Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 11-11-2013, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 6076/193/2013

Cerere valoare redusă

ROMÂNIA

SECȚIA CIVILĂ

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

Ședința Camerei de Consiliu din 11 noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte – H. F.

Grefier - O. B.

Sentința civilă nr._

La ordine judecarea cauzei civile, formulată de reclamanta . „ SA B. în contradictoriu cu pârâtul A. G., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în Cameră de Consiliu, a lipsit reclamanta și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dosarul cauzei se află în etapa premergătoare având dată recomandată în vederea verificării cererii de chemare în judecată și regularizării acesteia conform art. 200 din Noul Cod de procedură civilă, pentru data de astăzi.

Totodată, s-a învederat instanței că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței de către reclamantă o cerere de renunțare la judecată în temeiul art. 406 din Noul Cod de procedură civilă.

Nemaifiind alte cererii, de formulat excepții de invocat sau probe de administrat instanța, reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 26.03.2013 sub nr._ , . SA B., în calitate de reclamantă a chemat în judecată pe A. G. , în calitate pârât solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 391,36 lei, reprezentând c/v servicii furnizare apă, suma de 48,14 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului, și suma de 153 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 4.11.2013, reclamanta a depus la dosar prin serviciul registratură, o precizare, prin care arată că, în temeiul art. 406 din Noul Cod de procedură civilă, înțelege să renunțe la judecată, motivat de faptul că pârâtul a achitat integral suma datorată.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă” reclamantul poate să renunțe oricând la judecată (…) prin cerere scrisă”.

Ținând cont de cererea scrisă formulată de reclamantă și de dispozițiile art. 406 alin. 6 coroborate cu dispozițiile art. 424 alin.1 care impun pronunțarea unei sentințe, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei.

Pentru aceste motive

În numele legii,

DISPUNE:

Ia act de renunțarea la judecarea cauzei civile având ca obiect cerere cu valoare redusă potrivit dispozițiilor art. 406 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, formulată de reclamanta . „ SA B., CUI_/2009, Număr de înmatriculare în Registrul Comerțului J_, cu sediul în mun. B., .. 34, jud. B. în contradictoriu cu pârâtul A. G.‚cu domiciliul în sat Cătămărăști Deal, ., . B..

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..

Dată în Camera de Consiliu din 11 noiembrie 2013.

Președinte, Grefier,

Redactat H.F./Tehnoredactat O.B./Ex.4/22.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 11-11-2013, Judecătoria BOTOŞANI