Plângere contravenţională. Sentința nr. 2666/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2666/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 8826/193/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 11 MARTIE 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. O. M.

GREFIER – C. C. mihaela

SENTINȚA civilă NR. 2666

Pe rol se afla pronunțarea asupra cauzei având ca obiect „plângere contravențională”, formulată de petentul P. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

Dezbaterile au avut loc in ședința publica din data de 04.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera ,a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11.03.2013, când:

INSTANȚA:

deliberând asupra excepției invocate, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 15.06.2012 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei B., petentul P. D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul inspectoratul județean de politie botoșani anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/24.05.2012.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că organul de control a fost chemat de vecinul sau pentru a-i face rau, ca a avut discutii cu acesta, insa asta nu inseamna ca este vinovat de reclamatia acestuia.

Petentul nu a indicat temeiul de drept al plângerii.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și a timbrului judiciar în temeiul art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar următoarele înscrisuri: procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/04.05.2012 (fila 5).

Legal citat, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care solicitat respingerea plângerii si menținerea procesului verbal. In motivare, intimatul arata ca petentul a fost sancționat pentru savarsirea faptei prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, reținându-se ca, la data de 24.05.2012 în jurul orelor 13:20, aflandu-se pe . in fata imobilului nr. 49,a provocat scandal prin aceea ca a adresat vecinului sau V. M. injurii si amenintari cu acte de violenta.

În dovedirea cererii, intimatul a depus la dosar următoarele înscrisuri: procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/24.05.2012 (fila 13), raport din data de 17.12.2012 (fila 14).

La termenul de judecată din data de 04.03.2013, instanța a pus în discuția partilor excepția tardivității plângerii invocată din oficiu, excepție pe care instanța urmează să o soluționeze cu prioritate în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 C.proc.civ. și pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar potrivit art. 27 din același act normativ, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, in aceasta din urma situatie, operațiunea de afișare urmand a fi consemnata într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor. În speță, procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor a fost încheiat la data de 24.05.2012, fiind comunicat petentului la data de 24.05.2012 prin afisare, operatiune confirmata de catre un martor, respectiv V. D., data comunicării procesului verbal fiind cea a afisarii procesului verbal, respectiv 24.05.2012, ceea ce înseamnă că termenul de formulare a plângerii contravenționale se calculează de la aceasta dată. Petenta a formulat plângere contravențională la data de 14.06.2012 (data postei – fila 5), termenul de 15 zile pentru formularea plângerii contravenționale fiind împlinit de la data de 10.06.2012.

Având în vedere considerentele expuse mai sus,in conditiile in care petentul a formulat prezenta plangere cu mult peste termenul de 15 zile impus de lege, instanța urmează să admită excepția tardivității plângerii invocată de instanță din oficiu și să respingă plângerea ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității plângerii invocată de instanță din oficiu.

Respinge plângerea formulată de petentul P. D., domiciliat în mun. B., ., nr. 49, jud. B. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul in mun. Botosani, .. 57, jud. Botosani, ca fiind tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. O. M. C. C. M.

Red. Jud. V.O.M/Tehnored. Jud. V.O.M./2ex/09.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2666/2013. Judecătoria BOTOŞANI