Obligaţie de a face. Sentința nr. 87/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 87/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 2540/192/2012
Operator de date cu caracter personal nr.2902
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDEȚUL G.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.87
SEDINȚA PUBLICĂ DIN: 17.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R.-C. L.
GREFIER:A. P.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul G. I., în contradictoriu cu pârâtul G. C., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța procedează conform dispozițiilor art. 192, 193 și următoarele Cod procedură civilă la audierea martorului C. M., propus de reclamant, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosar.
Instanța face aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă față de pârât, având în vedere lipsa nejustificată acestuia la termenul de astăzi, pentru când a fost citat cu mențiunea „personal la interogatoriu”.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită instanței admiterea acțiunii formulate, să oblige pârâtul la plata despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.11.2012, sub nr._, reclamantul G. I. a chemat în judecată pe pârâtul G. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 17.000 lei, reprezentând contravaloarea pagubelor produse prin infracțiune precum și daunele morale și materiale ce i-au fost cauzate prin violență fizică de către agresor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria B. V. s-a dispus la data de 24.05.2012 scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și distrugere întrucât faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și aplicarea unei sancțiuni administrative în cuantum de 1000 lei precum și scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Tot în cuprinsul cererii, reclamantul a mai arătat că aceste sancțiuni au fost luate împotriva pârâtului ca urmare a plângerii formulate de reclamant întrucât la data de 13.05.2011 pârâtul a pătruns fără drept în locuința acestuia, l-a lovit cu o furcă și i-a spart mai multe bunuri, respectiv geamuri și televizor iar în urma agresiunii acesta a suferit vătămări corporale multiple care au necesitat un număr de 7 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală G..
Totodată, reclamantul a arătat că, latura civilă nu a fost soluționată de către organele de cercetare care au instrumentat cauza motiv pentru care solicită ca acesta să fie despăgubit de către pârât cu suma de 6000 lei, reprezentând despăgubiri materiale și suma de 10.000 lei, despăgubiri morale, prejudiciul material constând în spargerea unui număr de opt geamuri de la casă, în valoare de 400 lei precum și deteriorarea unui televizor în valoare de 600 lei.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform dispozițiilor art.15 lit. o din Legea nr.146/1997.
In probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu martori și a probei cu interogatoriul pârâtului.
La dosarul cauzei au fost depuse în copii necertificate pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: ordonanță de scoatere de sub urmărire penală nr.996/P/2011 din 24.05.2012, certificat medico-legal nr.A2-D/238/2011 din 16.05.2011 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală G..
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat, pentru reclamant, proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, proba testimonială cu un martor.
În acest sens, la termenul de judecată din data de 17.01.2013 instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.225 Cod procedură civilă, întrucât pârâtul a lipsit nejustificat deși a fost citat cu mențiunea „personal la interogatoriu” și a fost audiat martorul C. M., declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.
La solicitarea instanței a fost acvirat dosarul penal nr.996/P/2011 la prezenta cauză.
Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 18.05.2011 pârâtul s-a deplasat la locuința reclamantului pentru a-i cere restituirea sumei de 1000 lei, pe care reclamantul o împrumutase și, întrucât părțile nu s-au înțeles cu privire la modalitatea de restituire a sumei de bani, între acestea a izbucnit un conflict. În urma acestui conflict pârâtul l-a lovit pe reclamant cu o furcă și a aruncat cu pietre spre geamurile locuinței acestuia, spărgând mai multe ochiuri de geam.
Din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală pronunțată la data de 24.05.2012 în dosarul nr.996/P/2011 reiese că pârâtul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și a infracțiunii de distrugere, întrucât a aruncat cu pietre spre geamurile locuinței reclamantului, spărgându-i-le însă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și s-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii.
Reclamantul pretinde cauzarea unui prejudiciu de către pârât constând în distrugerea geamurilor locuinței și a televizorului, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor.
Potrivit dispozițiilor art.998 Cod civil, ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”.
Răspunderea civilă delictuală poate fi declanșată împotriva autorului faptei ilicite dacă sunt întrunite condițiile generale ale acesteia: existența prejudiciului, existența faptei ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pârâtului, dovada acestor condiții revenind reclamantului, potrivit art.1169 Cod civil.
Astfel, prejudiciul este un element esențial al răspunderii civile delictuale și reprezintă consecința negativă suferită de reclamant ca urmare a faptei ilicite săvârșite de pârât, respectiv în speță este vorba de un prejudiciu material, constând în distrugerea geamurilor locuinței și a televizorului, proprietatea reclamantului.
