Pretenţii. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 6633/193/2013
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr._
Ședința publică din data de 11 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. R. - R.
GREFIER – C. A.
Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamant S.C. apa grup S.A., societate în faliment, în contradictoriu cu pârât B. E..
Judecarea cererii are loc potrivit Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, intrat în vigoare la 15.02.2013, cu această dată fiind abrogat codul de procedură civilă din 1865.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei, se prezintă pârâta, lipsind reclamantul.
S-a procedat la identificarea pârâtei, legitimată cu C.I. . nr._.
Instanța a constatat că reclamantul a fost citat la o altă adresă decât cea indicată de acesta și a dispus corectarea adresei acestuia în sistemul informatic Ecris și în conceptul de citare a cauzei.
Instanța a procedat, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă.
În baza art. 94 pct. 1 lit. j) Cod procedură civilă, instanța a stabilit că este competentă general și material să soluționeze cererea, ce a fost introdusă la instanța de la domiciliul pârâtei, cu respectarea competenței teritoriale prevăzute de art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.
Pârâta B. E. a arătat că a beneficiat de serviciile prestate de reclamant și a căror contravaloare nu a achitat-o integral, doar că reclamantul nu a calculat consumul strict pentru o persoană, ci pentru 4 persoane, fără însă a putea face dovada că a anunțat reclamantul cu privire la numărul real de persoane din apartament. Inițial au fost patru persoane, dar ulterior situația s-a schimbat, iar cei de la asociația de proprietari a refuzat să ia act de schimbarea numărului de persoane care locuiesc în apartament.
Pentru reclamant, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a închis cercetarea procesului și a deschis dezbaterile asupra fondului.
Pârâta B. E. a lăsat la aprecierea instanței soluționarea cererii.
Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 29.03.2013 sub nr._, reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, în contradictoriu cu pârâta B. E., a solicitat instanței să oblige pârâta la plata sumei de 1.351,81 lei, din care:
- 800,83 lei reprezentând contravaloarea facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 25.03._10;
- 525,98 lei reprezentând penalități de întârziere, pentru debitul restant din perioada 25.03._10;
- 25 lei contravaloare notificare.
De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că pârâta a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă în perioada sus amintită, fără a achita contravaloarea acestora. Pentru serviciul prestat societatea reclamantă a emis lunar facturi care nu au fost respinse la plată, ceea ce dovedește indirect că acestea au fost recunoscute și acceptate de către pârâtă. Facturile cuprind contravaloarea serviciului prestat, cât și penalitățile de întârziere pentru întregul debit restant existent în evidența contabilă la data facturării.
Faptul că pârâta este un utilizator al serviciilor prestate de către societate rezultă și din inexistența unei solicitări scrise de debranșare, a arătat reclamantul.
Creanța a fost notificată pârâtei de către reclamant prin adresa nr. 576/17.09.2012, prilej cu care pârâta a fost invitată și la conciliere directă potrivit dispozițiilor art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă din 1865. Pârâta nu a dat curs invitației la conciliere, situație consemnată în procesul-verbal de conciliere f.n. din 09.10.2013.
Reclamantul a învederat că penalitățile de întârziere legale au fost calculate în baza dispozițiilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și art. 30 alin. (4) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, după cum urmează: de 0,1% pe zi începând cu data de 01.01.2007, conform art. III din Legea nr. 210/2005, lege care a înlocuit termenul „dobândă” cu termenul „majorări de întârziere”; de 0,05% pe zi, începând cu data de 01.07.2010, conform art. l pct. 10 din O.U.G. nr. 39/2010, ordonanță care a înlocuit noțiunea „majorări de întârziere” cu noțiunea „dobânzi de întârziere la plată”; de 0,04% pe zi, începând cu data de 04.04.2011, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 46/2011.
În drept, au fost invocate: art. 1177, art. 1178, art. 1270, art. 1272, art. 1522, art. 1526, art. 1531 și art. 1535 din Codul civil din 1864, art. 43 Cod comercial, Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006, Legea nr. 210/2005, O.U.G. nr. 39/2010 și art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă din 1865.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse copii după următoarele înscrisuri: încheierea nr. 197/03.03.2011 a Tribunalului B., notificarea nr. 576/17.09.2012 cu dovada de comunicare, procesul-verbal de neprezentare la conciliere, fișa abonat, modul de calcul detaliat al penalităților și facturile fiscale a căror plată se pretinde.
Potrivit art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă din 1865, reclamantul a solicitat judecata cauzei și în lipsa reprezentantului unității.
