Pretenţii. Hotărâre din 15-11-2013, Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 6237/193/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – T. C. - N.
GREFIER – L.-M. V.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol judecata cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. T. S.A. B., reprezentată de D. C. L. în contradictoriu cu pârâtul A. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în tem. art. 244 din NCPC declară cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată în data de 27.03.2013 pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ reclamanta S.C. T. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să îl oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 363,45 lei cu titlu de preț, energie termică furnizată în perioada 02.2010 – 09.2010, suma de 170,38 lei, cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 03.2010 – 01.2013, precum și 35,00 lei, cu titlu de cheltuieli de notificare.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că părțile, în calitate de furnizor de energie termică și, respectiv, de beneficiar, au încheiat o convenție de facturare individuală a consumului de energie termică nr. 18T/141/15.02.2010.
Învederează reclamanta că odată cu încheierea convenției individuale, S.C. T. S.A. a fost autorizată să factureze și să încaseze direct contravaloarea energiei termice furnizate beneficiarului.
În baza convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr.18T/141/15.02.2010, încheiată între reclamantă în calitate de furnizor – vânzător și numitul A. C., având calitatea de consumator – cumpărător, . livrat agent termic inclusiv în perioada 02._.
În scopul recuperării debitului pretins prin acțiunea de față, pârâtul a fost invitat la conciliere directă, demers care a rămas fără rezultat.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Codului civil, ale Legii nr. 325/2006, ale Legii nr. 51/2006 și ale C.P.C.
În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând în copie, convenția individuală invocată, facturi fiscale, invitație la conciliere, calcul penalități, fișe analitice.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul A. C. este membru al Asociației de proprietari nr. 18 B.. În această calitate, a beneficiat de serviciile de termoficare furnizate de S.C. T. S.A., în baza contractului nr. 18T/2010 semnat cu respectiva asociație. Prin contractul în discuție (art. 11), asociația de proprietari se obligase să calculeze consumul de energie înregistrat la beneficiarii finali și să achite contravaloarea acestuia.
În data de 15.02.2010, părțile din prezenta cauză au semnat convenția de facturare individuală a consumului de energie termică nr. 18T/141/15.02.2010 (anexă la contractul anterior menționat), pârâtul convenind ca atribuțiile facturării și încasării individuale a contravalorii serviciilor astfel furnizate să revină direct S.C. T. S.A. Prin art. 7 din convenție, pârâtul și-a asumat și obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor, sub sancțiunea calculării de majorări de întârziere.
Se mai reține că în temeiul convenției individuale semnate în data de 15.02.2010, reclamanta a continuat să furnizeze clientului său serviciile convenite, emițând în mod direct facturile indicate în fișa aflată la fila 15 dosar.
Potrivit mențiunilor înscrise în respectivele facturi, mențiuni ce preiau clauzele contractului inițial, beneficiarul energiei termice furnizate era ținut a-și îndeplini obligația de plată în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii documentului de plată.
Odată depășit termenul de plată, reclamanta a procedat, în baza dispozițiilor art. 4 lit. b din convenția individuală, la calcularea și la facturarea de penalități.
Așa fiind, în temeiul art.1270 Cod civil, instanța urmează a admite, în parte, cererea și a obliga pârâtul la plata sumei de 363,45 lei cu titlu de preț energie termică furnizată în perioada 02.2010 – 09.2010 și a sumei de 170,38 lei, cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 03.2010 – 01.2013.
Respinge capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 35,00 lei, cu titlu de cheltuieli de notificare, întrucât nu s-a făcut dovada existenței acesteia.
Văzând că cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. T. S.A. B., reprezentată legal prin lichidator judiciar C.I.I. D. C-tin, cu sediul în mun. B., .. 3, jud. B., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J_, cod unic R12918330, cont bancar RO 35BRDE 070SV_, în contradictoriu cu pârâta A. C., cu domiciliul în municipiul B., ., ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei:
- suma de 363,45 lei cu titlu de preț energie termică furnizată în perioada 02.2010 – 09.2010;
- suma de 170,38 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 03._.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 15 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. T.C./Tehnored.L.V./4 ex., 22.01.2014
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 707/2013. Judecătoria BOTOŞANI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








