Plângere contravenţională. Sentința nr. 3134/2013. Judecătoria BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3134/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 8970/193/2012
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Nr. 3134
Ședința publică de la 20 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier A. H.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal, privind pe petentul A. I. și pe intimatul I. DE JANDARMI JUDEȚEAN B., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul, legitimat cu C.I. . nr._, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Petentul arată că nu are probe în susținerea plângerii, recunoaște că a greșit și arată că amenda este mult prea mare și că nu are venituri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecare și acordă cuvântul asupra fondului.
Petentul solicită admiterea plângerii, să nu plătească amenda deoarece nu are venituri.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de C. administrativ și fiscal de față, reține următoarele:
La data de 19.06.2012, pe rolul Judecătoriei B. a fost înregistrată, sub nr._, plângerea contravențională formulată de numitul A. I., prin care a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 12.06.2012, întocmit de intimatul I. DE JANDARMI JUDEȚEAN B..
În motivarea plângerii, petentul susține că nu cunoaște motivul pentru care a fost sancționat la data și ora respectivă. A precizat că nu a săvârșit faptele pentru care a fost sancționat. Menționează că a avut un conflict cu numitul I. T., vecinul său, la orele 22,00, fiind sancționat printr-un alt proces verbal, încheiat la data de 11.06.2012.
Petentul nu a indicat temeiul de drept al plângerii formulate.
În susținerea plângerii, petentul a depus Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 12.06.2012.
Prezent în instanță la termenul de judecată din data de 20.03.2012, petentul a arătat că nu solicită administrarea de probe în susținerea plângerii, recunoaște că a greșit și arată că amenda este mult prea mare și că nu are venituri.
Potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001, plângerea petentului este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatul I. DE JANDARMI JUDEȚEAN B. a formulat întâmpinare – fila 12, solicitând respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal și a măsurilor dispuse prin acesta.
A arătat că în data de 12.06.2012, în jurul orei 00,05, agentul constatator a fost direcționat de către dispecerul de serviciu, pentru a se deplasa și a interveni în aplanarea unui scandal pe .. B., unde au aflat de la un coleg de-al lor, numitul Ț. I., că petentul, după ce fusese sancționat contravențional pe data de 11.06.2012, ora 22,10, a revenit în zona locuinței sale, făcând din nou scandal și amenințând cu acte de violență. Se menționează că petentul a fost găsit pe . băuturilor alcoolice.
În cauză s-a dispus aplicarea unei amenzi în cuantum total de 600 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 3 pct. 24, pct. 1 și pct. 25 din Legea nr. 61/1991.
În susținere, intimatul a depus la dosar materialul de verificare, respectiv raportul agentului constatator și originalul procesului verbal.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de fiecare dintre părți.
Interpelat de instanță, petentul nu a solicitat administrarea altor probe, recunoscând faptele reținute în sarcina sa.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 12.06.2012, s-a reținut că la data de 12.06.2012, în jurul orei 00,00, petentul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice pe . Mun. B., a provocat scandal public, adresând injurii și cuvinte jignitoare, precum și amenințări cu acte de violență la adresa locuitorilor de la nr. 33, totodată a tulburat liniștea locuitorilor de pe . strigăte.
Pentru aceste fapte, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 600 lei (câte 200 lei pentru fiecare dintre faptele contravenționale reținute în sarcina sa).
În drept, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001.
Referitor la descrierea faptei, instanța constată că aceasta este completă, conform dispozițiilor art.16 alin.1 din O.G.nr.2/2001.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției respectă condiția legalității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța constată că prin acesta s-a reținut fapta prevăzută de art. 3 pct. 1 („săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”), art. 3 pct. 24 („provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”) și art. 3 pct. 25 („tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”) din Legea nr. 61/1991.
Instanța constată că intimata a făcut dovada celor reținute în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, că petentul a recunoscut faptele contravenționale, motiv pentru care instanța apreciază că procesul verbal îndeplinește condiția temeiniciei.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, potrivit art.21 alin.3 O.G. nr.2/2001, aceasta este corect individualizată, având în vedere locul săvârșirii faptei, atitudinea petentului, apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii, întrucât gravitatea faptei este ridicată. De altfel, petentul a mai fost sancționat anterior pentru fapte similare.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.34 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul A. I., în contradictoriu cu intimatul I. DE JANDARMI JUDEȚEAN B., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul A. I., domiciliat în Mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul I. DE JANDARMI JUDEȚEAN B., cu sediul în Mun. B., . nr. 110, jud. B..
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 12.06.2012, contestat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.ApA
Tehnored A.H 08.07.2013
Ex.2
← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2813/2013.... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 27-11-2013,... → |
---|