Pretenţii. Sentința nr. 3064/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3064/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 757/193/2013

DOSAR NR._ - pretenții -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 19.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. L.

GREFIER – C. A. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3064

Pe rol judecata cauzei civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta Asociația de P., nr. 10, prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâta U. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ambele strigări lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că se află la prima zi de înfățișare conform dispozițiilor art. 134 Cod procedură civilă și a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, potrivit prevederilor art. 159 ind. 1 alin. (4) Cod procedură civilă și constată că este competentă general material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății conform disp. art. 1 și art.5 Cod. pr. civ.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă se încuviințează și se administrează în cauză proba cu înscrisurile aflate la dosar.

În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fond.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 17.01.2013, reclamanta Asociația de proprietari nr. 10 B. prin reprezentant a solicitat instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, în contradictoriu cu pârâta U. A., să oblige pe aceasta din urmă la plata sumei de 1331,23 lei reprezentând: suma de 969,25 lei contravaloarea serviciilor prestate în perioada noiembrie 2010- decembrie 2012; 361,98 lei penalități de întârziere la plată pentru perioada aferentă.

În motivare, reclamanta a arătat că în conformitate cu legislația în vigoare ce guvernează activitatea asociațiilor de proprietari, pârâta este obligată să achite lunar cheltuielile datorate asociației cu titlu de cote de contribuție. Că art. 49 din Legea 230/2007, coroborat cu art.25 din HG 400/2003 prevede faptul că termenul de plată al cotelor de contribuție la cheltuielile asociației este de 20 de zile calendaristice de la afișarea listelor și că, potrivit art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007, neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, duce la acționarea în instanță a proprietarilor. Că listele au fost afișate la avizierul de pe casa scării, de unde pârâtul a putut lua la cunoștință însă acesta nu a contestat valorile aferente apartamentului.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Legal citat, pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Pârâta P. A. este membru al Asociației de P. nr.54 din B.. În această calitate, potrivit art. 3 lit. j, art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, si art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, este obligată la achitarea cheltuielilor comune de întreținere.

În perioada noiembrie 2010 – decembrie 2012 pârâtul a înregistrat datorii în cuantum total de 969,25 lei la cheltuielile comune de întreținere a imobilului, acestea fiind evidențiate în listele de plată lunare depuse la dosar de reclamantă.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată în care sunt menționate cheltuielile asociației de proprietari, cota aferentă de contribuție la aceste cheltuieli. Potrivit art. 25 din Norme metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, o atare reglementare a obligației de plată a proprietarului fiind cuprinsă și în art. 25 alin. 1 si art. 23 pct A lit. b din HG nr. 400/2003, dispoziții aplicabile anterior Legii nr. 230/2007.

Instanța reține în primul rând, existența certă a unei creanțe principale în favoarea reclamantei, în cuantum total de 969,25 lei. Totodată, se reține împrejurarea că această creanță nu s-a stins prin plată, debitorul nefăcând dovada achitării acestei datorii. Astfel, în lumina art. 1082 C.civ, sub aspect probatoriu creditorul este obligat să facă dovada creanței sale, iar apoi, fiind satisfăcută această cerință, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. În cauză însă, debitorul nu a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel că, neexecutarea obligației de către debitor rezultă cu certitudine, și îi este imputabilă.

În ce privește creanța accesorie creanței principale, constând în penalități de întârziere, instanța reține că potrivit hotărârilor Adunării Generale a Asociației de P. nr. 72, pentru întârzierea la executare, debitorul urmează să plătească 0,1 % din debit pentru fiecare zi de întârziere. Cum pârâta nu a achitat sumele corespunzătoare facturilor emise, instanța apreciază că pentru perioada ce face obiectul prezentei cereri, raportat la creanța principală, pârâta datorează penalități în cuantum total de 361,98 lei.

Coroborând atitudinea procesuală a pârâtei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, și, având în vedere și dispozițiile art.225 Cod procedură civilă, potrivit cărora ”dacă partea fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice”, precum și disp. art. 46, 49 si 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 si 32 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, urmează a admite cererea reclamantei și a dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 1331,23 lei din care suma de 969,25 lei reprezintă contravaloarea cotelor de contribuție aferente perioadei 11.2010 – 12.2012 și suma de 361,98 lei ce reprezintă majorări de întârziere.

Văzând că acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 10 B. cu sediul în B., . Termic Luna, în contradictoriu cu pârâta, U. A. domiciliată în B., ., ., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1331,23 lei din care 969,25 lei reprezintând debit în perioada 11._ ; 361,98 lei penalități de plată aferente debitului restant.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. C.L./ Tehnored. CMA

4 ex. /25.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3064/2013. Judecătoria BOTOŞANI