Plângere contravenţională. Sentința nr. 6391/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6391/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 15861/193/2012
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 6391
Ședința publică din data de 29 mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. R.-R.
GREFIER – D. G.
Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta A. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 23.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată în data de 05.10.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petenta A. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., a contestat procesul-verbal . nr._ din 02.10.2012, solicitând anularea procesului-verbal și a măsurii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.
În fapt, petenta a arătat că prin procesul-verbal s-a reținut că în ziua de 02.10.2012, în timp ce conducea autoturismul VW Golf cu numărul de înmatriculare_, pe . mun. B., ajungând la intersecția cu . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal situat în fața magazinului D., fiind sancționată cu amendă de 280 lei și cu reținerea permisului de conducere și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.
Petenta a considerat că a fost sancționată pe nedrept deoarece, în momentul în care a ajuns în apropierea trecerii de pietoni, a oprit și a dat prioritate unui grup de pietoni, după care s-a pus în mișcare, iar autoturismul a fost în întregime pe trecerea de pietoni când o persoană a călcat pe marcajul respectiv, fără ca să-l incomodeze în vreun fel, aspecte care pot fi certificate prin vizionarea înregistrării video.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, s-a depus copie după procesul-verbal . nr._ și cartea sa de identitate, solicitându-se vizionarea înregistrării video a faptei, precum și verificarea certificatului de metrologie a sistemului video și a atestatului de operator radar a agentului constatator.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de contravenție cu toate măsurile dispuse prin acesta.
Intimatul a învederat că petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. b) și art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În ziua de 02.10.2012, agentul constatator s-a aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu care priveau controlul și supravegherea traficului rutier pe . mun. B., acționând cu autospeciala Poliției cu nr. de înmatriculare MAI_. În jurul orei 09:40, a observat direct momentul în care petenta, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, care se deplasa dinspre str. Primăverii către . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a drumului public, pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător, aflată la intersecția dintre .. G. E., în dreptul magazinului D. 6.
Sesizând starea de pericol creată, agentul constatator a procedat la oprirea autoturismului, a fost identificat conducătorul auto în persoana petentei, i s-a adus la cunoștință fapta săvârșită și sancțiunea care va fi aplicată, inclusiv pentru faptul că inspecția tehnică periodică a autoturismului era expirată din data de 24.09.2012, petenta refuzând să semneze procesul-verbal.
Abaterea săvârșită de către petentă a fost surprinsă cu aparatura aflată în dotarea autospecialei MAI, în acest sens fiind întocmite și planșe foto.
În probațiune, s-au depus următoarele înscrisuri: originalul procesului-verbal contestat, planșe foto, raportul agentului constatator și fișa cu antecedentele contravenționale pentru petentă.
În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de intimat.
Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001, coroborat cu art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, și art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.
Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 02.10.2012, s-a reținut că în data de 02.10.2012, ora 09:40, petenta A. C. a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare_ pe . efectuarea virajului la stânga pe . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, semnalizată prin indicator și marcaj, și că inspecția tehnică periodică a expirat din data de 24.09.2012.
Agentul constatator a apreciat că cele două fapte reținute sunt prevăzute și sancționate de:
- prima faptă, art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, aplicând petentei sancțiunea amenzii în sumă de 280 lei (echivalentul a 4 puncte amendă) și cea constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile;
- a doua faptă, art. 10 alin. (1) și art. 102 alin. (1) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, aplicând petentei sancțiunea avertismentului.
Prima abatere a fost filmată de aparatul radar . montat pe auto MAI_, iar petenta a refuzat să semneze procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, fapt atestat de martorul Volinschi G.-A., fiind trecute următoarele obiecțiuni: „Nu sunt de acord cu procesul-verbal.”.
Petenta A. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, criticându-l sub aspectul temeiniciei doar în privința primei fapte reținute, pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii, necontestându-l sub aspectul celei de-a doua fapte, pentru care s-a aplicat sancțiunea avertismentului.
În temeiul dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a procedat la verificarea termenului în care a fost formulată plângerea, constatând că aceasta a fost înregistrată la registratura instanței în data de 05.10.2012. Potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea se formulează în termen de 15 zile, termen care se calculează de la data comunicării acestuia. D. fiind că procesul-verbal a fost încheiat la data de 02.10.2012, în cauză, nu s-a mai cerut dovada comunicării procesului-verbal, prezumându-se că petenta a luat cunoștință de acesta în acest interval. Constatând că plângerea fost formulată în termen, instanța a trecut la analizarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal doar cu privire la prima faptă contestată.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii și semnătura agentului constatator, astfel că nu există cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate și din oficiu, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Nici petenta nu a invocat lipsa vreunei mențiuni din cele prevăzute de 16 din O.G. nr. 2/2001, dar sancționată cu nulitatea relativă, care să-i fi produs o vătămare ce nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constare și sancționare a contravențiilor.
Fapta reținută a fost încadrată corect în prevederile art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, conform cărora neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța constată că petenta neagă săvârșirea faptei, învederând că abia după ce mașina s-a aflat în întregime pe marcajul pietonal, o persoană s-a angajat pe marcajul pietonal.
Potrivit planșelor foto aflate la fila 11 dosar, autoturismul condus de petentă a fost surprins în data de 02.10.2012, ora 09:40 efectuând viraj stânga fără să acorde prioritate de trecere pietonului aflat pe marcajul pietonal, pe sensul de mers al autoturismului. Pietonul era angajat în traversarea străzii, înainte ca petenta să efectueze virajului la stânga (09:40:33), astfel că la . pietonal, pietonul s-a aflat în dreptul autoturismului, foarte aproape de acesta, parcurgând deja lățimea primei benzi de circulație (09:40:34) și finalizând traversarea străzii după ieșirea autoturismului de pe marcajul pietonal (09:40:35).
În consecință, instanța va da eficiență faptei contravenționale observată direct de agentul constatator, reținând că petenta se face vinovată de această faptă.
Referitor la sancțiunile aplicate, instanța consideră că agentul constatator a făcut o corectă apreciere a gradului de pericol social al faptei săvârșite și a aplicat în mod oportun sancțiunea principală a amenzii. Totodată, acesta a aplicat în mod legal sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, sancțiune care se menține cât timp fapta există și constituie contravenție.
Instanța nu găsește argumente suficiente pentru reindividualizarea sancțiunii amenzii în avertisment, reținând conduita vădit imprudentă a petentei din momentul săvârșirii faptei, de natură să pună în pericol siguranța sa și a pietonului, dar și nerecunoașterea faptei de către petentă după săvârșirea acesteia.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 02.10.2012 și că în cauză nu se impune reindividualizarea sancțiunilor aplicate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petenta A. C., menținând întocmai dispozițiile procesului-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de către petenta A. C., cu domiciliul în mun. B., .. 1, ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în mun. B., .. 57, jud. B..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored./jud. M.R.R.
4 ex./14.04.2014
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 23-01-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 656/2013.... → |
|---|








