Plângere contravenţională. Sentința nr. 1461/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1461/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 6888/193/2012

Dosar nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 1461

Ședința publică din data de 11 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. R. - R.

GREFIER – D. G.

Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect plângere contravențională formulată de petent H. C., în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 05.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 15.05.2012 sub nr._, petentul H. C., a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., solicitând instanței anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/03.05.2012, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

În fapt, petentul a arătat că în data de 03.05.2012, în jurul orei 10:00, aflat la volanul autoturismului Matiz, cu nr. de înmatriculare_, se deplasa regulamentar pe Calea Națională, după ce a ieșit din parcarea Băncii Comerciale Române – Sucursala B..

Imediat după ce a acordat prioritate pietonilor la trecerea de pietoni din fața Complexului Romarta, după trecerea a 3 sferturi din trecerea de pietoni, în momentul efectuării manevrei de schimbare a bandei de mers, un echipaj de poliție l-a oprit și i-a adus la cunoștință că nu a acordat prioritate pietonilor. În înregistrarea video pusă la dispoziție de agentul de poliție, autoturismul apare după depășirea trecerii de pietoni. Cu toate acestea, agentul de poliție a completat procesul-verbal de contravenție, reținând o faptă neconformă cu realitatea, încadrând-o în prevederile art. 135 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 1931/2006. Mai mult, agentul constatator nu i-a dat posibilitatea de a verifica veridicitatea cele consemnate și să formuleze obiecțiuni, această rubrică fiind completată tot de agentul constatator.

Petentul a susținut că fapta reținută în sarcina sa, fiind o faptă omisivă, trebuie săvârșită cu intenție directă pentru calificarea faptei ca și contravenție, or, în mod concret, el nu a avut intenția de a săvârși contravenția. Lipsind vinovăția, unul din elementele constitutive ale contravenției, procesul-verbal este lovit de nulitate.

De asemenea, a susținut petentul, că fapta nu este suficient descrisă pentru calificarea faptei ca și contravenție, nefiind specificat exact locul săvârșirii contravenției, deoarece în zona Complexului Romarta sunt mai multe treceri de pietoni. Agentul a omis să precizeze împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei, astfel cum prevede art. 16 alin. (1) din O.G nr. 2/2001. Condiția descrierii în concret a contravenției este imperativă, rațiunea instituirii ei fiind aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor material și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justei sancțiuni aplicate.

Apoi, întrucât agentul de poliție nu i-a adus la cunoștință dreptul de face obiecțiuni, a fost lipsit de posibilitatea de a formula obiecțiuni, care i-ar fi facilitat atacarea procesului-verbal, cauzându-i astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal

În fine, petentul a învederat că procesul-verbal nu indică niciun mijloc de probă care să confirme situația de fapt reținută în cuprinsul său. Deși legislația internă, respectiv O.G. nr. 2/2001, nu prevede obligația agentului constatator de a indica probe în dovedirea faptei, practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a considera contravențiile din dreptul intern român ca fiind „infracțiuni”. În aceste condiții, proba celor imputate se face după regulile de procedură penală, cel acuzat beneficiind de prezumția de nevinovăție, prezumție care poate fi răsturnată doar prin administrarea de probe clare și concludente. A fost făcută trimitere la cauza A. contra României și la cauza Ozturk contra Germaniei, considerându-se că atât timp cât agentul constatator nu a putut face proba cerută de jurisprudența CEDO, procesul-verbal este lovit de nulitate.

În concluzie, petentul a solicitat instanței constatarea nulității procesului-verbal pentru nerespectarea prevederilor privind descrierea faptei și a împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment, în baza art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile din O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002 și H.G. nr. 195/2002.

În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în procesul-verbal de contravenție, ordinul de serviciu al agentului constatator și autorizația de funcționare a aparatului video montat pe autoturismul cu nr. de înmatriculare_, precum și proba cu înregistrarea video a faptei săvârșite.

Prin întâmpinare, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de contravenție cu toate măsurile dispuse prin acesta.

Intimatul a învederat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit. h) și art. 147 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006.

În fapt, în data de 03.05.2012, agentul constatator s-a aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu care priveau controlul și supravegherea traficului rutier și acționa conform planificării pe Calea Națională din mun. B., în zona magazinului Romarta. În jurul orei 10:26, a observat direct momentul în care petentul, conducând autoturismul marca Daewoo cu nr. de înmatriculare_, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea drumului pe marcajul pietonal pe sensul său de mers din fața magazinului Romarta, aspect confirmat de planșele foto anexate la întâmpinare, abaterea fiind înregistrată cu mijloacele tehnice de pe autospeciala radar cu nr._ . Ulterior opririi pentru identificare, s-a constatat că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate.

Constatând abaterea, agentul constatator a procedat la oprirea autoturismului_, conducătorul acestuia fiind identificat în persoana petentului, căruia i s-a adus la cunoștință abaterea care a fost săvârșită și constatată și, de asemenea, măsurile ce urmează a fi dispuse. Petentul a semnat procesul-verbal.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cele consemnate în procesul-verbal de constatare a contravenției se confirmă și măsura luată de agentul constatator este legală și oportună.

În probațiune, s-a depus raportul agentului constatator, originalul procesului-verbal de constatare a contravenției contestat de petent și planșe foto.

În temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de intimat și proba cu înregistrarea video solicitată de petent.

Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001, coroborat cu art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 03.05.2012, s-a reținut că în data de 03.05.2012, ora 10:16, petentul H. C. a condus auto cu nr._ pe Calea Națională în zona Complexului Romarta și nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni angajați în traversarea străzii pe marcajul pietonal pe sensul său de mers și nu a avut asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere.

Agentul constatator a apreciat că:

- prima faptă este prevăzută de art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006 și este sancționată de art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, aplicând petentului sancțiunea amenzii în sumă de 280 lei și cea constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile;

- a doua faptă este prevăzută de art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și este sancționată de art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, aplicând petentului sancțiunea avertismentului.

Fapta contravențională a fost filmată cu aparatura din dotare, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost semnat de către petent, nefiind formulate obiecțiuni. În procesul-verbal s-a mai menționat că s-a adus la cunoștința conducătorului auto că nu mai are dreptul să conducă autovehiculul pe drumurile publice începând cu data de 18.05.2012, iar conducătorul auto s-a obligat să predea permisul de conducere în 5 zile.

În urma întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, petentul H. C. a formulat plângere contravențională, criticându-l sub aspectul legalității și temeiniciei, dar numai cu privire la prima faptă reținută și sancționată.

În temeiul dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a procedat la verificarea termenului în care a fost formulată plângerea, constatând că aceasta a fost înregistrată la registratura instanței în data de 15.05.2012, cu respectarea termenului limită de 15 zile calculat de la data de 03.05.2012, când i-a fost înmânat procesul-verbal, sub semnătură de primire, astfel că instanța a trecut la analizarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, exclusiv cu privire la fapta contestată.

Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii și semnătura agentului constatator, astfel că nu există cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate și din oficiu, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Petentul a invocat omisiunea agentului constatator de a-l informa de dreptul său de a formula obiecțiuni, pretinzând că obiecțiunile pe care le-ar fi formulat dacă i s-ar fi permis, ar fi facilitat contestarea procesului-verbal în instanță. Cu toate acestea, petentul nu a indicat în mod concret cum a fost împiedicat să-și susțină plângerea în lipsa obiecțiunilor, astfel că instanța găsește neîntemeiată această apărare.

Petentul a mai invocat lipsa descrierii faptei și a împrejurărilor în care a avut loc fapta, apărare pe care de asemenea, instanța o găsește neîntemeiată, atât timp cât fapta reținută constă în neacordarea de prioritate, faptă care nu comportă o altă descriere, iar petentul nu a contestat că fapta ar fi avut loc la un alt marcaj pietonal decât cel individualizat în planșele foto și în înregistrarea video a faptei, după cum petentul nu a identificat existența unor împrejurări de natură să circumstanțieze fapta, dar care să nu fi fost reținute de agentul constatator.

Fapta reținută a fost încadrată corect în prevederile art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006, conform cărora conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Fapta este sancționată de dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002. Potrivit acestor dispoziții, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța constată că petentul neagă săvârșirea faptei, învederând că a acordat prioritate pietonilor.

Potrivit planșelor foto aflate la fila 17 dosar, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost surprins în data de 03.05.2012, ora 10:16 în deplasare pe drumul public, pe prima bandă de mers, după care pe a doua.

Analizând planșa foto corespunzătoare cadrului 2844, instanța găsește că primul pieton, cel aflat în apropierea autoturismului condus de petent, se află în spatele autoturismului, iar al doilea pieton, cel de lângă scuar, în fața autoturismului. Datorită distanței de la care a avut loc înregistrarea, nu se pot distinge cu claritate marcajele pietonale, putându-se deduce doar că primul pieton se află pe un marcaj pietonal, dar pe cel din spatele autoturismului, și al doilea pieton, se află pe marcajul pietonal din fața autoturismului, iar autoturismul se află undeva între cele două marcaje pietonale. Din planșa foto corespunzătoare cadrului 2949, nu rezultă că trecerea autoturismului pe banda a doua a avut loc fără a acorda prioritate pietonului surprins în cadru.

Găsind nerelevante planșele foto, instanța a trecut la analizarea imaginilor video, constatând că înregistrarea video transmisă la dosar nu este continuă, lipsind cadrele 2846-2922, putând fi vizionate strict imaginile video corespunzătoare planșelor foto depuse la dosar, mai exact cadrele 2844 și 2949, fără a ajuta la clarificarea situației de fapt, respectiv când și dacă petentul nu a acordat prioritate și față de care dintre pietoni.

Întrucât constatările agentului de poliție consemnate în procesul-verbal nu sunt susținute sub aspect probatoriu de înregistrarea video la care s-a făcut trimitere în procesul-verbal, instanța găsește întemeiată apărarea petentului că a acordat prioritate pietonilor, în deplasarea sa pe Calea Națională în zona magazinului Romarta.

Față de cele expuse, constatând că în mod netemeinic s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptei de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajați pe marcajul pietonal pe sensul de mers al autoturismului, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din 03.05.2012 în partea referitoare la fapta prevăzută de art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006, pentru care s-au aplicat petentului sancțiunea amenzii în valoare de 280 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul H. C., cu domiciliul în mun. B., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în mun. B., .. 57, jud. B..

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/03.05.2012 în partea referitoare la fapta prevăzută de art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006, pentru care s-au aplicat petentului sancțiunea amenzii de 280 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored./jud. M.R.R.

Ex. 4/11.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1461/2013. Judecătoria BOTOŞANI