Din înscrisurile depuse la dosar, din declarația martorului audiat C. M. precum și din dosarul penal nr.996/P/2011 în care s-a pronunțat ordonanța de scoatere de sub urmărire penală față de pârât, instanța reține că reclamantul a suferit un prejudiciu patrimonial, constând în contravaloarea geamurilor locuinței și cheltuielile necesare pentru efectuarea reparațiilor televizorului. De altfel, producerea acestui prejudiciu nu este contestată nici de către pârât, care nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Spre a se obține repararea prejudiciului, trebuie întrunite cumulativ două condiții: prejudiciul să fie cert și prejudiciul să nu fi fost reparat în prealabil de o terță persoană fizică sau juridică. Cu privire la prima condiție, aceasta este îndeplinită cu privire la spargerea geamurilor locuinței și distrugerea televizorului, prejudiciul fiind cert, fiind sigur atât sub aspectul existenței sale cât și sub aspectul întinderii sale. În cauză, reclamantul a demonstrat existența unui prejudiciu constând în spargerea geamurilor locuinței și distrugerea televizorului, prin înscrisurile depuse la dosar cât și prin declarația martorului C. M., putându-se constata faptul că în urma conflictului din 13.05.2011, au fost distruse geamurile locuinței reclamantului și televizorul acestuia. De asemenea, instanța reține că suma de bani pretinsă de reclamant, reprezentând contravaloarea geamurilor și a televizorului este rezonabilă. Astfel, din declarația martorului audiat în cauză reiese faptul că l-a văzut personal pe pârât aruncând cu pietre în geamurile locuinței reclamantului, spărgându-i-le, chiar dacă acesta nu poate aprecia valoarea distrugerilor. Declarația martorului C. M. se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar din care reiese că geamurile locuinței reclamantului și televizorul au fost distruse. De asemenea, instanța reține ca fiind îndeplinită și cea de-a doua condiție, respectiv prejudiciul nu a fost reparat în prealabil de o terță persoană fizică sau juridică.
Cu privire la existența unei fapte ilicite, ca o condiție sine qua non a angajării răspunderii civile delictuale, instanța reține faptul că există o faptă ilicită a pârâtului întrucât prin acțiunea pârâtului s-a produs un prejudiciu material bunurilor, proprietatea reclamantului.
Pe lângă existența unei fapte ilicite și a unui prejudiciu, este esențială existența unei legături de cauzalitate între aceste elemente. Astfel, dispozițiile art.998 cod civil se referă la„orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu” iar art.999 Cod civil privește obligația de reparare a prejudiciului „cauzat prin neglijența sau imprudența sa”. Instanța reține existența unei astfel de legături de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de pârât și prejudiciul produs reclamantului.
Cu privire la existența vinovăției pârâtului, ca latură subiectivă a faptei, constând în atitudinea pe care acesta a avut-o față de faptă și de urmările acesteia, la momentul la care a săvârșit-o, răspunderea pentru fapta proprie este o răspundere esențialmente subiectivă care nu poate fi declanșată împotriva autorului faptei ilicite decât dacă se face dovada cel puțin a unei culpe ușoare.
Atitudinea subiectivă a autorului față de faptă și de urmările acesteia presupune analizarea a doi factori: factorul intelectiv și factorul volitiv. Atât factorul intelectiv cât și factorul volitiv pot fi în mod decisiv „perturbați” de anumite împrejurări imprevizibile care sunt de natură să vicieze procesul deliberării și al adoptării deciziei, precum și să reducă până la dispariție libertatea de acțiune.
In speță, instanța reține că prejudiciul material produs în patrimoniul reclamantului se înscrie printre urmările acțiunii făptuitorului, iar acest rezultat îi poate fi imputat din punct de vedere subiectiv pârâtului, nefiind străin de conștiința lui.
De asemenea, gravitatea vinovăției prezintă o importanță deosebită pentru dreptul penal însă în dreptul civil operează două reguli principale și anume, răspunderea civilă delictuală operează în principiu pentru cea mai ușoară culpă iar, indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, cuantumul despăgubirii depinzând de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. Instanța reține că pârâtul este răspunzător de propria faptă întrucât este o persoană care a avut discernământul faptelor sale, având capacitate delictuală și nu au existat împrejurări care să împiedice sau să anihileze libertatea de conștiință și de voință a persoanei și să influențeze în mod hotărâtor procesul de formare a laturii subiective.
Prin urmare, în raport de probele administrate în cauză, instanța constată îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, cu privire la distrugerea televizorului și spargerea geamurilor locuinței, proprietatea reclamantului, acesta dovedind așa cum avea sarcina procesuală, vinovăția pârâtului și întinderea prejudiciului suferit.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 16.000 lei, reprezentând alte daune materiale și daune morale, instanța constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale în sensul că reclamantul nu a dovedit, astfel cum avea sarcina procesuală, întinderea prejudiciului material suferit și nu se justifică nici acordarea unor daune morale.
Față de aceste considerente, instanța urmează să admită în parte cererea reclamantului și să oblige pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea geamurilor locuinței și a reparațiilor televizorului, proprietatea acestuia și să respingă capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 16.000 lei, reprezentând alte daune materiale și daune morale, ca neîntemeiat.
Totodată, instanța constată că, deși reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată, nu a făcut dovada acestor cheltuieli, motiv pentru care va respinge și acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă astfel cum a fost formulată de reclamantul Godică I., domiciliat în B. V., ., jud.G., în contradictoriu cu pârâtul Godică C., domiciliat în B. V., ., jud.G..
Obligă pârâtul la plata către reclamant, a sumei de 1000 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea geamurilor locuinței și a reparațiilor televizorului, proprietatea reclamantului.
Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei 16.000 lei, reprezentând daune materiale și morale, ca neîntemeiat.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.01.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R.-C. L. A. P.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 606/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE | Pretenţii. Sentința nr. 1028/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|
