecare proces-verbal contestat, cu cheltuieli de judecată.
În drept s-au invocat disp. O.G. nr. 15/2002, O.G. nr. 2/2001.
Intimata C.N.A.D.N.R. S.A.- C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
În motivare s-a arătat că instanța de fond a respins plângerea contravenționala împotriva proceselor verbale de constatare a contravenției . nr._, nr._, nr._, ca tardiv formulată.
Procesele verbale de constatare a contravențiilor îndeplinesc toate condițiile prevăzute de O.G. 15/2002 coroborat cu O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesele verbale de constatare a contravențiilor au fost emise prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C. S.A.
Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
De asemenea, art. 12, alin 1 din O.G. 15/2002 prevede că: "sumele încasate în urma aplicării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale se constituie venit la dispoziția C.N.A.D.N.R. - S.A., și vor fi utilizate pentru finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere si reparație a drumurilor naționale...", iar recurentul, prin neachitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale a lipsit intimata de sumele cuvenite ca urmare a aplicării acestuia, producând un prejudiciu însemnat intimatei ce nu putea fi recuperat decât prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale corespunzătoare prejudiciului.
In momentul aplicării sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut in vedere gradul de pericol social al faptei, in sensul ca a aplicat minimul amenzii contravenționale prevăzut de anexa nr. 2 din OG 15/2002.
Pe lângă procesele verbale, dovezile săvârșirii contravențiilor le reprezintă probele foto emise de sistemul SIEGMCR, care atestă prezența autovehiculului în data, la ora și în locul stipulat în procesele verbale.
Se mai susține că nu se poate reține culpa procesuală a C.N.A.D.N.R. S.A. - C. - condiție pentru acordarea cheltuielilor de judecata conform art. 274 Cod proc. civ. deoarece autovehiculul recurentului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovinieta.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.
Prin Decizia civilă nr. 126/2014, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul civil nr._, a fost admis recursul declarat de recurentul P. V. împotriva sentinței civile nr. 2634/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, cu casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În rejudecare, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița sub numărul_, instanța urmând a face judecata pe baza tuturor actelor și probelor conținute de dosarul de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin actele constatatoare atacate în cauză s-a reținut în sarcina petentului că vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe drumurile naționale, fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul proceselor – verbale atacate, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestora, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări ale agentului aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată de agentul aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, instanța apreciază că faptele constatate de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petenta, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea proceselor – verbale de constatare și sancționare a contravenției contestate, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.
Astfel, art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
De asemenea, art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001 prevede că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului”, dând așadar caracter administrativ proceselor – verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.
Actele constatatoare atacate în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic trei procese – verbale de constatare a contravenției pe care nu le-a comunicat petentului în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Ori, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/06.07.2011, nr._/16.08.2011 și nr._/05.12.2011, întocmite de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C., ca fiind neîntemeiate.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul P. V., cu domiciliul în Bistrița, .. 7, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata C. SA – C., cu sediul în București, .. 401A, Sector 6, având ca obiect plângere contravențională, și, în consecință:
Dispune anularea proceselor–verbale de constatare a contravenției . nr._/06.07.2011, nr._/16.08.2011 și nr._/05.12.2011.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.07.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. V. D. L.
RED/DACT
VV/R.
30.07.2014
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 2506/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 8924/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
