Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7632/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7632/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 12616/193/2012

Dosar nr._

hot. care să țină loc de act autentic

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25 iunie 2013.

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – H. C.

GREFIER – B. A.

Sentința civilă nr. 7632

Pe rol judecarea cererii având ca obiect « hotărâre care să țină loc de act autentic», formulată de reclamanta SOC.AGRICOLĂ Z. în contradictoriu cu pârâta ..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20 iunie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA ,

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2012, sub nr. de dosar_, reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta ., în baza probelor ce se vor administra, instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, pentru imobilul situat în satul Drislea, ..

În motivarea cererii reclamanta arată că a cumpărat de la pârâtă imobilul menționat mai sus, pentru suma de 300.000 lei vechi, a intrat în posesia imobilului la data facturării, a stăpânit ca un adevărat proprietar imobilul și a adus îmbunătățiri acestuia în vederea desfășurării activității de morărit.

Ulterior datei de 06.10.1994, reclamanta menționează că pârâta, cu rea credință a promovat acțiuni judecătorești, având ca obiect obligația de a face.

Cererea a fost întemeiată în baza disp. art. 1073-1077 Cod Civil.

În dovedirea cererii reclamanta depune la dosar factura . (fila 5), adeverința nr. 7451/09.10.2009 (fila 6), certificat de atestare fiscală nr. 3646 din 11.05.2011 (fila 7), copia sentinței civile nr. 6272 din 11.10.2010 (fila 9-10), copia încheierii din 25.02.1992 (fila 11) și act modificator (fila 12).

Pârâta, legal citată, s-a prezentat în instanță și a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și a solicitat admiterea excepției și respingerea cererii de chemare în judecată.

Intimata, la data de 18.04.2013 depune la dosar precizări la care atașează copia sentinței civile în baza căreia a invocat excepția autorității de lucru judecat, respectiv sentința civilă nr. 3292 din 23.05.2011 pronunțată în dosarul nr._/193/2010, al Judecătoriei B. fila (32-35).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:

Dupa cum reiese din sentinta civila nr. 3292/23.05.2011, pronuntata in dosarul nr_, a fost respinsa actiunea avand ca obiect actiune in constatare formulata de . contradictoriu cu . . Din motivare reiese ca obiectul actiunii in constatare este reprezentat de pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare pentru o magazie in suprafata de 49 metri patrati si teren in suprafata de 100 metri patrati, situate in ..

Potrivit art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate. Pe de alta parte, art. 166 C. prevede ca exceptia puterii lucrului judecat se poate ridica, de parti sau de judecator, chiar inaintea instantelor de recurs.

Avand in vedere ca intre prezentul dosar si dosarul cu nr._/193/2010, deja solutionat definitiv si irevocabil de aceasta instanta, exista identitate de parti, obiect si cauza, devine incident efectul negativ al autoritatii de lucru judecat, care impiedica repunerea in discutie a dreptului subiectiv ..

Pentru aceste considerente, instanta va admite exceptia invocata din oficiu si va respinge cererea ca existand autoritate de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE :

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.

Respinge cererea formulată de reclamanta Societatea Agricolă Z., cu sediul în ., jud. B., prin reprezentant P. A., din com. Trușești, ., în contradictoriu cu pârâta ., prin admin. C. D., din Drislea, ., având ca obiect acțiune în constatare, ca existând autoritate de lucru judecat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. H.C

Tehnored. A.B

Ex. 4/25.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7632/2013. Judecătoria BOTOŞANI