Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1525/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 1525/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 382/192/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 2902

ROMÂNIA

Judecătoria B. V.

B. V., ., jud. G.

Cauze Generale

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1525

Ședința publică din data de 23 octombrie 2013

Instanța constituită din:

Judecător: A. V. P.

Grefier: R.-S. I.

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile introduse de petenta Șican M., în contradictoriu cu intimata N. N. M., având ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 din Legea nr. 7/1996)”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru această dată, când în aceeași compunere a hotărât astfel:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 23.02.2012, în cadrul dosarului nr._, reclamanta Sincan M. a solicitat anularea, respectiv rectificarea încheierii cu nr._/2008 din data de 17.11.2008 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară G..

În motivarea cererii reclamanta a susținut că prin încheierea nr._/2008 din data de 17.11.2008 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G. a admis cererea cu privire la imobilul teren în suprafață de 2120 mp și construcții.

A mai susținut reclamanta că, prin decizia civilă nr. 207/03.03.2010 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, a fost admis recursul împotriva încheierii din data de 29.05.2009 pronunțată de Judecătoria B. V. în dosarul nr. 1431/2000 și a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâta N. N. M..

A mai susținut că, anterior soluționării recursului, petenta N. N. M. a depus încheierea recurată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G. obținând intabularea unei suprafețe de teren mai mare decât cea din obținută prin sentința civilă nr. 1431/26.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 1356/1993, respectiv 1320 mp teren intravilan.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedire au fost depuse înscrisuri: încheierea nr._/28.07.2009 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G. în dosarul nr._/2008 ( f 5), sentința civilă nr. 1431/26.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 1356/1993 al Judecătoriei B. V. ( f 6-7), Decizia civilă nr. 207/03.03.2010 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ ( f 43), încheierea de respingere nr. 5990/05.03.2012 ( f 45), încheierea de respingere nr. 2375/02.02.2012 ( f 46), testament aut sub nr. 339/27.01.2009 ( f 47).

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 23.02.2012 în dosarul nr._ instanța a disjuns plângerea formulată de Sincan M. împotriva încheierii de carte funciară nr._/2008 din data de 17.11.2008 și a trimis cauza la serviciul registratură al instanței în vederea repartizării în mod aleatoriu.

Cauza a fost înregistrată la data de 27.02.2012 sub nr._ .

La solicitarea instanței Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G. a înaintat înscrisurile care au stat la baza emiterii încheierii nr._/2008 din data de 17.11.2008 ( f 12- 39)

La data de 08.05.2012 reclamanta a formulat cerere prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâții N. N. M., P. P. și OCPI G. constatarea nulității absolute a înscrisurilor care au stat la baza încheierii nr._/2008 ( f 68).

La data de 10.10.2012 pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. P. precum și excepția tardivității formulării cererii.

Pe fond, a susținut că, intabularea dreptului de proprietate al pârâtei s-a efectuat în mod corect pe baza actelor valabile la momentul înscrierii în cartea funciară.

A mai susținut că, în cazul în care, în prezent, înscrisurile nu mai sunt în partea valabile, se poate face rectificarea mențiunilor în nod corespunzător, dar în nici un caz nu se poate anula încheierea de admitere a intabulării dreptului de proprietate precum și celelalte încheieri de respingere a cererilor petentei.

În drept au fost invocate prevederile art. 33 din Legea nr. 7/1996, art. 551, art. 877, Cod civil, art. 155 și art. 247 Cod procedură civilă.

În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar. La termenul din data de 16.10.2013, față de înscrisurile aflate la dosar instanța a apreciat că administrarea probei cu interogatoriul și a probei testimoniale, nu sunt utile soluționării cauzei.

Prin încheierea din data de 14.11.2012 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI G. precum și a pârâtului P. P. și a respins ca neîntemeiată excepția tardivității, calificând totodată prezenta cerere ca fiind acțiune în rectificare.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 04.09.2012 reclamanta a arătat că nulitățile invocate reprezentă apărări de fond. ( f 114)

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1431/16.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 1356/1993 al Judecătoriei B. V., instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta S. M. împotriva pârâtei Surucel M. și a dispus ieșirea părților din indiviziune conform raportului de expertiză întocmit de expert C. N..( f 6-7)

Prin aceeași sentință, instanța a atribuit reclamantei S. M. 3 camere din casa situată în . intravilan în suprafață de 585 mp, conform schiței anexă la raportul de expertiză.

Prin aceeași sentință, instanța a atribuit pârâtei Surucel M. trei camere din casa de locuit din . intravilan în suprafață de 1320 mp, conform schiței anexă la raportul de expertiză.

Prin Încheierea pronunțată în ședința din data de 29.09.2009 în dosarul nr. 1356/1993, instanța a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 1431/26.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 1356/1993 formulată de N. M. N. în calitate de moștenitor testamentar al pârâtei Surucel M. și a dispus îndreptarea erorii de calcul strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1431/2000 în sensul că pârâtei Surucel M. i se va atribui suprafața de 2120 mp teren intravilan în loc de 1320 mp teren intravilan.( f 26)

În baza titlului de proprietate nr._/1997, titlului de proprietate nr._/1997, sentinței civile nr. 1431/2000, a încheierii de îndreptare a erorii materiale și a declarației nr. 2783/2004 autentificată de BNP S. N., prin Încheierea nr._/28.07.2009 OCPI a admis cererea introdusă de Surucel M. și a dispus admiterea cererii cu privire la imobilul: teren intravilan în suprafață de 1988 mp, din acte 2120 mp, C1 – locuință în . – anexă în . în ., înscris în Cartea Funciară nr. 1257/N a comunei Bulbucata, cu nr. cadastral 1290. ( f 39).

