Partaj judiciar. Sentința nr. 2670/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2670/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 18508/193/2011
Dosar nr._ Partaj judiciar
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Nr. 2670
Ședința publică de la 12 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier A. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. A., A. A., Ș. G. – M. și pe pârâții N. S., A. S., I. M., U. D., M. M., M. L., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat H. M. pentru reclamanți, avocat B. A. pentru pârâta N. S., pârâtele A. S. și M. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus un memoriu la care este atașat un înscris, din partea pârâtei M. L..
Intervievat cu privire la diferența de taxa judiciară de timbru, apărătorul reclamanților arată că aceștia nu au mai luat legătura cu el.
Instanța invocă excepția insuficientei timbrări a cererii și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Apărătorul reclamanților solicită să se admită excepția.
Apărătorul pârâtei N. S. solicită să se admită excepția insuficientei timbrări și solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pârâta A. S. arată că nu este de acord cu excepția invocată și solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pârâta M. L. solicită să se respingă excepția.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată în data de 12.12.2011 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanții A. A., A. A., Ș. G. – M. au chemat în judecată pârâții N. S., A. S., I. M., U. D., M. M., M. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună partajarea masei succesorale în cote de ¼ pentru fiecare descendent al autorilor, respectiv câte 76.078 lei pentru fiecare descendent.
În motivare, reclamanții arată că străbunicii, respectiv bunicii lor au avut mai multe bunuri în . din fosta URSS, pentru care pârâții moștenitori au primit despăgubiri în baza legii nr. 290/2003 în cuantum de 304.312 lei, însă ei, reclamanții nu s-au numărat printre ei.
Mai arată reclamanții că ei sunt moștenitori de gradul III, respectiv II ai autorilor și au fost omiși din HCJ nr. 836/28.05.2010.
În drept a invocat dispozițiile legii nr. 290/2003
În dovedire, reclamanții au solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
Pârâții, legal citați s-au prezenta în instanță și au depus întâmpinare.
Prin încheierea din data de 30.05.2012, instanța a stabilit taxa judiciară de timbru în cuantum de 9.279,36 lei și a pus în vedere reclamanților prin apărător, să facă dovada achitării diferenței de taxa judiciară de timbru în cuantum de 9240,36 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.
Reclamanții au formulat cerere de ajutor public judiciar, iar prin încheierea din data de 16.11.2012 s-a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanți și s-a pus în vedere acestora, prin apărător, să facă dovada achitării diferenței de taxa judiciară de timbru în cuantum de 9240,36 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.
Împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar, reclamanții au formulat cerere de reexaminare, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din data de 14 ianuarie 2013.
Având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada achitării diferenței de taxa judiciară de timbru, instanța, din oficiu, a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanța trebuie să soluționeze înainte de toate excepțiile care fac inutilă cercetarea în fond a pricinii.
În doctrină și în practică s-a considerat în mod constant că în situația invocării excepției de netimbrare a cererii principale, trebuie analizată cu precădere excepția privitoare la timbraj, deoarece taxele de timbru se plătesc anticipat, adică înainte de primirea, efectuare sau eliberarea serviciului taxabil sau înainte de prestarea serviciului. Instanța nu va putea să pună în discuție alte probleme legate de judecarea litigiului dedus ei spre soluționare, înainte de satisfacerea taxelor de timbru.
Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în cazul cererilor pentru stabilirea calității de moștenitor, taxa se calculează la 50 lei/moștenitor, pentru stabilirea masei succesorale – 3% la valoarea masei succesorale, iar cererile de partaj – 3% din valoarea masei de partajat. În speță, reclamanții trebuiau să achite o diferența de 9240,36 lei taxă judiciară de timbru pentru soluționarea cererii.
În conformitate cu dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Reclamanții nu au achitat diferența de taxa judiciară de timbru în valoare de 9240,36 lei, datorată, conform dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, astfel că instanța va admite excepția insuficientei timbrări a cererii, invocată din oficiu de instanță și în consecință va anula cererea, ca insuficient timbrată.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., va obliga reclamanții să achite pârâtei N. S. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat) și obligă reclamanții să achite pârâtei A. S. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii, invocată din oficiu de instanță.
Anulează cererea formulată de reclamanții A. A., A. A., domiciliați în C., ., jud. C., Ș. G. – M., domiciliată în Mun. B., .. 44, jud. B., în contradictoriu cu pârâții N. S., domiciliată în Mun. B., ., ., jud. B., A. S., domiciliată în Mun. B., ., ., jud. B., I. M., U. D., domiciliați în Mun. B., . nr. 83, jud. B., M. M. și M. L., domiciliați în Mun. B., ., ., jud. B., ca insuficient netimbrată.
Obligă reclamanții să achite pârâtei N. S. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat) și obligă reclamanții să achite pârâtei A. S. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat)
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.ApA
Tehnored A.H 04.07.2013/Ex.11
| ← Anulare act. Hotărâre din 04-11-2013, Judecătoria BOTOŞANI | Anulare act. Sentința nr. 4842/2013. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








