Anulare act. Sentința nr. 1963/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1963/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 9747/193/2011

DosAR nr._ PERIMARE

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 22 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. O. M.

GREFIER - C. C. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1963

Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect anulare act privind pe reclamanții H. C. F. și P. H. R. P. în contradictoriu cu pârâții H. F., C. A. și H. E..

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța admite sesizarea din oficiu cu privire la repunerea cauzei pe rol.

Din oficiu, instanța invocă excepția perimării cererii și pune în discuția părților această excepție.

Instanța reține excepția spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.06.2011 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei B., reclamanții H. C. F. și P. H. R. P. au chemat în judecată pe pârâții H. F., C. A. și H. E. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 41/07.01.2010 al BNP E. R. și al unui contract autentificat de BNP E. R. ca act subsecvent.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt copiii pârâtului H. F. și a defunctei H. V., iar pârâta H. E. este mama pârâtului H. F., iar pârâta C. A. este mătușa lor, că părinții lor au deținut în proprietate un imobil situat în B., .. 28, că tatăl lor pârâtul H. F. a împrumutat în urmă cu circa 3-4 ani o sumă de bani unor cetățeni de etnie romă care nu i-au mai restituit suma împrumutată, împrumut ce fusese garantat cu un imobil apartament, că, pentru a-și valorifica creanța, tatăl lor a obținut executarea silită asupra acelui imobil care a fost adjudecat, iar ulterior s-a dispus întoarcerea executării silite, că, adjudecatarii fiind evacuați, au pierdut astfel dreptul de proprietate asupra imobilului. De asemenea, reclamanții mai arată că, la rândul lor adjudecatarii au solicitat restituirea sumei devenind astfel, creditori ai părinților lor, iar pentru a-și crea o stare de insolvabilitate, părinții lor au vândut, în mod disimulat imobilul către pârâta C. Aspaziam, iar, pentru a crea o aparență de veridicitate acestei vânzări pârâtul H. F. a încheiat două contracte de împrumut garantat cu imobilul apartament și că ulterior apartamentul a fost vândut pârâtei H. E. pentru a pierde urma acestui imobil.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 966 C.civ.

La termenul de judecată din data de 15.11.2011, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 1551 C.proc.civ, întrucât reclamanții nu au precizat anularea cărui contract o solicită.

Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. În speță, instanța constată că termenul de perimare de 1 an s-a împlinit, ultimul act de procedură fiind îndeplinit la data de 15.11.2011. Întrucât nici una din părți nu a îndeplinit vreun act de procedură valabil în termenul de perimare, pricina rămânând în nelucrare mai mult de 1 an din vina acestora, instanța urmează să admită excepția perimării cererii invocată de către instanță din oficiu și să constate perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea având ca obiect anulare act privind pe reclamanții H. C. F., domiciliat în B., Al. P. R., nr. 2, jud. B. și P. H. R. P., domiciliată în B., .. 29A, jud. B. în contradictoriu cu pârâții H. F., domiciliat în B., .. 28, jud. B., C. A., domiciliată în B., .. 66, ., jud. B. și H. E., domiciliată în B., Al. Arcului, nr. G13, ., jud. B..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. O. M. C. C. M.

Red.Jud.V:O.M./Tehnored. Gref. C.C.M./7ex/13.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 1963/2013. Judecătoria BOTOŞANI