Plângere contravenţională. Sentința nr. 217/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 217/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 2580/192/2011

Operator de date cu caracter personal nr. 2902

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. V.

JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE

Sentinta civilă Nr. 217/2013

Ședința publică de la 05 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. L.

Grefier E. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . pe intimata D. J. DE TRANSPORT ADMINISTRATIA DRUMURILOR JUDETENE SI CONTROL TRAFIC G., având ca obiect plângere contraventionala .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avînd în vedere actelew și lucrările dosarului se retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Deliberind asupra cauzei civile de fata ,constata urmatoarele:

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei G. sub nr._ la data de 4 04 2011 contestatoarea S.C. S. S.A. a solicitat anularea procesului verbal . nr. 220 incheiat la data de 21 03 2011 de un reprezentant al intimatei D. J. de Transport, Administrarea Drumurilor Judetene si Control Trafic G..

In motivarea plingerii contestatoarea a aratat ca nelegalitatea si netemeinicia actului contestat este evidenta pentru urmatoarele considerente:

--nu au fost respectate dispozitiile art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, care prevad obligativitatea semnarii procesului-verbal de cel putin un martor.

--marfa era transportata(BCA) in ziua controlului cu (autocamionul M. proprietatea petentei cu nr. B_ ce tracta remorca_ ) pe paleti de lemn asezati pe podeaua de fier a masinii si avind in vedere distanta parcursa de la incarcare si pina la punctual de control(circa 120 km), conditiile de trafic, starea drumurilor parcurse, incarcatura este posibil sa se fi deplasat in timpul mersului in remorca autocamionului, deplasare ce a condus, in opinia petentei, la depasirea greutatii maxime admise pe osia 2 cu 900 kg.

In subsidiar, petenta a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertismentului tinind seama de pericolul social redus al faptei si de imprejurarea ca, desi efectueaza acest tip de transport de circa 4 ani, nu a mai fost sanctionata pentru acest tip de contraventii.

Prin sentinta civila nr.3426 din 2 06 2011 a primei instante investite cauza a fost trimisa spre competenta solutionare Judecatoriei B.-vale fata de dispozitiile art.32 alin.2 din OG nr.2/2001, cauza fiind inregistrata pe rolul acestei instante la data de 7 07 2011.

In drept, contestatoarea a invocat disp.art.31 si urm. din O.G.2/2002 si cele ale OG nr.43/1997.

In dovedirea plingerii contestatoarea a solicitat administrarea probei cu inscrisuri .

Intimatul, legal citat, a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea plingerii ca neintemeiata motivat de faptul ca procesul-verbal contestat nu incalca niciuna dintre conditiile de forma sau de fond impuse de normele generale si speciale aplicabile in materie contraventionala.

In drept, intimata a invocat disp. O.G.43/1997, O.G.2/2002 si cele ale art.115 din Codul de procedura civila.

S-au depus la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri in copie: procesul verbal . nr_ ( f. 4 ),certificat de înmatriculare ( f. 6), aviz de expeditie ( f. 7).

Analizind actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin procesul verbal . nr.220 incheiat la data 21 03 2011 contestatoarea a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 25.000 retinindu-se in fapt ca la data susmentionata angajatul acesteia G. F. a efectuat un transport de marfa(BCA), pe raza localitatii Roata de Jos cu autocamionul M. nr._, cu depasirea masei maxime totale admise pe axe, respectiv pe axa 2 constatinud-se o greutate de 9900 kg in loc de 9000 kg cit ar fi fost maxim admis.

Fapta astfel retinuta constituie contraventia prev. de art.61alin.1lit.p din O.G.43/1997.

Relativ la situatia de fapt contestata instanta apreciaza ca aceasta a fost corect retinuta, petenta fiind sanctionata pentru efectuarea la data de 21 03_ a unui transport de marfa cu depasirea maximei totale autorizate pe raza localitatii Roata de Jos, judetul G..

Potrivit dispozitiilor art.61 alin.1 lit.p in OG nr.43/1997 efectuarea transportului de marfuri care nu sunt indivizibile, cu depasirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe si/sau dimensiunilor maxime admise prev. in anexele 2 si 3 la prezenta ordonanta se sanctioneaza cu amenda de la 25.000 la 35.000 lei.

Avind in vedere ca petenta este la prima fapta contraventionala de acest tip comisa, depasirea masei maxime totale admise pe sectorul respectiv de drum a fost de numai 900 kg, instanta va proceda la reindividualizarea sanctiunii in sensul inlocuirii acesteia cu sanctiunea avertismentului.In acest context retine, din inscrisurile depuse la dosarul cauzei faptul ca petenta detinea la acel moment licenta pentru transport public de marfuri( copia conforma CCM nr._ cu valabilitate de la 11 05 2010 pina la 10 05 2011) iar potrivit certificatului de inmatriculare al autocamionului sarcina maxima totala ce poate fi transportata este de 40 t(20 t pe fiecare axa), respectiv de 9 t pe fiecare dintre cele doua axe ale remorcii, fiind posibil ca din cauza modului de efectuare a transportului, a distantei parcurse sa se produca o repartizare a greutatii altfel decit cea corespunzatoare greutatii maxime admise pe fiecare axa a ansamblului auto.

Potrivit dispozitiilor art. 5 alin.5 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001, sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savirsite, iar potrivit disp. art.21 alin.3 din acelasi act normativ, la stabilirea acesteia trebuie sa se tina seama si de imprejurarile in care fapta a fost savirsita, de modul si mijloacele de savirsire, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul- verbal.

Sanctiunea avertismentului se aplica, potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, in cazul in care fapta este de gravitate redusa, iar potrivit disp. art. 7 alin.3 din acelasi act normativ, avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta sanctiune.

Raportind situatia de fapt la dispozitiile legale susmentionate instanta apreciaza ca fapta contraventionala retinuta in sarcina petentului este de gravitate redusa(in raport de depasirea masei maxime totale autorizate cu numai 900 Kg) motiv pentru care aplicarea sanciunii pecuniare in cauza(in cuantum de 25.000 lei) nu se impune, sanctiunea averismentului fiind suficienta, in acest context, pentru atentionarea contestatoarei asupra conduitei sale viitoare si pentru indreptarea sa.

F. de cele anterior expuse, instanta, in baza art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, urmeaza sa admita in parte plingerea contraventionala formulata de petenta S.C. S. S.A. impotriva procesului verbal . nr. 220 incheiat la data de 21 03 2011 de catre reprezentanti ai intimatei D. J. de Transport,Administrarea Drumurilor Judetene si Control Trafic G., in sensul inlocuirii sanctiunii amenzii contraventionale in cuantum de 25.000 lei cu sanctiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. S. S.A., cu sediul in Bucuresti, ., nr.10, sector 3, in contradictoriu cu intimata D. J. de Transport, Administratia Drumurilor Judetene si Control Trafic G., cu sediul in orasul G., Sos. Bucuresti, ., ..G..

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 25.000 de lei, aplicată contestatoarei prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr.220, încheiat la data de 21 03 2011 de către intimata, cu sancțiunea avertismentului.

Atrage atenția contestatoarei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2013.

Președinte,

L. L.

Grefier,

E. R.

Red jud LL

Tehn red RE, 4 ex

26.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 217/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE