Pretenţii. Sentința nr. 2671/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2671/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 8557/193/2012
DOSAR NR._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 12 martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: H. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2671
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr.64 în contradictoriu cu pârâta R. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, careînvederează că s-au depus la dosar de către reclamantă înscrisurile solicitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care le încuviințează, instanța constată cauza în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra fondului.
În temeiul art. 150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 12.06.2012 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 64 B. a solicitat obligarea pârâtei R. M. la plata sumei de suma de 706,05 lei cu titlu de cheltuieli comune datorate Asociației de proprietari nr. 64 B. pentru perioada august 2009-aprilie 2012, penalități de întârziere aferente debitului, precum și cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că listele cheltuielilor de întreținere au fost afișate lunar, însă pârâta, deși nu a contestat cuantumul acestora, nu a achitat aceste cheltuieli și că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, este de maximum 20 de zile calendaristice de la afișarea listelor, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, coroborat cu art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 230/2007, Legii nr. 114/1996, Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari, prevederile Statutului și Hotărârea Adunării Generale a proprietarilor.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta citată cu mențiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului se reține următoarele:
Potrivit art. 49 din Legea nr. 230/2007, „(1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
(2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
(3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă”.
Art. 50 din același act normativ stabilește că „(1) Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007, proprietarii dintr-un condominiu sunt obligați să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
În speță, din listele de cheltuieli comune rezultă că în perioada august 2009-aprilie 2012, pârâta a acumulat datorii comune în sumă de 706,05 lei, pe care nu le-a achitat, nefăcând dovada plății acestora.
Potrivit art 49 (1) din legea 230/2007 „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.”
Conform hotărârilor adunării generale a asociației de proprietari din data de 24.04.2009, 29.04.2010,18.04.2011 și 03.02.2012, prin care s-a stabilit perceperea de penalități de întârziere de 0,1%/zi întârziere, pentru plata cu întârziere a debitelor către asociație, reclamanta a calculat penalități de întârziere în sumă de 862,85 lei aferente cuantumului cheltuielilor comune solicitate.
Față de cele arătate mai sus și având în vedere și dispozițiile legale sus-citate, instanța constată că pârâtul datorează contravaloare cheltuieli comune în sumă de suma de 706,05 lei pentru perioada august 2009-aprilie 2012 și suma de 706,05 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada august 2009-aprilie 2012, cuantumul penalităților neputând depăși cuantumul debitului principal.
Văzând că acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și faptul că reclamanta nu a făcut alte cheltuieli de judecată, instanța va respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată, ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 64 B., cu sediul în Mun. B., .. 14, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta R. M., cu domiciliul în Mun. B., ., ., ., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 706,05 lei c/v cheltuieli comune asociație și suma de 706,05 lei penalități de întârziere aferente debitului, pentru perioada august 2009-aprilie 2012.
Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 12.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat .> Tehnoredactat A.H.
Ex. 4 / 28.06.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9890/2013. Judecătoria... | Actiune in regres. Hotărâre din 30-10-2013, Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








