Pretenţii. Sentința nr. 429/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 429/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 209/192/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
Dosar nr._
Sentința civilă Nr. 429/2013
Ședința publică de la 27 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. T.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâții I. M. și IONIȚA V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigarea cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, în temeiul art.167 C.pr.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, considerând-o legală, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V. la data de 29.01.2013, sub nr._, reclamanta . a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților I. M. și I. V. la plata sumei de 217,55 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată, a sumei de 561,28 lei, penalități de întârziere precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 73,31 lei.
În motivare, reclamanta arată, în esență, că în baza unor raporturi comerciale a livrat către pârâta I. M. mărfuri în condițiile stabilite, aceasta asumându-și obligația de a achita prețul în termen de 30 zile de la data emiterii facturii, neplata acestuia atrăgând penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi.
Se mai arată că potrivit contractului încheiat între părți, situația în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii și a facturii se consideră o acceptare tacită a debitului.
Reclamanta a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă pârâții nu au dat curs invitației la conciliere directă.
În drept, au fost invocate disp. art.3 C.civ. rap. la art. 720 C.proc.civ. și art. 46 C... 1516 și art. 2280 C.civ.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă și pârâții I. M. și I. V. s-au derulat raporturi contractuale în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2880/23.03.2012, având ca obiect vânzarea de produse în sistem de vânzare directă, prezentate în „Catalogul I.”.
Potrivit susținerilor reclamantei, necontestate de către pârâți, în temeiul acestui contract, reclamanta a livrat mărfuri pentru debitorul principal – I. M., emițând în acest sens facturile fiscale nr. I183956/16.07.2012 și nr. I183957/16.07.2012 (f.9-11), în valoare totală de 217,55 lei, debit rămas neachitat.
Potrivit art. 7.3 din contract, pârâta, în calitate de cumpărător, s-a obligat să achite către reclamantă contravaloarea mărfii cumpărate, în termenul menționat pe factură. Totodată, părțile au stabilit că depășirea termenului de plată, respectiv 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii (art. 5.2 din Contract), va atrage plata unor penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, penalitățile urmând a fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata.
De asemenea, potrivit art. 10.2 din contractul încheiat de părți, în cazul în care cumpărătorul nu își îndeplinește obligația de plată, vânzătorul este în drept să urmărească pe fidejusor în scopul executării creanței sale pentru întreaga sumă datorată, fidejusorul fiind obligat cu cumpărătorul în solidar în ceea ce privește executarea obligațiilor.
În aceste condiții, instanța are în vedere că potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutare se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea. În speță, reclamanta a făcut așadar dovada existenței creanței în cuantum de 217,55 lei prin emiterea facturilor menționate mai sus.
Instanța reține că facturile au fost acceptate tacit de către debitoarea I. M., conform art. 4.6 din Contract, care prevede că în cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii și a facturii, factura se consideră acceptată tacit.
Pârâții nu au făcut dovada că debitul a fost stins prin plată sau prin alte moduri de stingere a obligațiilor, deși le incumba sarcina acestei probe.
Față de considerentele expuse și de art. 1270 C.civ., potrivit căruia contractul valabil încheiat are putere de lege între părți, instanța apreciază că pretențiile reclamantei referitoare la debitul principal în valoare de 217,55 lei, datorat de pârâți, sunt întemeiate.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că, prin cerere, reclamanta a solicitat penalități în cuantum de 561,28 lei, calculate potrivit tabelului aflat la fila 6 din dosar, conform art. 7.4 din Contract.
Sub acest aspect, instanța apreciază că dispoziția contractuală prin care se stipulează penalități de întârziere de 1%/zi și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, penalitățile urmând a fi calculate nelimitat, cuantumul putând depăși valoarea mărfii pentru care se datorează plata, contravine prevederilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
Conform art. 4 din acest act normativ, O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În Anexa Legii 193/2000, la alin.1, lit. i. este considerată clauză abuzivă prevederea contractuală care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
Astfel, instanța apreciază că, în cauză, penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu prejudiciul ce ar putea fi, în mod rezonabil, presupus, inclusiv costurile pentru recuperarea creanței, iar această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 4 din legea nr. 193/2000 atrage nulitatea absolută totală a clauzei abuzive menționată mai sus, chiar dacă nulitatea are caracter virtual, ea rezultă din rațiunea întregii reglementări.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, în jurisprudența sa, faptul că protecția recunoscută consumatorilor presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Din modul de redactare a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2880/23.03.2012, care este un veritabil contract de adeziune, instanța constată că pârâții nu au avut niciun rol în negocierea clauzelor și nu au putut influența conținutul prevederilor inserate, inclusiv cele referitoare la modul și cuantumul de percepere a penalităților.
Pentru aceste motive, instanța consideră că art. 7.4 din Contractul încheiat de părți reprezintă o clauză abuzivă, motiv pentru care nu poate reține incidența acestuia în cauză.
În consecință, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 217,55 lei, reprezentând contravaloare marfă, și va respinge capătul de cerere cu privire la acordarea penalităților de întârziere în cuantum de 561,28 lei ca neîntemeiat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâții vor fi obligați și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 73,31 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., cu sediul în Ploiești, ., ., în contradictoriu cu pârâții I. M. și I. V., ambii cu domiciliul în .. Crevedia M., jud. G..
Obligă pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 217,55 lei, reprezentând contravaloare marfă, conform facturilor fiscale nr._ și_ din data de 16.07.2012.
Obligă pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 73,31 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea reclamantei cu privire la acordarea penalităților de întârziere în cuantum de 561,28 lei, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2013.
Președinte, C. T. | ||
Grefier, G. R. |
C.T.22.03.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 980/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 1835/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|
