Somaţie de plată. Sentința nr. 1299/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1299/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 1658/192/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Sentinta civilă Nr. 1299
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. L.
Grefier E. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . SA - și pe debitorul BAIRAM M., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Procedând la verificarea din oficiu a competenței, în baza art. art. 131 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 107 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză
Instanța, în temeiul art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V., la data de 16.07.2013, sub nr._, creditoarea S.C. E. E. MUNTENIA SA, a solicitat emiterea ordonanței de plată împotriva debitorului B. M. pentru suma de 15.442,83 lei, reprezentând: 13.398,10 lei contravaloare energie electrică consumată; 1.983,35 lei penalități energie electrică; 4,33 lei penalități taxa radio TV; 57 ,o5 lei taxe servicii (taxe deconectare ) precum și la cheltuieli de judecată în cuantum de 200,00 lei.
În motivare, creditoarea arată în baza contractului de furnizare a energiei electrice nr 2907-_-1 încheiat la data de 12.08.2005 creditoarea a furnizat energie electrică pentru locul de consum din localitatea B. V., . 597 judetul G., debitoarea a consumat energie electrică neachitând consumul pînă la data introducerii prezentei actiuni.
In baza contractului încheiat, pârâtul –debitor a consumat energie electrică astful cum rezultă din facturile anexate prezentei, energie electrică a cărei contravaloare nu a achitat-o.Facturile anexate la dosar dovedesc că debitorul a fost racordat la reteaua de energie electrică, fiind alimentat de către reclamanta-creditoare și a consumat energie astfel livrată, avînd în vedere și evolutia nivelelor indecsilor mentionati in facturi.
Conform prevederilor legale contractuale debitorul s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea facturilor iar în cazul în care depășește termenul scadent datorează majorări de întârziere.
Creditoarea apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1015 și 1016 C.proc.civ., creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, și deși a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, debitul a rămas neachitat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și următoarele din Noul cod de procedură civilă, Leg 123/2012, OG 92/2003.
Cererea a fost legal timbrată.
Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
În cauză a fost administrată, la cererea creditoarei, proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Între creditoarea S.C. E. E. MUNTENIA SA, și debitorul B. M. s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr 2907-_-1 încheiat la data de 12.08.2005 contract în baza căruia creditoarea a furnizat energie electrică pentru locul de consum din localitatea B. V., . 597 judetul G., iar debitoarea a consumat energie electrică neachitând consumul pînă la data introducerii prezentei actiuni.
În executarea contractului, creditoarea a emis factura fiscală nr. 3 MF_/06.02.2013.
Procedura ordonanței de plată constituie o cale specială prevăzută în favoarea creditorilor pentru realizarea creanțelor ce îndeplinesc toate condițiile pentru a fi puse în executare pe cale silită, dar pentru care nu există titlu executoriu.
Scopul ordonanței este reglementarea unei proceduri prin care creditorii unor asemenea creanțe să obțină titlu executoriu, fără a se analiza fondul raporturilor juridice.
De aceea, art.1013 C.proc.civ. instituie anumite condiții de admisibilitate ale acestei proceduri: - creanța să fie certă lichidă și exigibilă; -creanța să izvorască dintr-un contract civil constatat printr-un înscris ori să fie determinată printr-un statut, regulament sau alt înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege; -creanța să constituie o obligație de plată a unor sume de bani.
În cauză, creanța de 15.442,83 lei întrunește cumulativ cerințele prevăzute de art.1013 C.proc.civ., astfel:
Creanța în cuantum total de 15.442,83 lei, rezultată din nr. 3 MF_/06.02.2013( f.13),are caracter cert în raport de dispozițiile art.662, alin.2 C.pr.civ. potrivit cărora „creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”, deoarece obligația de plată a debitorului este cuprinsă în mod expres și neîndoielnic în contract, însușit de ambele părți prin semnătură și ștampilă.
Față de art.662, alin.3 C.pr.civ., creanța este lichidă, obiectul ei rezultând din facturile aflate la dosar.
Nu în ultimul rând, creanța este exigibilă deoarece termenul de plată prevăzut în facturi este împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, față de data emiterii ultimei facturi.
În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de penalități, instanța constată că prin art. 18 din contract părțile au stabilit penalități de întârziere de 0,03%/zi de întârziere, motiv pentru care debitorul va fi obligat și la plata penalităților de întârziere, ce vor fi calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la plata efectivă a debitului.
Față de cele expuse, instanța reține că reclamanta-creditoare a făcut dovada creanței, revenind debitoarei sarcina probei în sensul stingerii ei prin plată, probă pe care aceasta nu a făcut-o.
În consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1013 C.proc.civ., în baza art.1021 alin.1 din același act normativ, va admite cererea și va ordona debitorului să plătească suma de 15.442,83 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate, la care se adaugă penalitățile de întârziere, calculate conform contractului.
Se va stabili termen pentru plată, 10 de zile, potrivit art. 1021 alin. 3 C.proc.civ.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 C.proc.civ. debitorul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către creditoarea S.C. E. E. MUNTENIA S.A., cu sediul în Bucuresti, ..41-43, corp A, sector 1, în contradictoriu cu debitorul B. M. , cu domiciliul in orasul B.-V., ..597, jud.G..
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 15.442,83 lei(suma din care 13.398,10 lei reprezinta contravaloarea facturilor neachitate, suma de 1987,68 lei reprezinta penalitatile calculate conform prevederilor contractuale iar suma de 57,05 lei contravaloarea serviciilor de deconectare de la reteaua de distributie), în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Obligă debitorul la pata către creditoare a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată(respectiv taxa judiciara de timbru).
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitor.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Septembrie 2013.
Președinte, L. L. | ||
Grefier, E. R. |
Red jud LL
Tehn red RE,4 ex
11.10.2013
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 430/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 380/2013.... → |
|---|








