Contestaţie la executare. Sentința nr. 6272/2013. Judecătoria BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6272/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 3494/193/2013
Dosar nr._ Contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 28.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. - C.
GREFIER: M. M.
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6272
Pe rol judecarea cauzei civile ce are ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul T. C., în contradictoriu cu intimații S.C. S. C. S.A., B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. și B.E.J. S. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, la ambele strigări ale cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la dosar au fost depuse înscrisuri din partea intimatei S.C. S. C. S.R.L. și împuternicire avocațială, însă se constată că la dosar contestatorul nu a formulat precizări în legătură cu persoana cu care înțelege a se judeca în contradictoriu, motiv pentru care urmează a face aplicabile disp. art. 133 C.pr.civ., avându-se în vedere că cererea de chemare în judecată nu cuprinde numele pârâtului/intimatului.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18.02.2013, pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, contestatorul T. C. a solicitat anularea somației emise la data de 09.01.2013, în dosarul de executare nr. 467/2012 al B.E.J. S. R., prin care se încuviințează executarea silită a titlurilor executorii - contract de credit bancar pentru persoane fizice nr._/22.09.2008 și contract de ipotecă nr._/30.09.2008.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că B.C.R. S.A. a cesionat contractul către S.C. S. C. S.R.L., iar cesionarii au modificat unilateral clauze importante din contractul preluat, atât în privința creanței totale, a dobânzii, cât și a termenului de rambursare, încălcând astfel prevederile art. 12 din contractul de credit bancar, care prevede că „prezentul contract poate fi modificat doar cu acordul ambelor părți”, modificându-se contractul fără acordul părților.
Contestatorul mai arată că, întrucât somația este întocmită pentru un debit nereal și la care s-au adăugat așa-zise cheltuieli de procedură, deși s-au achitat o parte din cheltuieli, consideră că executorul judecătoresc nu are un titlu valabil pentru sumele pretinse în somație, aceasta cu atât mai mult cu cât, din debitul total, s-au achitat sume de bani creditorului.
Totodată, contestatorul menționează că somația este întocmită cu prezentarea unor date nereale, trecându-se în acest înscris faptul că nu s-ar fi achitat nici o rată din acel împrumut. Debitul pretins nu se regăsește în conținutul contractului încheiat cu B.C.R. S.A., neputându-se justifica suma pretinsă cu titlu de debit, în condițiile în care, din totalul împrumutului de 29.053,05 euro și 9.026 lei datorate S.C. S. C. S.R.L. cu titlu de credit nerestituit, dobânzi aferente, comisioane și cheltuieli de executare silită, s-au plătit rate lunare aproape 2 ani. Prin urmare, contestă atât întinderea titlului executoriu, cât și valabilitatea titlului și a somației emise în mod ilegal, pentru debite inexistente.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 399 și următoarele C.pr.civ.
În susținerea acțiunii, contestatorul a depus înscrisuri: filele 5 - 31.
Acțiunea contestatorului a fost legal timbrată cu suma de 194 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
***
Cu toate că în acțiune nu s-a indicat persoana cu care contestatorul dorește să se judece în contradictoriu, pentru primul termen de judecată au fost citați S.C. S. C. S.A., B. Comercială Română S.A. și B.E.J. S. R..
1. S.C. B. Comercială Română S.A., legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii promovate de contestator.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că, prin acțiunea formulată, contestatorul a solicitat anularea somației întocmite la data de 09.01.2013, în dosar de executare silită nr. 467/2012 al B.E.J. S. R., fără a indica CNP-ul împrumutatului, lucru necesar pentru identificarea clienților persoane fizice în baza de date a băncii. D. urmare, în lipsa CNP-ului, împrumutatul T. C. nu a putut fi identificat în baza de date a băncii.
Totodată, având în vedere cesionarea creanței decurgând din contractul de credit nr._/22.09.2008, către S.C. S. C. S.R.L., cesionar care ar fi modificat clauzele contractuale unilateral și care a formulat cererea de executare silită împotriva acestuia, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR S.A..
În susținerea excepției, intimata arată că orice contestație la executare silită trebuie să se judece în contradictoriu cu părțile care figurează în dosarul de executare silită ca participanți la această procedură.
De asemenea, intimata mai menționează că o cesiune de creanță nu necesită pentru valabilitatea sa acordul de voință al debitorilor cedați. Prin cesiune, toate drepturile și obligațiile băncii derivate din contractul de credit și garanțiile accesorii, după caz, au fost transferate cesionarului debitor. În același timp, legea nu condiționează ad validitatem existența cesiunii de creanță de notificarea debitorului cedat, de la data notificării cesiunii, debitorul cedat se poate libera de obligațiile sale plătind noului creditor- cesionarul.
