Pretenţii. Sentința nr. 411/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 411/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 1057/192/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Sentinta civilă Nr. 411
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. L.
Grefier E. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. D. și pe pârâta . PRIMAR, având ca obiect pretenții .
Dezbaterile asupra cauzei au fost consemnate în încheierea de ședintă din 19 februarie 2013 care face parte integrantă din prezenta sentință,când instanta având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru termenul din 26 februarie 2013.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 23 05 2012 sub nr._, reclamantul P. D. a solicitat in contradictoriu cu parata . primar), judetul G. obligarea la plata echivalentului in lei al imobilului(compus din teren intravilan in suprafata de 1000 m.p. situat pe raza comunei B. –Deal) la a carui predare a fost obligata parata-debitoare prin sentinta civila nr.848/28 03 2011 a Judecatoriei B.-V..
In motivarea actiunii reclamantul a precizat urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.848/28 03 2011 pronuntata de aceasta instanta in dosarul nr._, sentinta ramasa irevocabila prin neapelare, actiunea sa in contradictoriu cu parata a fost admisa, parata fiind obligata sa-si indeplineasca obligatia asumata prin contractul de vinzare-cumparare transcris sub numarul 161/14 07 1992 de notariatul B.-V., in sensul de a preda reclamantului terenul intravilan in suprafata de 1000 m.p. situat pe raza comunei B.-Deal, judetul G..
Intrucit toate incercarile amiabile de a pune in executare aceasta sentinta irevocabila au ramas fara reactie din partea paratei, reclamantul a initiat la data de 21 07 2011 procedura executarii silite impotriva paratei, intocmindu-se dosarul de executare nr.298/2011 de catre B. D. S. din Bucuresti.Au urmat apoi o . adrese, somatii, deplasari la fata locului care nu au avut nici o finalitate deoarece parata si-a mentinut pozitia, in sensul ca este in imposibilitate de a identifica si preda imobilul intrucit nu exista nici un reper care sa ajute la identificare fiind practic in imposibilitate de a preda imobilul si de a da curs astfel sentintei civile susmentionate.In aceste conditii executorul judecatoresc a intocmit la data de 17 05 2012 prin care a constatat piedica la executare, in sensul ca obligatia stabilita prin titlul executoriu este imposibil de executat, reclamantul-creditor fiind indrumat sa se adreseze instantei de judecata pentru a face aplicarea art.574 din Codul de procedura civila, in sensul stabilirii, prin hotarire judecatoreasca, a echivalentului in lei a valorii imobilului imposibil de predat
In drept reclamantul a invocat dispozitiile art.574 si urm. din Codul de procedura civila si a solicitat administrarea probei cu inscrisuri(respectiv copia dosarului de executare nr.298/2011) si proba cu expertiza evaluatorie imobiliara pentru stabilirea sumei cuvenite ca echivalent data fiind imposibilitatea predarii.
In dovedire, reclamantul a depus la dosar, in copie, urmatoarele inscrisuri: sent civ nr 848/2011 ( f. 3-4),proces verbal încheiat de executorul judecătoresc D. S. ( f. 5) .
Cererea a fost legal timbrata.
La termenul din 19 06 2012 instanta a incuviintat pentru reclamant probele cu inscrisuri(respectiv copia dosarului de executare nr.298/2011) si proba cu expertiza evaluatorie imobiliara si a luat act de lipsa paratei care a fost legal citata.
La termenul din 6 11 2012 raportul de expertiza efectuat de expertul evaluator in constructii civile, industriale si agricole a fost inaintat instantei.
Dupa depunerea raportului de expertiza parata a formulat cerere pentru a lua la cunostinta de continutul acestuia la data de 6 11 2012 si a formulat apoi, in temeiul art.166 din Codul de procedura civila exceptia autoritatii de lucru judecat in raport de sentinta civila nr.848/2011 a acestei instante si a formulat obiectiuni la raportul de expertiza.
Relativ la exceptia invocata instanta a dispus prin incheierea din 11 12 2012 respingerea acesteia ca neintemeiata motivat de faptul ca intre obiectul prezentei cauze si obiectul dosarului in care a fost pronuntata sentinta civila nr.848/2011 nu exista identitate de obiect, sustinerea paratei in sensul ca prin respectiva sentinta s-ar fi dispus in prima instanta rezolutiunea contractului de vinzare-cumparare invocat de reclamant nefiind reala deoarece sentinta data in prima instanta(respectiv sentinta civila nr.2000/23 10 2009 a Judecatoriei B.-V. prin care . rezolutiunea contractului de vinzare-cumparare nr.161 incheiat intre reclamant si parata a fost desfiintata in apelul ambelor parti, cauza fiind trimisa spre rejudecare si, in final, fiind pronuntata sentinta civila nr.848/28 03 2011 prin care parata a fost obligata la predarea catre reclamant suprafata de 1000 m.p. teren situat in intravilanul comunei B.-Deal).In ceea ce priveste obiectiunile la raportul de expertiza si acestea au fost respinse ca neintemeiate deoarece acestea vizau calitatea expertului care a efectuat-o si natura expertizei, obiectiuni respinse de instanta deoarece expertul S. I. este expert evaluator in evaluarea proprietatilor imobiliare iar efectuare unei expertize topo apare ca inutila deoarece chiar parata a recunoscut ca in prezent imobilul ce a facut obiectul contractului de vinzare-cumparare nu mai poate fi identificat.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.848/28 03 2011 a acestei instante parata a fost obligata sa-si indeplineasca obligatia asumata prin contractul de vinzare-cumparare transcris sub numarul 161/14 07 1992 de Notariatul de Stat B.-V., in sensul de a preda reclamantului terenul intravilan in suprafata de 1000 m.p. situat in . G..
