Uzucapiune. Sentința nr. 1747/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1747/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 1749/192/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Sentinta civila Nr. 1747
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. L.
Grefier E. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. G. și pe pârâta Primaria oras B. V. - prin primar, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică au raspuns reclamantul personal si as. de av M. V. care depune imputernicire avocatiala la dosar ,parata reprezentata de c.j. U. A..
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reclamantul prin aparator depune la dosar cerere precizatoare a actiunii principale,prin care arata ca solicita ca instanta sa constate ca este proprietarul suprafetei de 910,28 m.p cum a reiesit in masuratori si nu 869 mp cum a indicat in actiune.
Reclamantul prin aparator solicită în dovedirea actiunii încuviintarea probei cu înscrisuri, și a probei testimoniale cu doi martori indicând pe numitii I. Iordana si C. V. prezenti în afara sălii de ședintă.
Instanta încuviintează pentru reclamant probele așa cum au fost solicitate, după care s-a procedat la ascultarea martorilor prezenti ale căror declaratii consemnate și semnate s-au atașat la dosarul cauzei. Totodată s-au depus la dosar un set de înscrisuri de către apărătoarea reclamantului.
Constatînd cauza în stare de judecată ,președintele a dispus trecerea la dezbateri.
Reclamantul prin aparator avînd cuvîntul a solicitat admiterea actiunii așa cum a fost formulată si precizata ,în sensul de a se constata dreptul de proprietate al acestuia asupra suprafetei de 910,28 m.p. teren intravilan curti –constructii situat in intravilanul localitatii B. V. prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, fara cheltuieli de judecata.
Reprezentantul paratei arata ca este de acord cu actiunea asa cum a fost formulata si precizata de reclamant prin aparator.
După care se retine cauza spre solutionare.
I N S T A N T A
Prin actiunea înregistrată la această instanță la 30.07.2013 reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâta Primaria oras B. V. –prin primar,a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafetei de 869 m.p. teren intravilan curti –constructii situat in intravilanul localitatii B. V. prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
In motivarea actiunii reclamantul a sustinut că autorul sau defunctul M. C. (bunicul sau ) a stapanit neintrerupt acest teren,iar in prezent reclamantul este cel care il stapaneste deoarece tatal sau a decedat inaintea bunicului.
Pe acest teren reclamantul a construit o casa din caramida, compusa din 4 camere + hol, in suprafata de 69 m.p si anexe gospodaresti in suprafata de 40 m.p
Mai arata reclamantul ca intre acesta si vecini nu exista nici un fel de litigiu, limitele proprietatilor sunt aceleasi de-a lungul timpului, marginite cu gard imprejmuitor pe toate laturile.
In drept reclamantul si-a intemeiat cererea pe disp art 1846-1847 si urm, 1859 si urm si art 1890 cod civil .
La dosar reclamantul a depus urmatoarele inscrisuri in copie: adeverinta nr.2168/26.03.2012 emisa de Primaria oras B. V. ( f 6 ), copie buletin de identitate reclamant( f.7), fila din registrul agricol ( f 8 ), memoriu tehnic ( f 10/11).
In dovedirea actiunii reclamanta a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si a probei testimoniale cu doi martori .In acest au fost audiati martorii I. Iordana si C. V., din declaratiile carora a rezultat ca reclamantul detine suprafata de teren de peste 3o ani, terenul este ingradit pe toate laturile,iar pe acest teren se afla casa proprietatea acestuia .Terenul are acelasi amplasament si nu a existat nici un litigiu intre posesor si vecinii care delimiteaza proprietatea pe celelalte laturi, iar in localitate reclamantul este cunoscut ca adevaratul proprietar.
Reclamantul prin aparatorul sau a depus la dosar o cerere precizatoare prin care arata ca solicita ca instanta sa constate ca este proprietarul suprafetei de 910,28 m.p cum a reiesit in masuratori si nu 869 mp cum a indicat in actiune.
La termenul din 3 decembrie 2013, pârâta . reprezentantul sau, a invederat ca este de acord cu actiunea reclamantului asa cum a fost formulata si precizata.
Analizînd actele și lucrările dosarului instanța apreciază următoarele:
Reclamantul este proprietarul asupra suprafetei de 910,28 m.p. teren intravilan curti –constructii situat in intravilanul localitatii B. V. avand ca vecinatati: N-. V. si M. P., E- M. I., V-B. D.) judetul G..
În sensul disp art 1846- 1847 c.civ reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, ca efect al posesiei de lungă durată.
Potrivit disp.art 1890 c.civ anterior uzucapiunea de lungă durată (logissimi temporis) este recunoscută în favoarea posesorului care poate prescrie peste 3o de ani, fără să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credintă.
In raport de probatoriul administrat instanta retine că posesia începută de reclamant este mult mai îndelungată decît limita celor 3o ani, posesie care pe toată durata sa a fost continută și neviciată.
Pe cale de consecintă constatând îndeplinite conditiile dispozitiile legale invocate ,instanța va constata dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafetei de 910,28 m.p. teren intravilan curti –constructii situat in intravilanul localitatii B. V. avand ca vecinatati: N-. V. si M. P., E- M. I., V-B. D.) judetul G.,prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamantul M. G., domiciliat in B.-V., ., judetul G., in contraditoriu cu parata primaria B.-V., cu sediul in orasul B.-V., judetul G. .
Constata ca reclamantul este proprietarul suprafetei de 910,28 m.p., situat in intravilanul localitatii B.-V.(categoria curti-constructii, cu urmatoarele vecinatati: N-. V. si M. P., E- M. I., V-B. D.) judetul G., prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
Ia act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2013.
Președinte, L. L. | ||
Grefier, E. R. |
Red jud LL
Tehn red RE,4 ex
06.01.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 380/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 666/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|








