Plângere contravenţională. Sentința nr. 8609/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 8609/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 4282/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8609/2014

Ședința publică din data de 30 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. L. M., Președinte secția civilă

GREFIER U. C. A.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. A., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/24.04.2014 încheiat de intimatul I. BISTRIȚA NĂSĂUD - POLIȚIA BECLEAN.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. Ieronim pentru petent, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița invocată prin întâmpinare de către intimat.

Reprezentantul petentului depune la dosar o cerere prin care solicită încuviințarea de noi probe și arată că nu se opune admiterii excepției pusă în discuției și trimiterea cauzei către Judecătoriei Beclean în vederea soluționării.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul M. A. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/24.04.2014 încheiat de intimatul I. BISTRIȚA NĂSĂUD - POLIȚIA BECLEAN, precum și a măsurii de suspendare a dreptului de a conduce.

În motivare arată că, prin procesul-verbal atacat a fost sancționat cu amenda contravențională, reținându-se că a fost surprins de aparatul radar circulând cu viteza de 101 km/h în localitatea Sasarm, în data de 24.04.2014, ora 12,01.

Consideră că procesul-verbal contestat este nelegal și netemeinic întrucât, chiar daca fapta ar exista (ceea ce nu este real), caracterul contravențional al faptei este înlăturat datorită intervenirii unei stări de necesitate-potrivit art. 11 din OG 2/2001.

Astfel, petentul susține că este tatăl cântăreței A. Maruta și persoana care se ocupa cu manageriatul activității sale artistice.

In data de 23.04.2014 A. a susținut un concert în localitatea B., iar în noaptea de 23/24.04.2014 a fost cazata, împreuna cu petentul și restul artiștilor la un hotel din acea localitate.

In dimineața zilei de 24.04.2014 a pornit spre localitatea Cluj-N., împreuna cu A., petentul fiind conducătorul vehiculului în care se deplasa aceasta. A pornit în timp util pentru a ajunge la aeroportul din Cluj-N. pana la orele 13, ultima ora pana când se putea îmbarca.

In data de 24.04.2014 artista A. urma sa se prezinte la repetițiile generale ale emisiunii „Romanii au talent", difuzata pe Pro TV în data de 25.04.2014, în calitate de jurat.

Daca nu ar fi reușit sa ajungă, atât participarea acesteia la emisiune cat și contractul ce prevedea prezența ei în calitate de jurat ar fi fost compromise.

Încetarea contractului ar fi creat un pericol pecuniar foarte mare, o vătămare a drepturilor acestuia, deoarece ar fi pierdut sume importante de bani precum și daune-interese pe care trebuia sa le plătească.

Așadar, a pornit din localitatea Borsa calculând timpul în care ar fi putut ajunge în timp util în Cluj-N., insa, datorita stării drumurilor și condițiilor de trafic (inclusiv un ambuteiaj rutier), independent de voința sa, a avut loc o întârziere considerabila.

Având în vedere atât legătura de rudenie dintre ei, cat și cea client/manager, s-a îngrijorat foarte tare si, pentru ca fiica sa să nu sufere importante vătămări ale drepturilor sale, a început sa circule cu o viteza puțin mai mare decât cea legala, fiind de notorietate ca drumul din Beclean pana în Cluj-N., în regim de viteza normala este de aproximativ o ora și treizeci de minute. Petentul susține că nu a depășit insa 100 km/h în localitatea Sasarm.

In aceste împrejurări, apreciază ca a intervenit înlăturarea răspunderii contravenționale datorita stării de necesitate.

Din perspectiva dreptului european contravențional și jurisprudențial al drepturilor omului se impune constatarea faptului că, contravenția reținută în sarcina sa întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul paragrafului 1 al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât câmpul de aplicare al OUG 195/2002 privind circulația rutieră, privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are un caracter preventiv și represiv.

Pe cale de consecință, în prezenta cauză petentului trebuie să îi fie recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de paragraful 2 al art. 6 din CEDO.

Potrivit OUG 195/2002 modificată depășirea vitezei legale, constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic – potrivit prevederilor Legii 20/1992-privind activitatea de metrologie constituie contravenție.

Potrivit jurisprudenței CEDO, petentului trebuie sa îi fie recunoscute garanțiile în materie penala privind dreptul la un proces echitabil, în consecință și principiul în dubio pro reo.

De asemenea, arată că nu au fost respectate cerințele de atestare a legalității prevăzute de art. 5 din Ordinul 301/2005 - Normele de metrologie legala NML 021-05 "Aparatele pentru măsurarea vitezei legale a autovehiculelor(cinemometre)".

