Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 927/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 927/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 17138/193/2012

DOSAR NR._ plangere lg. 7/96

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

HOTĂRÂRE

Ședința publică din data de 29.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - P. A.

Grefier - N. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 927

Pe rol judecarea cauzei civile privind petenta M. A. în contradictoriu cu intimații R. F. și F. C., având ca obiect plangere lg. 7/96.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc la termenul din data de 24.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, când:

În temeiul art. 150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

La data de 24.10.2012, pe rolul judecătoriei B. – Secția civilă a fost înregistrată, sub numărul_ cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară nr._/04.09.2012, formulată de petenta M. A., prin care solicită întabularea dreptului de proprietate privind imobilul teren în suprafață de 427 mp situat în B., .. 6, constatându-se că acesta are nr, cadastral 2220/2/2, iar în cazul în care există carte funciară nr. 4762 pe numele defunctei sale mame F. M., solicită petenta ca mai întâi să se facă modificările cuvenite în sensul dezlipirii suprafeței de 427 mp teren situat în B., .. 6 și atribuit petentei conform sentinței civile nr. 5381/07.09.2010 . Solicită și cheltuieli de judecată.

În motivare, petenta arată că în anul 2010 la judecătoria B. a solicitat împreună cu cei doi frați ai săi partajul și ieșirea din indiviziune privind bunurile rămase de pe urma defuncților lor părinți . Arată petenta că i-a revenit lotul 1 cu suprafața de 427 mp teren situat în intravilan B., .. 6 fără a putea fi indicată la data respectivă . era trecută . de proprietate nr._/1995, de unde provine acest teren.

Solicită admiterea plângerii și întabularea suprafeței de 427 mp teren, situat în B., .. 6, cu număr cadastral 2220/2/2.

În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 7/1996, art. 876 și următoarele din Codul civil.

În dovedire, petentul depune copii după încheierea de respingere nr._ din dosarul_/04.09.2012 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară B. (filele 5,6), sentința civilă nr. 5381/07.09.2010, partaj voluntar, anexa 1 la schița topografică, anexa 2 la schița topografică, releveu casă proprietar M. A., releveu casă proprietate R. F., titlu de proprietate nr._/15.11.1995, act de partaj voluntar autentificat sub nr. 543/21.08.2000, memoriu tehnic, fișa bunului imobil.

Legal citați intimații nu s-au prezentat în instanță, nu au depus întâmpinare și nici nu și-au formulat probe în apărare.

La dosar s-a depus din partea OCPI B. documentației care a stat la baza încheierii de respingere nr._/04.09.2012 și s-a dispus atașarea dosarului nr._ .

Analizând cererea în raport de actele de la dosar, instanța reține următoarele:

La data de 18 07.2012 petenta M. A. a solicitat întabularea dreptului său de proprietate reprezentat de teren și casă situate în B., .. 6, județul B., bunuri moștenire de la defuncta F. M. și dobândite prin sentința civilă nr. 5381 pronunțată de Judecătoria B..

Prin încheierea nr._/23.07.2012, OCPI B., respinge solicitarea petentei de întabulare a dreptului său de proprietate motivat de faptul că nu a fost depus certificatul de moștenitor care să cuprindă masa succesorală a defunctei F. M., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 47 din Legea nr. 7/1996.

Împotriva încheierii nr._/23.07.2012, petenta în termen formulează plângere, iar prin încheierea de carte funciară nr._/04.09.2012 se respinge cererea cu privire la întabularea dreptului de proprietate, motivat de faptul că imobilul în suprafață de 717 mp are alocat număr cadastral 2220/2/2și cf 4762, proprietar fiind F. M., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 48 al. 1 lic c din Legea nr. 7/1996, coroborate cu cele ale art. 10 din Ordinul 634/2006 modificat și completat prin Ordinul nr. 785/11.05.2011.

Împotriva acestei încheieri de respingere petenta a formulat în termenul legal plângere la instanța de judecată.

Așa cum reiese din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prin sentința civilă nr. 5381/07.09.2011, pronunțată de Judecătoria B. petenta a primit în proprietate suprafața de 427 mp teren situat în intravilanul municipiului B. din suprafața de 717 mp rămasă moștenire de pe urma defunctei F. M.. Din referatul inspectorului de cadastru se constată că imobilul în suprafață de 717 mp are alocat număr cadastral 2220/2 și cartea funciară 4762, proprietar F. M..

Ori corect s-a reținut de către OCPI B. că pentru a se putea dispune întabularea suprafeței de 183 mp în favoarea petentei, era în prealabil necesar să de fi procedat la dezmembrarea imobilului în suprafață de 183 mp ( operație care necesită o documentație cadastrală) din imobilul teren în suprafață de 717 mp și care este identificat cu număr cadastral 2220/2/2, iar ulterior în funcție și de restul actelor necesare s-ar fi putut dispune întabularea dreptului de proprietate exclusivă pentru suprafața de 183 mp.

Într-adevăr, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr.7 din 1996 republicată coroborate cu cele ale art.10 din Ordinul nr. 634/2006 pentru aprobarea regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară.

Văzând că cererea este legal taxată,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge plângerea, formulată de petenta M. A. domiciliată în loc. B., .. 11, ., ., în contradictoriu cu intimații R. F., domiciliată în B., Calea Națională, nr. 11, ., . și F. C., domiciliat în B., .. 4, ., județul B., ca nefondată.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29.01.2013.

Președinte, Grefier,

Plecat din inst. semnează grefierul șef,

Redactat /Tehnoredactat PjA /5 ex./28.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 927/2013. Judecătoria BOTOŞANI