Pretenţii. Hotărâre din 10-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 6065/193/2013

Dosar nr._ - pretenții -

JUDECĂTORIA B.

- SECȚIA CIVILĂ -

Ședința publică din 10.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte - A. A.

Grefier – D. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta S.C. T. S.A. B. în contradictoriu cu pârâta C. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică –lipsă părțile.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 131 din Noul Cod proc. civ., instanța și-a verificat competența, constatând că este competentă general, material și teritorial să soluționeze acest dosar.

În temeiul art.238 din Noul Cod de procedură civilă, instanța estimează judecata la acest termen.

În temeiul art. 258 din Noul Cod de procedură civilă instanța încuviințează în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, si văzând ca s-a solicitat judecata in lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2013, sub nr._, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei C. M. la plata sumei totale de 23,27 lei, din care 14,70 lei reprezentând contravaloare cote comune de energie termică aferente perioadei februarie 2010 – aprilie 2010, 3,67 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 06.2011 – 12.2012 și suma de 4,90 lei cu titlu de cheltuieli de notificare.

În motivare, reclamanta a arătat că a furnizat către Asociația de proprietari nr. 37 B., din care face parte și apartamentul pârâtei, servicii și utilități, în baza Contractului de furnizare energie termică nr. 37T/29.07.2009 încheiat cu aceasta, conform art.294 alin.(1), art.296 alin.(3) și art.300 alin.(3) lit.(a) din Ordinul ANRSC nr.91/2007 și art.42 alin.(1),(2) și (3) din Legea nr.51/2006.

Ulterior, la acest contract, reclamanta a încheiat cu Asociația de Proprietari nr. 37 B. Actul Adițional nr.1 prin care părțile au convenit ca unitatea furnizoare să procedeze la repartizarea, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor pe care le furnizează în mod individual pentru toți proprietarii din condominiu.

Arată reclamanta că, deși pârâta este deconectată de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, pe numele său a fost facturată doar contravaloarea energiei termice folosite pentru încălzirea spațiilor comune, conform art.52 alin.(1) din H.G.1588/2007, art.38 alin.(2) din Legea 325/2006, art.48 alin.(1) din Legea 230/2007 și art.9 din Ordinul nr. 343/2010 al A.N.R.S.C..

În vederea recuperării debitului, reclamanta susține că a încercat stingerea litigiului pe cale amiabilă, potrivit prevederilor art.7201 Cod procedură civilă, comunicându-i debitoarei pretențiile, temeiul legal, înscrisurile doveditoare, precum și invitația la conciliere nr. 428/07.01.2013, însă pârâta nu a dat curs solicitării de a se prezenta la conciliere, deși a semnat confirmarea de primire.

Conform prevederilor art.7205 Cod procedură civilă a fost încheiat procesul verbal de neprezentare nr.37T/21.01.2013, în care s-a reținut că pârâta nu s-a prezentat la conciliere.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.325/2006, Legii nr.51/2006, Legea 230/2007, H.G. 1588/2007, Ordinul nr.483/2008 al ANRSC, Ordinul nr. 343/2010 și Codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat și administrat proba cu înscrisuri constând în: copia contractului de furnizare a energiei termice nr. 37T/29.07.2009, Actul adițional nr.1, copia invitației la conciliere cu confirmarea de primire, procesul verbal de neprezentare nr. 37T/21.01.2013, evidență facturi restante, copiile facturilor fiscale emise în perioada februarie 2010 – aprilie 2010, calculul penalităților de întârziere.

Cererea reclamantei este scutită de plata taxei de timbru, în conformitate cu dispozițiile art.77 din Legea nr.85/2006.

Reclamanta a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa părților, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Pârâta C. M. nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare

Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul cauzei.

Analizând cererea reclamantei și ansamblul probelor administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 01.10.2010, între reclamanta S.C.T. SA B. în calitate de prestator și Asociația de Proprietari nr.37, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 37T, al cărui obiect îl constituie furnizarea energiei termice la persoanele și operatorii economici prevăzuți în anexa 2, pe o durată nedeterminată.

Ulterior, reclamanta a încheiat, în calitate de furnizor cu Asociația de Proprietari nr. 37 B., în calitate de utilizator, Actul Adițional nr.1 la contractul nr. 37T/29.07.2009 de furnizare a energiei termice, prin care părțile convin ca începând cu data de 01.02.2010 pentru proprietarii din blocurile arondate Asociației nr. 37 B., reclamanta S.C.T. SA B. să procedeze la repartizarea, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor pe care le furnizează.