În drept, s-a indicat ca temei legal dispozițiile art. 1391 - 1398 C.civ. vechi.
În susținerea întâmpinării, nu au fost depuse înscrisuri.
2. S.C. S. C. S.R.L., legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că la data de 09.09.2009 a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr._/19.09.2009, între S.C. B. Comercială Română S.A. și S.C. S. C. S.R.L., iar la data de 16.09.2009 s-au transmis în atenția contestatorului și a garanților, două notificări, prin care s-a adus la cunoștința acestora că S.C. S. C. S.R.L. a devenit cesionara creanței derivate din contractul de credit nr._/22.09.2008. față de împrejurarea că contestatorul a refuzat achitarea debitului și întrucât contractul de credit este titlu executoriu, intimata s-a adresat executorului judecătoresc.
Totodată, intimata apreciază că atât somația de plată, cât și toate actele de executare emise în cauză de către executor au fost întocmite cu respectarea condițiilor legale.
În ceea ce privește susținerile contestatorului cu privire la modificarea unilaterală a contractului, se arată că acestea sunt nereale. Potrivit clauzei 4.11 din Condițiile generale se prevede că „dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței, împrumutatul și/sau coplătitorii/garanții nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanței pe calea executării silite și prin valorificarea garanțiilor asiguratorii sau a oricăror bunuri aflate în proprietatea împrumutatului și/sau coplătitorilor/garanților”. Prin urmare, față de împrejurarea că debitorul principal nu și-a achitat obligația de plată, banca a avut posibilitatea să declare întreg creditul scadent.
Intimata solicită instanței să respingă susținerea contestatorului potrivit căreia creanța pretinsă ar fi mult mai mare decât debitul datorat, având în vedere faptul că acestuia îi incumbă obligația de a restitui atât creditul efectiv contractat, cât și accesoriile acestuia, dar și cheltuielile de recuperare a debitului. În acest sens, intimata arată că contestatorul a acceptat prin clauza 4.12 din Condițiile generale, ca ordinea de recuperare a creditelor este: comisioane bancare; dobânzi în ordinea vechimii; credite în ordinea vechimii. Mai mult decât atât, susține intimata, contestatorul a agreat ca banca, în caz de neîndeplinire a obligațiilor, să poată declara scadența anticipată a întregului credit și să poată trece la valorificarea ipotecii imobiliare pentru care și-au dat acordul.
În drept, s-a indicat ca temei legal dispozițiile art. 115 C.pr.civ.
În susținerea întâmpinării, nu au fost depuse înscrisuri.
***
Pentru termenele de judecată din data de 17.04.2013 și 28.05.2013 instanța a emis adrese contestatorului, solicitându-i să comunice numele persoanei/instituției cu care înțelege să se judece în contradictoriu, sub sancțiunea anulării prev. de art. 133 C.pr.civ. (filele 56, 70 dosar), nedepunându-se răspuns.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului din prisma dispozițiilor legale, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 133 alin. 1 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată care nu conține numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei ori semnătura, va fi declarată nulă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 112 pct. 3 C.pr.civ. numele pârâtului, precum și obiectul acțiunii reprezintă elemente pe care o cerere de chemare în judecată trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu, pentru a se realiza o învestire legală a instanței de judecată.
Deși a indicat care este obiectul acțiunii (anularea somației emise la data de 09.01.2013, în dosarul de executare nr. 467/2012 al B.E.J. S. R.), contestatorul nu a indicat cu cine dorește să se judece în contradictoriu, acesta fiind și motivul pentru care pentru primul termen de judecată au fost citați S.C. S. C. S.A., B. Comercială Română S.A. și B.E.J. S. R..
Astfel, pentru termenele de judecată din data de 17.04.2013 și 28.05.2013 instanța a emis adrese contestatorului, solicitându-i să comunice numele persoanei/instituției cu care înțelege să se judece în contradictoriu, sub sancțiunea anulării prev. de art. 133 C.pr.civ. (filele 56, 70 dosar), nedepunându-se răspuns.
Având în vedere considerentele prezentate mai sus și constatând că în acțiune nu s-a indicat în mod clar persoana/instituția cu care înțelege să se judece, instanța va anula acțiunea formulată de contestatorul T. C..
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 133 Cod procedură civilă declară nulă acțiunea având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul T. C., cu domiciliul în mun. B., ., ., ., pentru neindicarea numelui intimatului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 28.05.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Plecat în concediu de creștere copil
Semnează președintele instanței
Red. M.C.C.
Tehnodact. M.M.
Ex. 4/20.03.2014
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3644/2013. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 4448/2013. Judecătoria BOTOŞANI → |
---|