Contestaţie la executare. Sentința nr. 3162/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3162/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 16467/193/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21 MARTIE 2013

PREȘEDINTE – A. E.

GREFIER – S. A.

SENTINȚA CIVILA NR. 3162

La ordine judecarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea D. L. în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice B..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 13 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi când:

J U D E C A T A,

Asupra cererii civile de față ;

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 17.10.2012, contestatoarea D. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice B., ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile, respectiv asupra autoturismului marca Mercedes Benz 208 D Sprinter, precum și asupra autoturismului marca VW, Passat 1.9, astfel cum au fost individualizate în anexa la procesul – verbal de sechestru asigurator nr._ din data de 18.09.2012.

În motivare, contestatoarea arată că procesul verbal de sechestru emis în dosarul fiscal_/2012 de către AFP B. nu respectă rigorile prevederilor art. 152 cod procedură fiscală în sensul că, nu rezultă din cuprinsul său ce reprezintă obligațiile fiscale înscrise, și nici perioada pentru care s-au stabilit astfel de obligații, nu este indicat titlul de creanță, și nici decizia de impunere. Apreciază contestatoarea că astfel de neregularități ale actului administrativ fiscal atrag nulitatea acestuia. Mai susține contestatoarea că societatea pe care o administrează – . nu a fost declarată insolvabilă și nici actele de administrare nu creează premisele angajării răspunderii personale

În dovedire, contestatoarea depune la dosar procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile încheiat la data de 18 septembrie 2012 în dosarul fiscal nr._/2012 al AFP B. și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile încheiat la data de 17 septembrie 2012 în dosarul fiscal nr._/2012 al AFP B., procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/29 noiembrie 2011

Legal citată, intimata Administrația Finanțelor Publice B. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Intimata arată că D. L. a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare la plată privind obligațiile fiscale restante înregistrate de ., contestatoarei fiindu-i comunicată și Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/17.09.2012 acest aspect fiind dovedit de confirmarea de primire depusă la dosar.

Analizând, actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Neîndeplinirii obligației de plată a creanței datorate bugetului statului de către . în cuantum de_ lei, a fost pusă în sarcina contestatoarei, măsura dispusă prin Notificarea privind deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare la plată nr._/7.05.2012 (fila 30 ds.), fiind comunicată acesteia. Prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._ din 17.09.2012 (fila 37), s-a reținut în sarcina contribuabilului D. L. și în favoarea debitorului principal ., obligația de plată a sumei de_ lei, precum și faptul că urmează a fi stabilită atragerea răspunderii solidare la plata debitoarei . a numitei D. L., conform art.27 alin.2 lit. c și d Cod procedură fiscală și s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul ceea ce justifică aplicarea unor măsuri asiguratorii. În motivarea pericolului care justifică luarea acestor măsuri, au fost menționate următoarele argumente: eliminarea riscului înstrăinării bunurilor și asigurarea recuperării eficiente a creanțelor fiscale restante. Prin aceeași decizie s-a dispus instituirea sechestrului asigurator și a popririi asiguratorii asupra bunurilor, creanțelor și disponibilităților bănești ale contestatoarei D. L. în calitate de administrator/asociat al debitoarei ., fiind emise în acest sens, procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile încheiat la data de 18 septembrie 2012 în dosarul fiscal nr._/2012 al AFP B. și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile încheiat la data de 17 septembrie 2012 în dosarul fiscal nr._/2012 al AFP B.. Organul fiscal a comunicat contestatoarei Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/17.09.2012 și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (filele 41) la adresa din B., .. 55 ., aceasta fiind și adresa indicată de contestatoare în cererea de chemare în judecată. Deși contestatoarea susține că a aflat de instituirea măsurilor asiguratorii cu ocazia prezentării la Primăria B. în vederea radierii celor două autoturisme vândute în urmă cu un an, instanța apreciază că această susținere este nereală, deoarece atât notificarea privind deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare cât și decizia de instituire a măsurilor asiguratorii cât și procesul verbal de instituire a sechestrului asigurator au fost comunicate contestatoarei și primite de aceasta sub semnătură. (fila 31, 41 ds.)

Prin prezenta acțiune, contestatoarea a înțeles să conteste măsurile asiguratorii dispuse de ANAF – AFP B., respectiv procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile încheiat la data de 18 septembrie 2012 în dosarul fiscal nr._/2012, completându-și acțiunea și cu privire la măsura popririi asiguratorii înființate asupra disponibilităților bănești la BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA.. Instanța nu se va pronunța asupra cererii completatoare (fila 60 ds.) pentru că nu este semnată de contestatoare, nefiind așadar însușită de aceasta. De altfel, potrivit art.173 Cod procedură fiscală, contestația împotriva oricărui act de executare se poate face în termen de 15 zile, de la data când contestatorul a luat cunoștință de executare ori de actul de executare pe care îl contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită, ori în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod, iar măsura popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești a fost luată la data de 17.09.2012.

Potrivit art. 129 alin.2 din O.G. nr. 92/2003 se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, iar potrivit alin.3, aceste măsuri pot fi luate și înaintea emiterii titlului de creanță inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, iar în cazul în care nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite fără îndeplinirea altor formalități, iar odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asiguratorii se transformă în măsuri executorii. Pe de altă parte, măsurile asiguratorii, prin natura lor, nu cauzează vreun prejudiciu contestatoarei, care a și înstrăinat cele două autoturisme Mercedes Benz 208 D Sprinter și VW Passat 1.9 TDI Sprinter. Instanța observă că autoturismele au fost înstrăinate la aceeași dată, către aceeași persoană, A. A. D.. Susținerea contestatoarei cum că organul fiscal avea dreptul să i-a măsuri de precauție în limitele legii și numai dacă se dovedea existența riscului ca debitorul să recurgă la manopere dolosive pentru a se sustrage de la obligațiile fiscale nu poate fi reținută deoarece pe de o parte, riscul poate fi permanent și chiar iminent, iar pe de altă parte, chiar contestatoarea a susținut și a și dovedit că a înstrăinat bunuri aflate în patrimoniul său asupra cărora au mai fost dispuse și anterior măsuri asiguratorii în vederea recuperării obligațiilor fiscale restante ale . SRL (fila 10 ds.) În atare situație, cu atât mai mult se justifică măsura de precauție și chiar contestatoarea prin susținerea relei credințe a organului constatator care a dispus măsuri asiguratorii asupra bunurilor sale imobile, recunoaște afectarea prerogativelor dreptului de proprietate, prerogative în baza cărora poate avea loc și înstrăinarea.

Față de aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse de intimată urmează a fi respinsă contestația formulată de D. L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

O R D O N Ă :

Respinge acțiunea având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea D. L., cu domiciliul în mun. B., .. 55, ., jud. B. în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice B., cu sediul în mun. B., Piața Revoluției, nr. 5, jud. B. și intervenienta A. A. D., cu domiciliul în mun. B., .. 55, ., jud. B.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.E./Tehnored. S.A./Ex. 5/20.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3162/2013. Judecătoria BOTOŞANI