Prin Decizia civilă nr. 207/03.03.2010 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, instanța a admis recursul formulat de recurenta reclamantă S. M., în contradictoriu cu intimata N. N. M. în calitate de moștenitor testamentar al pârâtei defuncte Surucel M., împotriva încheierii din 29.05.2009 pronunțată de Judecătoria B. V. în dosarul nr. 1356/1993pe care a modificat-o în tot în sensul că a respins cererea de îndreptate a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1431/26.09.2000 pronunțată de Judecătoria B. V., ca nefondată. ( f 43-44).

Pentru a dispune astfel, Tribunalul G. a reținut că, expertul nu a partajat terenul de 800 mp ( câte 400 mp pentru fiecare parte) ce s-a reținut ca fiind legat, ci a partajat doar 1905 mp care, plus 800 mp, dau exact 2705 mp.

A mai reținut că, așa fiind, instanța de fond a procedat greșit schimbând întinderea suprafețelor de teren ce urmau să fie atribuite părților printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale în temeiul art. 281 Cod procedură civilă. ( f 44).

Analizând raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul nr. 1356/1993 al Judecătoriei B. V. instanța reține că, în ceea ce privește terenul intravilan expertul a stabilit că suprafața acestuia este de 1905 mp. Suprafața de 1905 mp a provenit din însumarea suprafeței de 705 mp din titlul de proprietate nr._/1997 cu suprafața de 1200 mp din titlul de proprietate nr._/1997. Suprafața de 1200 mp a rezultat în urma scăderii suprafeței de 800 mp pe care defunctul Șican D. a lăsat-o prin testament. ( f 82).

În ceea ce privește suprafața de 800 mp expertul a reținut că, potrivit testamentului întocmit de Șican D., Șican M. și Surucel M. primesc fiecare câte 400 mp teren aferent imobilului. ( f 80).

Așadar, excluzând suprafața de 800 mp lăsată ca legat, expertul a reținut doar suprafața de 1905 mp teren intravilan.

Din această suprafață de 1905 mp, expertul a propus atribuirea suprafeței de 585 mp teren intravilan către S. M. și a suprafeței de 1320 mp către Surucel M.. ( f 83).

Dispunând ieșirea părților din in diviziune conform raportului de expertiză întocmit de expert C. N., prin sentința civilă nr. 1431/26.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 1356/1993 instanța a atribuit reclamantei S. M. teren intravilan în suprafață de 585 mp, iar pârâtei Surucel M. teren intravilan în suprafață de 1320 mp. ( f 6).

Așadar, suprafața de 800 mp teren intravilan lăsată legat de defunctul Șican D. ( 400 mp pentru Șican M. și 400 mp pentru Surucel M.) nu a fost atribuită niciunei părți prin sentința civilă nr. 1431/26.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 1356/1993, instanța nedispunând cu privire la această suprafață.

Prin urmare, în mod eronat OCPI G. a intabulat în favoarea lui Surucel M. suprafața de 2120 mp teren intravilan, suprafață provenită din însumarea suprafeței de 1320 mp atribuită prin sentința civilă nr. 1431/26.09.2000 cu suprafața de 800 mp lăsată legat de Șican D. ( 400 mp pentru Șican M. și 400 mp pentru Surucel M.) și care nu a fost atribuită niciunei părți.

Prin urmare, suprafața de teren intravilan pe care era îndreptățită Surucel M. să o intabuleze în temeiul sentinței civile nr. 1431/26.09.2000 pronunțată în dosarul nr. 1356/1993, era de 1320 mp.

Suprafața de 800 mp lăsată legat de Șican D. ( 400 mp pentru Șican M. și 400 mp pentru Surucel M.) și care nu a fost atribuită niciunei părți, nu face obiectul prezentei cauze.

Instanța mai reține că, suprafața aferentă celor trei camere atribuite pârâtei Surucel M. prin sentința civilă nr. 1431/26.09.2000 este de 38 mp, astfel cum rezultă din fișa imobilului, avizată de OCPI G. ( f 35).

În drept se reține că, potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului si proprietății imobiliare ( în vigoare la data înscrierilor) orice persoana interesata poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciara dacă nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Astfel fiind, instanța va admite cererea și în consecință va dispune rectificarea Încheierii nr._ emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G. la data de 28.07.2009 în dosarul nr._/17.11.2008 în sensul că, se va intabula în CF nr._ ( provenită din conversia de pe hârtie a CF nr 1257/N) a localității Bulbucata dreptul de proprietate al numitei S. M., asupra terenului intravilan în suprafață de 1320 mp precum și dreptul de proprietate pentru locuința C 1 în suprafață de 38 mp, celelalte mențiuni urmând să rămână neschimbate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S. M., domiciliat în . împotriva pârâtei N. N. M., domiciliată în București, .. 10B, .. B, ..

Rectifică Încheierea nr._ emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G. la data de 28.07.2009 în dosarul nr._/17.11.2008 în sensul că, se va intabula în CF nr._ ( provenită din conversia de pe hârtie a CF nr 1257/N) a localității Bulbucata dreptul de proprietate al numitei S. M., asupra terenului intravilan în suprafață de 1320 mp precum și dreptul de proprietate pentru locuința C 1 în suprafață de 38 mp.

Celelalte mențiuni rămân neschimbate.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2013

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. V. PulbereReymond-S. I.

.

Red.: A.V.P.

04.11.2013/4 ex

Comunicată părților la .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1525/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE