Pensie întreţinere. Sentința nr. 3320/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3320/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 14724/193/2012

Dosar nr._ Stabilire pensie întreținere

ROMANIA

JUDECATORIA B. - JUDEȚUL B.

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25 MARTIE 2013

PREȘEDINTE – I. M.

GREFIER – V. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3320

La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect, majorare pensie întreținere, formulată de reclamantele M. A.-M., M. M.-P., și M. A., ultimele două asistate de mama M. M.-T. în contradictoriu cu pârâtul M. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantele as. de av. P. R. și pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care pârâtul depune la dosar cuponul de pensie din luna aug.2012 și din luna martie 2013, prin care face dovada veniturilor obținute din pensie și interpelat fiind arată că este de acord cu acțiunea formulată de reclamante.

Apărătorul reclamantelor av. P. R., nu are alte cereri.

Pârâtul nu are alte cereri.

Constatând administrat probatoriul încuviințat, instanța constată închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantelor solicită admiterea acțiunii.

Pârâtul este de acord cu admiterea acțiunii.

În temeiul art. 150 Cod proc. civ., instanța se socotește lămurită, declară închise dezbaterile și o va reține spre soluționare.

J U D E C A T A,

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.09.2012, sub nr._, reclamantele M. A.-M., M. M.-P., și M. A., ultimele două asistate de mama M. M.-T. în contradictoriu cu pârâtul M. V. au solicitat ca în baza probelor ce se vor administra să se dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare.

În motivare reclamantele au arătat că sunt fiicele pârâtului și chiar dacă părinții lor nu au divorțat cei doi sunt despărțiți în fapt de mai multă vreme, ele locuind împreună cu mama

Reclamanta M. A.-M. precizează că deși a împlinit vârsta majoratului se află în continuarea studiilor și este elevă la Colegiul Tehnic G. A., minora M. M.-P. este elevă la Grupul Școlar de Cooperație iar M. A. este elevă la Liceul N. I..

Arată reclamantele că cheltuielile pentru hrană, îmbrăcăminte și instrucția școlară sunt foarte mari, mama lor nu are nici o sursă de venit și întrucât tatăl lor este pensionar militar solicită stabilirea unei pensii de întreținere în cuantum de ½ din veniturile acestuia.

În dovedire, au fost depuse la dosar înscrisuri (filele 3-8 dosar).

Legal citat, pârâtul s-a prezentat personal în instanță, nu a formulat întâmpinare, însă a precizat în fața instanței că este de acord cu cererea reclamantelor și a depus la dosar înscrisuri (f.49-50 ds.).

Din oficiu instanța a dispus adresă la M.A.N. Casa de Pensii sectorială prin care au fost solicitate veniturile nete obținute de pârât în ultimele 6 luni, relații comunicate la fila 18 dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Instanța reține că reclamantele au învestit instanța cu o cerere de obligare a pârâtului la plata unei pensii de întreținere.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosar se reține că cele trei reclamante sunt fiicele pârâtului și că deși părinții lor nu au divorțat ei sunt despărțiți în fapt de mai multă vreme, de creșterea și educarea lor ocupându-se mama M. M.-T., care la data formulării acțiunii nu realiza nici un venit.

Potrivit adeverinței nr. 663 din 28.09.2012 rezultă că deși M. A.-M. a împlinit vârsta de 18 ani, aceasta este elevă în clasa XII-a frecventând cursurile de zi ale Colegiului Tehnic Gh. A..

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei fila 21 dosar și fila 22 dosar rezultă că și celelalte două fiice ale pârâtului urmează cursurile școlare fiind eleve la Liceul N. I. și respectiv Grupul Școlar de Cooperație B..

În ceea ce privește cererea formulată de reclamante instanța reține că descendentul cât timp este minor, are drept la întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află, însă acest drept poate continua pe toată perioada de timp în care copilul își desăvârșește studiile, dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani, așa cum dispune art. 51 alin. 2 din legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care prevede că „la cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Potrivit art. 86 din Codul Familiei, „obligația de întreținere există între părinți și copii, având drept de întreținere numai acela care se află în nevoie, neavând putința unui câștig din muncă, din cauza incapacității de a munci”.

Față de cererea reclamantei M. A.-M. de obligare a pârâtului la stabilirea unei pensii de întreținere, instanța constată că aceasta este întemeiată, avându-se în vedere că se află în continuarea studiilor, conform Deciziei de îndrumare nr. 2/1971 a fostului Tribunal Suprem și art. 66 lit. b din Legea 19/2000.

În conformitate cu disp. art. 94 Codul familiei, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar în conformitate cu disp. art. 101 Cod familie, obligația de întreținere dintre minor și tatăl acestora cuprinde atât mijloacele necesare traiului, cât și mijloacele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului.

Pe de altă parte, instanța reține că în conformitate cu înscrisul aflat la fila 18 dosar, pârâtul are mijloace materiale cu care poate contribui la întreținerea reclamantelor.

Potrivit art. 516 din Codul Civil obligația de întreținere există între părinți și copii, având drept de întreținere acela care se află în nevoie, neavând putința unui câștig din muncă, din cauza incapacității de a munci, însă descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care se află, iar în conformitate cu disp. art. 529 Cod Civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, instanța judecătorească putând mări sau micșora obligația de întreținere, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui ce o primește, iar potrivit art. 529 alin. 2 din actul normativ menționat, când întreținerea este datorată de părinte… ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.

Având în vedere situația de fapt și temeiurile de drept expuse, instanța apreciază că cererea reclamantelor apare întemeiată, astfel încât o va admite și va obliga pârâtul să plătească reclamantei M. A.-M. suma de 160 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere începând cu data introducerii acțiunii 19.09.2012 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.

Obligă pârâtul să plătească în favoarea minorelor M. M.-P., născută la data de 27.06.1995 și M. A. născută la data de 21 ian.1997 o pensie de întreținere lunară de 160 lei pentru fiecare începând cu data introducerii acțiunii 19.09.2012 și până la majoratul acestora, la stabilirea acestei obligații instanța având în vedere venitul net realizat de pârât.

Văzând că cererea este scutită de plata taxei de timbru,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea civilă având ca obiect, stabilire pensie de întreținere, formulată de reclamantele M. A.-M., M. M.-P., și M. A., ultimele două asistate de mama M. M.-T., toate domiciliate în municipiul B. ., .. 7, județul B. în contradictoriu cu pârâtul M. V., domiciliat în . B..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei M. A.-M. suma de 160 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere începând cu data introducerii acțiunii 19.09.2012 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.

Obligă pârâtul să plătească în favoarea minorelor M. M.-P., născută la data de 27.06.1995 și M. A. născută la data de 21 ian.1997 o pensie de întreținere lunară de 160 lei pentru fiecare, începând cu data introducerii acțiunii 19.09.2012 și până la majoratul acestora.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./I.M.

Tehnored./V.M.

Ex.5/22.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 3320/2013. Judecătoria BOTOŞANI