Plângere contravenţională. Sentința nr. 190/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 190/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 5659/193/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 10.01.2013
Completul compus din :
PREȘEDINTE – B. P.
GREFIER – H. O. - D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 190
Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul Ștefanache I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile la ambele strigări ale cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S–a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța în temeiul disp. art.150 Cod. pr. civ. se socotește lămurită, constată cauza în stare de judecată și reține cauza în vederea pronunțării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.04.2012 sub numărul de mai sus petentul Ștefanache I. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._/05.04.2012 emis de IPJ – B.. În motivare a arătat că din punctul său de vedere e posibil sa fi circulat cu o viteză mai mica respectiv 53 km/h.
A anexat: procesul verbal de contravenție . nr._/05.04.2012 emis de IPJ – B. (fila 5).
Legal citată intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată motivat de constatarea nemijlocită a faptei de către agentul constatator. De asemenea se arată că fapta a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate și avizate metrologic.
Instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probatoriu administrat instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . verbal de contravenție . nr._/05.04.2012 emis de IPJ – B. (fila 5) petentul a fost sancționat în baza art. 99 alin.2 din OUG 195/2002 raportat la 108 alin.1 lit. a pc. 4 din OUG 195/2002. În sarcina acestuia s-a reținut că la data de 05.04.2012, ora 16.35 a condus auto cu numărul de înmatriculare_ pe Calea Națională cu viteza de 65 km/h și a fost înregistrat cu aparatul radar . 444 montat pe autoturismul cu nr._ .
Procesului verbal de contravenție face dovada celor menționate în cuprinsul său până la proba contrară, bucurându-se de prezumția de legalitate și de temeinicie ca act administrativ. Această prezumție, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, astfel că putem afirma că este o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept.
Raportat la garanțiile prevăzute de art.6 CEDO și înțelesul sintagmei "prezumția de nevinovăție", reglementată de paragraful 2 al articolului 6 din Convenție trebuie relevat faptul că judecătorii nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că inculpatul/petentul a săvârșit fapta de care este acuzat. Apoi, sarcina probei aparține celui ce acuză, iar orice îndoială trebuie să profite celui acuzat [Barbera, Messegue si Jabardo c. Spaniei,]. Totodată, el trebuie informat din timp asupra acuzației ce i se aduce, pentru a avea posibilitatea de a-și pregăti apărarea, singur sau asistat de un avocat.
În sistemul nostru, după cum arătam procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie. Curtea precizează că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar, în materie penala, obligă statele să nu depășească o anumita limită. Astfel, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera o prezumție, totodată, asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele.
In acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, este întemeiat a se aprecia ca una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personala a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatata personal, procesul verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe, propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia, plângerea va fi respinsa.
Această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenție, din moment ce instanța va verifica, oricum, din oficiu, legalitatea procesului verbal, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absoluta a acestuia. Totodată, în situația în care procesul verbal mai cuprinde alte elemente, spre exemplu este indicat un martor sau un alt mijloc de proba, instanța va dispune din oficiu, independent de cererea petentului în acest sens, administrarea și a acestor probe. Astfel, deși plecând de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va baza doar pe aceasta, fapt pe care reprezintă o limită rezonabilă în aplicarea prezumției.
Din punctul de vedere al legalității procesului verbal de contravenție instanța constată că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 16 din OG 2/2001. De asemenea în cauză nu se poate reține nici unul din motivele de nulitate absolută a procesului verbal potrivit art. 17 OG 2/2001.
Raportat la încadrarea juridică a faptei, consultând procesul verbal, instanța constată că acesta cuprinde o încadrare completă cu privire la fapta incriminată și norma de sancționare.
Procesul verbal de contravenție a fost comunicat în termenul de o lună prevăzut de art. 14 din OG nr.2/2001.
Plângere scutită de taxă judiciară de timbru conform art.36 din OG 2/2001. Plângerea a fost introdusă în termenul legal.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție acesta face dovada celor menționate în cuprinsul său până la proba contrară.
Din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt planșele foto, atestatul operator radar, buletinul de verificare metrologică și fișa de evidență auto depuse la dosar (filele 12-17) confirmând temeinicia celor consemnate în procesul verbal de contravenție.
În aceste condiții operează prezumția stabilită în favoarea procesului verbal de contravenție.
Raportat la sancțiunea principală și complementară, acestea respectă prevederile legale iar petentul nu a prezentat nici un motiv de natură să determine înlăturarea acestora.
În ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului instanța o apreciază ca neîntemeiată raportat și la antecedența contravențională a petentului (fila 14). Cuantumul amenzii este scăzut și indiferent de modul de desfășurarea a traficului rutier și inexistența pietonilor, legea dar și regulile conduitei preventive impun necesitatea respectării limitelor de viteză stabilite pentru sectorul de drum pe care se circula.
Față de cele expuse mai sus plângerea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată urmând a fi menținut ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție . nr._/05.04.2012 emis de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulata de petentul Ștefanache I. domiciliat în Mun. B., ., ., . cu organul constatator IPJ – B., cu sediul în mun. B., ..57, jud. B..
Menține ca fiind temeinic și legal procesul verbal de contravenție . nr._/05.04.2012 emis de intimată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Pentru judecător B. P., plecat la seminar
semnează Președinte Secție Civilă,
judecător B. L.;
Red. BP
Tehnored:BP
Ex: 4/11.01.2013;
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1860/2013.... | Pretenţii. Hotărâre din 10-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