În baza contractului susmenționat, reclamanta a furnizat energie termică și în imobilul-tip condominiu, din care face parte apartamentul pârâtei, inclusiv în spațiile comune, a cărei contravaloare a fost apoi repartizată către toți proprietarii din condominiu, indiferent dacă au sau nu apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire. Prin urmare, conform Actului adițional nr.1 la contractul de furnizare a energiei termice nr. 37T/2010, pentru perioada februarie 2010 – aprilie 2010, au fost emise pe numele pârâtei facturi fiscale pentru un consum total de 14,70 lei, la care au fost calculate apoi penalități de întârziere în sumă totală de 3,67 lei.

Potrivit art.9 din Ordinul nr.343/2010 aprobat de A.N.R.S.C., cantitatea de energie termică aferentă consumului comun în imobilele de tip condominiu, indiferent dacă pentru individualizarea costurilor se utilizează repartitoare de costuri sau contoare de energie termică individuale la nivel de apartament, se repartizează proporțional cu cota indiviză și se achită de toți proprietarii din cadrul condominiului, indiferent dacă sunt sau nu racordați la sistemul centralizat de distribuție a energiei termice, iar conform art.48 alin.1 din Legea nr.230/2007, stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-indiviză din proprietatea comună.

De asemenea, art.38 alin.2 din legea nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, prevede că proprietarii apartamentelor individuale situate în imobile de locuit tip condominiu, care sunt deconectate de la rețeaua de alimentare cu energie termică, plătesc o cotă-parte din cheltuielile cu energia termică consumată pentru încălzirea spațiilor aflate în proprietate indiviză, proporțională cu cota indiviză, iar art.52 alin.1 din H.G.nr.1588/2007, stabilește că, în cazul cheltuielilor cu consumurile comune de energie termică din spațiile aflate în proprietate comună, și anume casa scării, culoare, spălătorii, uscătorii, subsol, holuri și altele asemenea, acestea se repartizează proporțional cu cota-parte de proprietate indiviză care îi revine fiecărui proprietar, astfel cum aceasta este înscrisă în actul de proprietate sau cum a fost recalculată conform prevederilor prezentelor norme metodologice.

Având în vedere aceste dispoziții legale care statuează obligația pârâtului de a achita contravaloarea cotei-parte pentru energia termică aferentă încălzirii spațiilor comune, deși acesta este debranșată de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, precum și faptul că reclamanta a furnizat energie termică pentru încălzirea spațiilor comune din condominiul în care locuiește pârâta, întocmindu-se fișa analitică individuală a debitorului privind contravaloarea energiei termice furnizate, instanța constată că, potrivit înscrisurilor existente la dosar, pârâta are o datorie către reclamantă în suma de 14,70 lei, reprezentând contravaloarea cotelor comune de energie termică, furnizată în perioada februarie 2010- aprilie 2010.

În ce privește împrejurarea neachitării acestei datorii, aceasta este confirmată în cauză de probele administrate. Astfel, potrivit art. 1082 Cod civil, sub aspect probatoriu, creditorul este obligat sa facă dovada creanței sale iar apoi, odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare.

Referitor la penalitățile de întârziere solicitate, în sumă de 3,67 lei, instanța constată că acestea au fost calculate conform prevederilor contractuale și legale în materie, prin aplicarea dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fiind inserate în facturile emise către pârâtă, aferente lunilor februarie 2010 – aprilie 2010.

Instanța reține așadar existența unei creanțe principale în favoarea reclamantei, . în sarcina pârâtei, în sumă de 14,70 lei, reprezentând contravaloarea cotelor comune de energie termică, furnizată în perioada februarie 2010 - aprilie 2010 și a unei creanțe accesorii în cuantum de 3,67 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente debitului restant pentru perioada 06.2011 – 12.2012, precum și suma de 4,90 lei, cu titlu de cheltuieli de notificare, potrivit înscrisurilor doveditoare depuse la dosar de reclamantă.

Față de considerentele expuse în precedent, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 23,27 lei, din care 14,70 lei reprezentând preț energie termică înregistrat succesiv în perioada februarie 2010 – aprilie 2010 și 3,67 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului pentru perioada 06.2011 – 12.2012 și suma de 4,90 lei, cu titlu de cheltuieli de notificare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. T. S.A. B., cu sediul în mun. B., ..3, jud. B., în contradictoriu cu pârâta C. M., domiciliată în municipiul B., . Ghe. A., ., ., având ca obiect “pretenții”.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 14,70 lei cu titlu de preț, contravaloare cote comune energie termică, pentru perioada februarie 2010 – aprilie 2010, suma de 3,67 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 06.2011 – 12.2012 și suma de 4,90 lei cu titlu de cheltuieli de notificare.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria B.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. ./28.03.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 10-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI