Contestaţie la executare. Sentința nr. 102/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 102/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 11043/193/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Instanta constituita din :

P. N. M. A.

Grefier N. L.

Ședința publică din 08 ianuarie 2013

Sentința civila nr.102

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul F. A.-I., în contradictoriu cu intimata T. L. IFN SA București.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Din oficiu, instanța invocă exceptia netimbrarii actiunii și rămâne în pronunțare pe acest aspect.

INSTANTA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata :

Prin cererea inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei Botosani, contestatorul F. A.-I. a chemat in judecata pe intimata T. L. IFN SA București, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna constatarea perimării de drept a executării silite întreprinsă în dosarul de executare nr.1254/E/2009 al B. S. B. I. și desființarea tuturor actelor de executare efectuate împotriva sa în același dosar de executare.

In motivarea cererii, contestatorul a arătat că, la data de 23.10.2008, între S.C. T. L. IFN SA, în calitate de finanțator, S.C. ANG Invest SRL, în calitate de utilizator și F. A.-I., în calitate de fidejusor, s-a încheiat contractul de leasing nr._/23.10.2008, având ca obiect achiziționarea de către utilizator a autoturismului marca BMW 3201 CP, . WBAWA71080J003900. Ca urmare a neândeplinirii condițiilor contractuale asumate de utilizator, respectiv neachitarea ratelor de leasing scadente s-a intervenit rezilierea contractului de leasing. Întrucât acest contract a constituit titlu executoriu, prin încheierea de ședință din 29.07.2009, Judecătoria B. a admis cererea de încuviințare executare silită solicitată de Corpul Executorilor al S.C. T. L. IFN SA – prin executor S. G. împotriva debitorului F. A. I.. Precizează contestatorul, că începând cu data de 24 martie 2010 a fost somat să achite suma de 201.812, reprezentând debitul pe care S.C. ANG INVEST SRL îl avea către T. L. IFN SA, fiindu-i totodată instituită poprirea pe contul bancar RO21 RNCB_ 0001. Ulterior acestei date a formulat o contestație la executare, fără însă ca executarea silită să fie suspendată, care s-a soldat cu respingerea ei, neputând dovedi că a înaintat actele pentru revocarea sa din calitatea de fidejusor. La data de 22.06.2010, reprezentanții Corpului de executori ai T. L. IFN SA au mai expediat prin poștă înființarea unei popririi pe conturile sale iar ulterior acestei date nu s-a mai emis nici un act de executare asupra sa, motiv pentru care la data de 26.01.2011 a înaintat către B. S. B., EJ D. M. și instanță câte o cerere de constatare a perimării executării silite, întrucât de la ultimul act de executare s-au scurs 6 luni.

In drept, contestatorul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 389 C.pr.civ.

Intimata, S.C. T. L. IFN SA București, a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, respingerea cererii privind constatarea perimării de drept a executării silite, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, aratand ca aceasta nu este calificată corect juridic în raport cu temeiul de drept invocat.

În subsidiar, în măsura în care se menține calificarea juridică a acțiunii contestatorului, înțelege să invoce excepția netimbrării contestației și excepția tardivității introducerii contestației la executare.

Pentru primul termen de judecată din 15.11.2012, contestatorul a fost citat cu mențiunea, înscrisă pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, să achite taxa de timbru, în valoare de 194 lei, și timbrul judiciar de 1,5 lei, in conformitate cu dispozitiile art. 20 din Legea nr. 147/1997.

Cu toate acestea contestatorul nu a facut o atare dovadă, astfel că instanta, a invocat din oficiu exceptia nelegalei timbrari a cererii de chemare in judecata, si a retinut cauza spre solutionare pe exceptie.

Asupra exceptiei netimbrarii, instanta retine urmatoarea situatie de fapt si de drept :

In conformitate cu art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în aceasta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.

De asemeni, potrivit aceleiasi reglementari - art. 20 alin. 1 si 2 din Legea nr. 146/1997, taxa de timbru se plateste anticipat, iar dacă nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va calcula taxa de timbru datorata si va pune în vedere reclamantului să achite suma până la primul termen de judecată.

În cauză, in conformitate cu reglementarea legala, instanța constată la termenul din 08.01.2013, că contestatorul nu s-a conformat obligației puse în vedere atât prin adresă (fl.45 ds.) cât și prin citație (fl.19 ds.), respectiv de a achita taxa de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, sub sancțiunea prev. de art. 20 al.3 din Legea nr. 146/1997, dar nici nu a făcut dovada contestării corespunzătoare și nici nu a formulat vreo cerere de ajutor public întemeiată pe disp. OUG nr. 51/2008, în vederea scutirii sau reducerii taxei de timbru.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 18 din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar impotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate; cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă; in cazul admiterii integrale sau parțiale a cererii de reexaminare, taxa de timbru se restituie total ori, după caz, proporțional cu reducerea sumei contestate.

In cauza, insa, contestatorul nu au facut o atare dovada.

Or, neîndeplinirea acestei obligațiii de plată până la termenul stabilit se sancționează, potrivit ar. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu anularea cererii, instanta fiind tinuta sa faca aplicarea acestei sanctiuni.

Pentru aceste, motive, instanta, in temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, urmeaza a admite exceptia nelegalei timbrari, si sa dispuna anularea cereri de chemare in judecata ca netimbrata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE

Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată ridicată de către intimată

Anulează cererea de chemare în judecată promovată de către contestatorul F. A.-I., domiciliat in mun. Botosani ., ., jud. Botosani, în contradictoriu cu intimata S.C. T. L. IFN SA București, cu sediul în ., nr.8-12, sectorul 1, ca netimbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. M. A. N. L.

Red. NMA/tehnored NL/21.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 102/2013. Judecătoria BOTOŞANI