Pretenţii. Sentința nr. 5847/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 5847/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 14137/193/2012

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA B.

Instanta constituita din :

P. H. F.

Grefier D. G.

Sedinta publica din 17 mai 2013

Sentinta civila nr. 5847

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii civile, având ca obiect pretenții bănești, privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 29 B. în contradictoriu cu pârâta

C. T..

Dezbaterile in sedinta publica au avut loc in sedinta din 10.05.2013, fiind consemnate in incheierea din acea data care face corp comun cu prezenta hotarare, cand instanta, din lipsa de timp pentru deliberare, a dispus amanarea pentru astazi, cand:

I N S T A N T A,

Deliberand asupra cauzei civile de fata :

Prin cererea inregistrata sub nr._ pe rolul Judecatoriei Botosani, reclamanta Asociatia de P. nr. 29 Botosani a chemat in judecata pe parata C. T., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 218 lei, cu titlu penalizări de întârziere aferente debitului pentru perioada 2005-2006, conform sentinței civile nr.2336/2011 a Judecătoriei B., cu cheltuieli de judecată.

In motivarea actiunii, reclamanta a arătat că în perioada 2005 – 2006, pârâta a beneficiat de serviciile prestate de societățile furnizoare de agent termic, apă caldă, gaze naturale, energie electrică, curățenie, cheltuieli/cotă indiviză, reparații și alte cheltuieli, înscrise în listele de cheltuieli lunare afișate pe casa scării, de unde pârâta a luat la cunoștință și nu a contestat valorile aferente dar nici nu a achitat penalitățile de întârziere aferente.

. Arată că pârâta a fost somată în mai multe rânduri să-și achite debitele restante, dar nu a dat curs somațiilor.

In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile Legii nr. 230/2007, 1073, 1079 și 1080 C.civ.

Parata, desi legal citată, nu s-a prezentat in instanta si nu a formulat aparari in cauză.

In dovedirea cererii, s-a administrat proba cu inscrisuri, reclamanta depunand in copie, liste plata pentru perioada 2005 – 2006, pentru debitoarea C. T., situația debitelor restante și penalizărilor pentru perioada meționată, situația penalizărilor repartizate conform sentințelor nr.2980/2010 și nr. 2336/2011, hotarari adunare generala asociatie de proprietari privind impunerea de penalitati.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Parata C. T. locuieste in Botosani, ..2, ., jud. Botosani, si este membră a Asociatiei de P. nr. 29 Botosani. In aceasta calitate, potrivit art. 3 lit. j, art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, si art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, parata este obligata la achitarea sumelor aferente din cheltuielile de intretinere comune.

Prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere în cuantum de 218.00 lei, pentru perioada 2005 – 2006.

In ce priveste această creantă, instanta retine ca potrivit atat legii aplicabile in prezent - art. 49 din Legea nr. 230/2007, cat si dispozitiilor legale aplicabile la data nasterii dreptului creditorului Regulamentului - cadru al Asociatiilor de P. aprobat prin HG nr. 400/2003, o asemenea creanta accesorie se poate naste valabil in masura in care plata de penalitati a fost decisa de catre Adunarea Generala a membrilor Asociatiei de P. printr-o hotarare corespunzatoare. In cauza, Asociatia de P. nr. 29 Botosani a hotarat aplicarea unor penalitati de 0,1 % pentru debitele restante ale membrilor sai printr-o hotarare ce a fost adoptata la data de din 9.04.2011, si mai apoi la 2.05.2012, deci anterior primului moment de precepere a penalitatilor. Ca urmare, penalitatile sunt legal datorate.

Instanta mai retine si faptul ca prin sentința civila nr. 2336/2011 a Judecătoriei B., pronuntata in dosar nr._/193/2010, Asociatia nr. 29 Botosani a fost obligata la plata de penalitati catre furnizorul de utilitati . care, potrivit 25 alin. 3 din HG 1588/2007 se vor recupera de la restantieri la intretinere, potrivit cu cuantumul restantelor, sens in care paratei ii revine spre plata suma de 218 lei.

Pentru aceste motive, instanta, in temeiul art. 46, 49 si 50 din Legea nr. 230/2007 si art. 25 si 32 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, urmeaza a admite cererea reclamantei si a dispune obligarea paratei la plata către reclamantă a sumei de 218 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului pentru perioada 2005 – 2006 și suma de 14,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE

Admite cererea formulată de Asociația de Proprietari nr. 29 B., cu sediul în mun. Botosani, ..9, ., împotriva pârâtei C. T., domiciliată în mun. Botosani, .. 2, scara D, ..

Obligă parata să plătească reclamantei suma de 218 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului pentru perioada 2005 – 2006 și suma de 14,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 17 mai 2013.

P., GREFIER,

Red. + tehnored.H.F.

4 ex. – 14.06. 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5847/2013. Judecătoria BOTOŞANI