Legal citată, pârâta B. E. nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță, când a recunoscut că a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă și de canalizare furnizate de reclamant, criticând modalitatea de facturare, în sensul că reclamantul a facturat consumul în sistem paușal pentru 4 persoane, în loc de o persoană, dar fără a propune probe în apărare. Totodată, a recunoscut că nu a achitat debitele restante față de reclamant.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Deși reclamantul S.C. A. G. S.A. B. nu are încheiat un contract de furnizare cu pârâta B. E., acesteia i-au fost furnizate servicii de alimentare cu apă și de canalizare de către reclamant.
Pârâta a recunoscut că beneficiat de aceste servicii, dar a contestat cuantumul facturilor emise și distribuite lunar, în sensul că reclamantul a facturat consumul în mod paușal pentru 4 persoane, deși trebuia pentru o singură persoană. Întrucât pârâta nu a dovedit că reclamantul a fost înștiințat de către pârâtă cu privire la modificarea numărului de persoane aflate în evidența reclamantului, instanța va înlătura ca nedovedită apărarea pârâtei. De altfel, pârâta a avut obligația să anunțe lunar într-un interval prestabilit consumul real, iar cum nu și-a îndeplinit această obligația, în mod legal reclamantul a facturat consumul în mod paușal și după numărul de persoane aflate în evidența sa.
Potrivit facturilor fiscale emise în perioada 25.03._10, centralizate în fișa abonat, instanța reține existența în favoarea reclamantului a unei creanțe principale în cuantum de 800,83 lei, constând în contravaloarea serviciilor prestate, și a unei creanțe accesorii în valoare de 525,98 lei, constând în penalități de întârziere.
În privința creanței principale în sumă de 800,83 lei reprezentând preț servicii facturate în perioada 25.03._10, pârâta nu a făcut dovada stingerii sale prin plata sau prin alt mod de stingere prevăzut de lege.
Referitor la creanța accesorie în sumă de 525,98 lei, instanța constată că penalitățile de întârziere au fost calculate în baza prevederilor art. 30 alin. (4) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare [devenit art. 31 alin. (7) după republicarea din anul 2013], procentul aplicat fiind egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, prevăzut de art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală astfel cum a fost modificat în mod succesiv.
În cuantumul total al penalităților au fost incluse penalitățile pentru întârzierea la plată a facturilor emise în perioada 25.03._10, dar și a facturilor emise înainte de 25.03.2010, împrejurare rezultată din modul de calcul detaliat al penalităților, penalități care nu vor fi înlăturate, având în vedere că pârâta a recunoscut că are datorii restante la societatea furnizoare.
Instanța constată că reclamantul a informat pârâta despre debitele restante și neachitate, prin notificarea nr. 576/17.09.2012, pârâta fiind chemată și la conciliere directă în baza dispozițiilor art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă din 1865. Procedura urmată nu s-a concretizat prin stingerea litigiului, deoarece pârâta nu s-a prezentat la conciliere și nu a achitat debitele restante. Reclamantul a solicitat plata cheltuielilor în sumă de 25 lei ocazionate de notificare, fără a face dovada efectuării acesteia, deoarece chitanța de plată eliberată de prestatorul serviciului, depusă la dosar, nu este însoțită de un tabel al notificărilor achitate prin aceasta.
Față de cele expuse, instanța constată că pretențiile reclamantului sunt în parte întemeiate, astfel că va obliga pârâta B. E. să plătească reclamantului suma de 800,83 lei reprezentând preț servicii prestate și neachitate și suma de 525,98 lei reprezentând penalități de întârziere, ambele facturate în perioada 25.03._10, și va respinge cererea reclamantului cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de notificare în sumă de 25 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, CUI_, cu sediul în mun. B., .. 3, jud. B., în contradictoriu cu pârâta B. E., cu domiciliul în mun. B., Al. Parcul Tineretului nr. 2, ., jud. B..
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 800,83 lei cu titlu de preț servicii și suma de 525,98 lei cu titlu de penalități de întârziere, ambele cuprinse în facturile emise în perioada 25.03._10.
Respinge cererea reclamantului cu privire la cheltuielile de notificare în sumă de 25 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 11 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored./jud. M.R.R.
4 ex./11.01.2014
| ← Evacuare. Sentința nr. 6020/2013. Judecătoria BOTOŞANI | Evacuare. Sentința nr. 7796/2013. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








