Plângere contravenţională. Sentința nr. 3264/2013. Judecătoria BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3264/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 5422/193/2012
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22 MARTIE 2013
PREȘEDINTE – I. M.
GREFIER – V. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3264
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul P. C. în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDEȚEAN B..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 15 martie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în Încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
J U D E C A T A,
Asupra plângerii contravenționale de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 12.04.2012, sub nr._, petentul P. C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. în termen legal, a contestat amenda aplicată prin procesul-verbal . nr._ din 02.04.2012, prin care i s-a aplicat sancțiunea de 280 lei amendă contravențională și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contrav. prev. de art. 120 alin. 1 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006, cu modificările și completările ulterioare, solicitând anularea sancțiunilor stabilite prin procesul verbal menționat.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pe motiv că a executat o depășire neregulamentară.
Petentul susține că a efectuat o depășire regulamentară întrucât nu exista marcaj rutier vizibil iar la începerea manevrei de depășire, autovehiculul depășit_ a acoperit în întregime în mers fiind, indicatorul „depășire interzisă”, motiv pentru care nu l-a putut observa, iar marcajul rutier dacă ar fi existat și ar fi fost vizibil nu ar fi fost ignorat, și l-ar fi respectat și că din sensul de mers opus, nu venea nici un vehicul în acel moment.
În dovedire, petentul a depus procesul - verbal contestat și nu a solicitat alte probe în dovedirea plângerii.
Organul constatator, legal citat nu și-a trimis reprezentant în instanță, dar a formulat întâmpinare (f.8 dosar), prin care a solicitat respingerea plângerii, menținerea procesului verbal și a măsurilor dispuse prin acesta și a depus la dosar materialul de verificare întocmit cu ocazia constatării contravenției.
Analizând actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din 02.04.2012, petentul P. C. a fost sancționat contravențional cu suma de 280 lei amendă contravențională și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contrav. prev. de art. 120 alin. 1 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006, reținându-se că la data de 02.04.2012 în jurul orelor 16,31, pe (DE-58 Km 26 + 200 m) petentul a fost depistat în trafic în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes-Benz cu nr. de înmatriculare provizoriu_ în timp ce efectua în mod neregulamentar manevra de depășire pe partea stângă a unei autoutilitare M. cu nr. de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă” încălcând marcajul continuu și depășind axa drumului.
Analizând procesul-verbal contestat, instanța reține că la încheierea acestuia s-au respectat dispozițiile prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, iar din materialul de verificare nu rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție,fapta reținută în sarcina petentului fiind constatată direct de agentul constatator care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, controla și supraveghea traficul rutier conform planificării.
Cum în cauză nu s-au făcut probe contrare, iar procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate instanța va constata că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa fiind sancționat în mod corect cu sancțiunea amenzii și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile.
Cum petentul nu a făcut probe contrarii celor reținute prin procesul-verbal de contravenție, în temeiul art. 1169 Cod civ., potrivit căruia cel ce face o propunere în fața instanței, trebuie să o dovedească, coroborat cu disp. art. 34 din O.G. 2/2001, instanța va respinge plângerea formulată de petent, ca nefondată.
Văzând că plângerea este scutită de plata taxei de timbru,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul a P. C., domiciliat în municipiul B., .. 5-9, ., județul B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., având sediul în municipiul B., .. 57, județul B..
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./I.M.
Tehnored./V.M.
Ex. 5/26.05.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4126/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 6818/2013. Judecătoria... → |
---|