Plângere contravenţională. Sentința nr. 3070/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3070/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 8468/193/2012

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 19.03.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – T. C.

GREFIER – H. O.-D.

SENTINȚA NR. 3070

Pe rol judecata pricinii de contencios administrativ având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul B. M. în contradictoriu cu intimatul IPJ B..

Procedura legal îndeplinită.

La apelul realizat în ședință publică, se prezintă av. F. V. pentru petentul lipsă, lipsă fiind și reprezentantul intimatului.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Interpelat fiind, petentul, prin apărător, arată cu mai are cereri.

Văzând că nu mai sunt cereri ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, pentru concluzii pe fond.

Petentul, prin avocat, solicită admiterea plângerii, cu mențiunea că din înregistrarea video nu rezultă în mod clar viteza cu care a circulat.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 08.06.2012, petentul B. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., să anuleze procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 24.05.2012 sau, în subsidiar, să dispună înlocuirea cu „avertisment” a sancțiunii amenzii aplicate prin acest act normativ.

În motivare, petentul arată că deși a circulat pe . municipiu, a rulat cu o viteză de doar 58-60 km/h. Mai arată că a fost depășit de un autoturism F., pe banda a doua, și că aparatul radar a înregistrat, cel mai probabil, viteza acestei din urmă mașini.

În dovedire, s-a depus la dosar, în fotocopie, procesul-verbal de contravenție contestat.

Intimatul IPJ B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, menținerea procesului-verbal contestat și a măsurilor dispuse prin acesta. În argumentarea acestei soluții, intimatul a arătat că în data de 24.05.2012, agentul constatator se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind controlul și supravegherea traficului rutier, pe . municipiu, cu auto nr._, dotat cu sistem de supraveghere video și de măsurare a vitezei. La ora 19.58, a fost înregistrat autoturismul Opel_ condus de petent, autoturism ce rula cu o viteză de 70 km/h, conform planșelor foto anexate la dosar. Conducătorul auto a fost sancționat potrivit dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. b pct. 4 din OUG nr. 195/2002. Se mai arată că aparatul radar a fost verificat metrologic, având posibilitatea de a acționa în regim staționar cât și de deplasare.

Intimatul a depus la dosar, anexat întâmpinării, raportul agentului constatator, buletinul de verificare metrologică a aparatului de măsurare a vitezei, planșa fotografică, suport înregistrare video, cazier contravențional.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

În data de 24.05.2012, prin procesul-verbal de contravenție . nr._, petentul B. M. a fost sancționat cu amendă în sumă de 140 lei și cu 2 puncte de penalizare, pentru săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, anume depășirea cu 11-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv… Pentru a acționa astfel, agentul constatator a reținut că în aceeași dată, petentul a condus autoturismul_ pe . municipiu, cu viteza de 70 km/h. Abaterea a fost înregistrată cu aparatul radar ROM-439, montat pe autospeciala_ .

Verificând procesul-verbal de contravenție, din perspectiva legalității, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale, în speță nefiind incidente cauze de nulitate dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal (fila 11) cuprinde numele și calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. În privința celorlalte mențiuni ale procesului-verbal, respectiv cele prevăzute de art. 16 din ordonanță, instanța reține că lipsa sau neregularitatea acestora ar constitui doar cauze de nulitate relativă a actului constatator al contravenției. Aceasta presupune, pe de o parte, că petentul trebuie să facă dovada vătămării sale – ceea ce nu s-a întâmplat în cauză – iar, pe de altă parte, că instanța însăși s-ar afla, din pricina respectivelor neregularități, în imposibilitatea de a aprecia faptele în funcție de totalitatea circumstanțelor cauzei. Or, această ultimă împrejurare, pentru a cărei evitare a și fost prevăzută consemnarea totalității mențiunilor de la art. 16, nu poate fi considerată ca incidentă în cauză de vreme ce petentul a avut posibilitatea de a prezenta și de a dovedi aspectele pe care le-a considerat utile poziției sale.

Analizând temeinicia instituirii răspunderii contravenționale în sarcina petentului, instanța reține, cu titlu de premisă, că potrivit dispozițiilor art. 48 și 49 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul are obligația de a respecta regimul legal de viteză, limita maximă de viteză în localități fiind de 50 km/h.

Potrivit mențiunilor din procesul-verbal contestat, petentul a fost surprins în timp ce rula în municipiul B., pe . viteza de 70 km/h. Imaginile înregistrate de dispozitivul radar în data de 04.05.2012 (fila 16 și urm.) confirmă respectivele mențiuni. Se atestă, astfel, atât viteza indicată cât și „identitatea” autoturismului vizat de dispozitivul radar, cu mențiunea că pretinsele neclarități invocate de petent se referă la vitezele de 70 km/h și, respectiv, de 75 km/h (viteze surprinse de aparatul radar, succesiv, la indicativul T – target speed). Cum în sarcina reclamantului a fost reținută prima dintre vitezele menționate și, implicit, o încadrare mai puțin gravă a faptei, pretinsa confuzie apare, oricum, favorabilă acestei părți.

Cât privește posibilitatea reținerii, pentru autoturismul condus de petent, a vitezei autovehiculului aflat în deplasare în apropiere, se mai observă că raportul agentului constatator cuprinde mențiuni exprese (fila 9), în sensul că pentru respectivul autovehicul a existat o supraveghere distinctă, finalizată cu surprinderea unei viteze de rulare de asemenea nelegale, dar superioare celei de 70 km/h.

Mai reține instanța că în speță au fost respectate și celelalte cerințe prevăzute de normele metrologice cu privire la funcționarea și utilizarea corectă a dispozitivului de măsurare a vitezei. Astfel, din actele depuse la dosar de intimatul IPJ B. rezultă că utilizatorul aparatului de măsurare era autorizat în acest sens, că aparatul fusese supus verificării metrologice anuale și că dispozitivul radar era apt să funcționeze atât în regim staționar cât și în regim de viteză (fila 12). Mai este de observat, în același context, că buletinul metrologic invocat indică în mod expres . - ROM 439, astfel încât apare dovedită identitatea dintre aparatul radar verificat și cel utilizat la constatarea vitezei cu care circula autovehiculul condus de petent.

În cele din urmă, notează instanța că pentru întrunirea conținutului constitutiv al faptei contravenționale nu se impune o anume formă de vinovăție, aceasta putând fi și culpa cea mai ușoară. Pe de altă parte, se prezumă în chip absolut că regulile rutiere sunt cunoscute și, așa fiind, petentul era ținut a dovedi incidența în cauză a unor împrejurări în măsură să înlăture, totuși, ipoteza încălcării cu vinovăție a acestora.

Sintetizând, instanța apreciază că procesul-verbal întocmit în speță respectă condițiile de legalitate și de temeinicie. Pe cale de consecință, plângerea se dovedește a fi nefondată și urmează a fi respinsă, cu observația că, potrivit cazierului contravențional comunicat la dosar (fila 13), petentul a săvârșit numeroase alte fapte similare, astfel încât nu se poate susține că o sancțiune pur morală ar produce efectele punitive și, mai ales, preventive dorite. Pe de altă parte, petentul a avut posibilitatea achitării a jumătate din cuantumul amenzii și, astfel, a diminua consecințele pecuniare ale abaterii săvârșite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. M., domiciliat în B., ., ., . cu intimatul IPJ B., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 24.05.2012.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./tehnored. MTC.,

4 ex., 09.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3070/2013. Judecătoria BOTOŞANI