Suspendare provizorie. Sentința nr. 804/2013. Judecătoria BLAJ

Sentința nr. 804/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 1364/191/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 804/2013

Ședința publică din 22.10.2013

Completul compus din:

Președinte: B. Brădosu

Grefier: E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea T. C. și pe intimatul N. I., având ca obiect suspendare provizorie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că există la dosar dovada plății cauțiunii în sumă de 500 lei și a unei taxe de timbru în cuantum de 10 lei.

Constatând că cererea de suspendare este insuficient timbrată, instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de suspendare provizorie și reține cauza spre soluționare pe excepția invocată din oficiu.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată sub nr._, contestatoarea T. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul N. I. suspendarea executării silite din dosarul execuțional nr.84/2012 al B.E.J. S. R., până la soluționarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite formulat în cadrul contestației la executare ce face obiectului dosarului civil nr._ al Judecătoriei B..

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul 16 ani, iar urmare desfacerii căsătoriei, prin sentința civilă nr. 295/2012 s-a dispus evacuarea sa și a fiicei sale N. M. G. din imobilul ce a constituit domiciliul comun al părților. Susține că a mai formulat o contestație la executare, respinsă prin s.c. 1055/2012 – dosar nr._ al Judecătoriei B. împotriva căreia a formulat recurs și care, de asemenea, i-a fost respins.

Întrucât de la ultimul act de executare au trecut mai mult de 6 luni, consideră că în conformitate cu art.389 alin.1 și 3 C.P.C. executorul judecătoresc avea obligația să-i comunice o nouă somație, lucru pe care acesta nu l-a făcut, limitându-se doar la a-i trimite o adresă prin care a comunicat că va proceda la evacuarea lor, aspect față de care apreciază că executorul a procedat nelegal, cu încălcarea tuturor normelor legale în vigoare.

Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 403 alin.4 Cod procedură civilă.

Taxa de timbru a fost achitată parțial, din cuantumul total al taxei de timbru aferente cererii de suspendare a executării silite de 50 lei, contestatoarea achitând doar 10 lei.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Deși contestatoarea avea obligația conform dispozițiilor art.10 pct.1 lit. b din OUG 80/2013 să achite integral taxa de timbru de 50 lei aferentă cererii de suspendare provizorie a executării, sub sancțiunea anulării acțiunii în caz de neconformare, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Față de dispozițiile art.33 din OUG 80/2013, care statuează obligativitatea achitării anticipate a taxei de timbru, întrucât contestatoarea nu a achitat această taxă acțiunea formulată urmează a fi anulată ca insuficient timbrată.

În temeiul art.723ind 1 Cod proc.civilă instanța va dispune restituirea recipisei de consemnare a cauțiunii nr._/1 în sumă de 500 lei plătită cu chitanța . nr._ de către contestatoare.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca insuficient timbrată cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de către contestatoarea T. C., cu domiciliul în Ș., ., jud. A. în contradictoriu cu intimatul N. I., domiciliat în mun. B., ., ..

Dispune restituirea recipisei de consemnare a cauțiunii nr._/1 în sumă de 500 lei plătită cu chitanța . nr._

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. BrădosuElena S.

Red.BB

Tehnored.ES

12.11.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Sentința nr. 804/2013. Judecătoria BLAJ