Pentru a decide astfel instanta a avut in vedere urmatoarele considerente:
Prin Decizia nr.148/15 10 1991 a Primariei B.-Deal a fost aprobata cererea inregistrata sub numarul 36 bis din 13 01 1991 prin care reclamantul preda D. a solicitat cumpararea unui plan de casa in suprafata de 1000 m.p.
Intre parata Primaria B.-Deal, in calitate de vinzatoare si reclamant in calitate de cumparator a intervenit vinvarea- cumpararea unui teren in suprafata de 1000 m.p. situat in satul M. Voda(cu vecinatatile: Buban M., P. E., Drum Comunal si P. S.) printr-un act transcris la Notariatul de Stat B. V. in Registrul de Transcriptiuni nr.161/14 02 1992.Pretul vinzarii a fost de 30.000 lei vechi si a fost achitat la data de 7 02 1992 prin chitanta nr.360 seria_.Temeiul legal in baza caruia reclamantul a solicitat si obtinut vinzarea terenului a fost art.26 din Legea nr.18/1991 care prevede urmatoarele:”terenurile situate in intravilanul localitatii, care au apartinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, in ambele cazuri fara mostenitori, trec in proprietatea comunei, orasului sau municipiului, dupa caz, si in administrarea primariilor, pentru a fi vandute, concesionate ori date in folosinta celor care nu au teren si solicita sa-si construiasca locuinte”.
Dupa raminerea definitiva si irevocabila a sentintei susmentionate prin neapelare reclamantul a incercat rezolvarea litigiului pe cale amiabila, demers care insa a esuat fapt ce l-a determinat pe acesta sa initieze procedura executarii silite sens in care s-a intocmit dosarul de executare nr.298/2011 de catre B. D. S. astfel ca la data de 17 05 2012 executorul judecatoresc a intocmit un proces-verbal prin care constatind imposibilitatea executarii in natura a obligatiei stabilita prin titlul executoriu reprezentat de sentinta civila nr.848 l-a indrumat pe reclamant sa se adreseze instantei cu prezenta actiune.
Potrivit disp. art.574 din Codul de procedura civila anterior „ Daca in titlul executoriu nu s-a stabilit ce suma urmeaza a fi platita ca echivalent al valorii lucrului in cazul imposibilitatii predarii acestuia, instanta de executare, la cererea creditorului, va stabili aceasta suma prin hotarire data cu citarea partilor”.
Analizind probatoriul administrat in prezenta cauza instanta apreciaza actiunea reclamantului intemeiata in raport de concluziile raportului de expertiza care a identificat amplasamentul terenului intravilan in suprafata de 1000 m.p. ca fiind situat pe . M. Voda, . situat in apropierea DJ 601, . si beneficiaza de utilitatile zonei respective(respectiv retea de apa potabila, retea de gaze naturale, energie electrica, tv si date/internet.Valoarea terenului a fost calculata printr-o metoda recomandata de CET-R, respectiv metoda comparatiei prin bonitare(prezentata in Anexa 3 la raport) rezultind o valoare de 141.000 lei.
Față de argumentele mai sus expuse, instanța va admite actiunea reclamantului va omologa raportul de expertiza efectuat in cauza de expert S. I. si va obliga parata sa achite reclamantului suma de 141.000 lei reprezentind echivalentul valorii imobilului imposibil de predat(respectiv suprafata de 1000 m.p. teren intravilan situat pe raza satului M. Voda, cumparat de reclamant in anul 1992 conform contractului de vinzare-cumparare nr.161/14 07 1992 incheiat cu parata).
Intrucit partea care a cazut in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata instanta va dispune, in baza art.274 alin.1 din Codul de procedura civila anterior, obligarea paratei la plata sumei de 2090 lei cu acest titlu catre reclamant, reprezentind onorariu expertiza, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamantul P. D., cu domiciliul procesual la CA “S. C. C.”, situat in Bucuresti, ..32B, . in contradictoriu cu parata . sediul in comuna B.-deal, ., judetul G.), prin primar.
Omologheaza raportul de expertiza efectuat in cauza de expert S. I..
Obliga parata sa achite reclamantului suma de 141.000 lei reprezentind echivalentul valorii imobilului imposibil de predat(respectiv suprafata de 1000 m.p. teren intravilan situat pe raza satului M. Voda, cumparat de reclamant in anul 1992 conform contractului de vinzare-cumparare nr.161/14 07 1992 incheiat cu parata).
Obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 2090 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentind onorariu expertiza, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2013.
Președinte, L. L. | ||
Grefier, E. R. |
Red jud LL
Tehn red RE, 4 ex
27.03.2013
| ← Anulare act. Sentința nr. 830/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1519/2013. Judecătoria... → |
|---|