Petentul precizează că, viteza maxima legala de deplasare în localitatea Sasarm este de 70 km/h, în consecința, nu a săvârșit contravenția reținuta de agentul constatator.

In drept, a invocat prev. OG 2/2001, Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 20 alin. 2 din Constituția României, OUG 195/2002, Ordinul 301/2005, Metodologia privind modul de folosire și exploatare a echipamentelor de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, Legea 20/1992, H.G. nr. 1391/2006

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3, 15-22), și a solicitat proba cu martori.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei competenței teritoriale a instanței sesizate și trimiterea plângerii Judecătoriei Beclean pentru competentă soluționare; respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare arată că, prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare, reținându-se de către agentul constatator că în data de 24.04.2014 la ora 12.01. petentul a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_, pe drumul național DN 17D, pe raza localității Săsarm, cu viteza de 101 km/h, înregistrată de aparatul radar, hard BN 18, montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI_, depășind astfel cu mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă.

Cu privire la excepția necompetenței instanței sesizate, arată că potrivit art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001, „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția". Contravenția a fost săvârșită pe raza localității Săsarm, .-Năsăud, care se află în circumscripția Judecătoriei Beclean, motiv pentru care invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate și solicită înaintarea plângerii contravenționale și a întregului dosar al cauzei Judecătoriei Beclean.

În drept a invocat dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. 195/2002 republicată; art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001, art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, art. 223 alin. (3) din C.proc.civ..

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 27-32), și un CD conținând înregistrarea video a contravenției.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Competența reprezintă posibilitatea acordată de legiuitor unei instanțe judecătorești ca aceasta în temeiul prevederilor legale, a unor hotărâri judecătorești sau pe baza voinței părților să judece un litigiu.

Competența teritorială poate fi de trei feluri: de drept comun (când în lipsa unei prevederi legale exprese se vor aplica regulile stabilite de art. 107 Cod de procedură civilă), facultativă (când pe lângă instanța competentă teritorial potrivit dreptului comun, reclamantul mai are posibilitatea acordată de lege sau stabilită în mod expres de părți în contract de a alege între alte instanțe deopotrivă competente) și exclusivă (situația în care legea stabilește în mod expres care dintre instanțele de același grad și competente material este cea îndreptățită să judece acțiunea fără ca părțile să poată deroga printr-o stipulație contrară în contract de la regula imperativă).

Art.32 alin.1 din OG 2/2001 prevede că „ (1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.

Instanța, analizând regulile art. 31 alin.1 din OG 2/2001, constată că prevederile mai sus amintite instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția. Este vorba de o competență teritorială de ordine publică, pe care părțile nu o pot înlătura, în conformitate cu dispozițiile art. 129 pct. 3 Cod de procedură civilă, nefiind vorba de o pricină referitoare la bunuri sau la alte drepturi de care părțile pot să dispună, în sensul art. 126 Cod de procedură civilă.

În consecință, este necesar să se verifice - analizând în acest sens conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției (la rubrica descrierea faptei) - dacă locul comiterii contravenției se găsește sau nu în raza teritorială a Judecătoriei Bistrița.

Astfel, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._/24.04.2014, instanța constata că fapta ilicită a fost săvârșită în localitatea Săsarm, . găsește în raza de competență teritorială a Judecătoriei Beclean.

Prin urmare, din cele arătate mai sus rezultând că fapta ilicită a fost săvârșită pe raza de competență teritorială a Judecătoriei Beclean și nu în circumscripția Judecătoriei Bistrița, instanța apreciază, având în vedere și faptul că prevederile art. 31 alin.1 din OG 2/2001 stabilesc o competență teritorială exclusivă, că excepția necompetenței teritoriale invocata de intimat prin întâmpinare este întemeiată și, în consecință, văzând și dispozițiile art. 129 pct. 3 C.pr.civ., potrivit cu care necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, va admite excepția și, în temeiul art. 132 alin. 3 C.pr.civ., va declina judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean, în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, urmând a se trimite cauza la această instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat cu privire la soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petentul M. A., cu domiciliul în Mun. București, sectorul 3, ., ., ., CNP_, cu domiciliul ales în Mun. București, sectorul 3, ., ., . cu intimatul I. BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, județul Bistrița-Năsăud, CUI_, ca fiind întemeiată și, în consecință:

Declină competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean .

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 30. 10. 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

T. L. M. U. C. A.

RED/DACT

TLM/M.

03.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8609/2014. Judecătoria BISTRIŢA