Acţiune în constatare. Hotărâre din 15-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 12070/2015
Dosar civil nr._
R.
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 15.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – L. L.
GREFIER – B. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect „ acțiune în constatare” formulată de reclamanții S. D. și S. C., în contradictoriu cu pârâții . – BUCUREȘTI și . R. SRL.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 02.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2014, sub nr._, reclamanții S. D. și S. C., în contradictoriu cu pârâții . – BUCUREȘTI și . R. SRL au solicitat:
- să se constate existența în contractul de credit nr._/20.07.2007 a clauzelor abuzive prevăzute la art. 3 lit. d, art. 5 lit. a) și lit. d) din Condiții speciale și art. 3.1.2. lit. a, art. 3.5, art.3.10, art. 8.1, art.10.1, art. 10.2 din Condițiile generate;
- obligarea pârâtei ia restituirea sumelor încasate în baza contractului de credit nr._/20.07.2007 cu titlu de comision de risc/întrucât aceste sume nu erau datorate, fiind impuse prin clauze abuzive;
- obligarea pârâtei la înlăturarea clauzelor abuzive din contractul de credit nr._/20.07.2007 și, pe cale de consecință, la recalcularea ratelor lunare și restituirea sumelor încasate în mod nelegal. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că la data de 20.07.2007 s-a încheiat contractul de credit nr._ între S.C. V. Romania S.A pe de o parte și S. D. și S. C., pe de altă parte, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 40.000 EUR pe o durată de 180 luni. Ulterior, în 31.07.2014, au arătat reclamanții că au fost notificați despre transferul creanțelor, respectiv despre faptul că Volskbank R. S.A. a finalizat la data de 25.07.2014 transferul tuturor drepturilor sale de creanță în baza contractului de credit nr._/20.07.2007 și al drepturilor accesorii rezultate din contractul de credit și din contractele de garanție aferente către R. C. Solutions R..
Reclamanții au mai arătat că, în cadrul contractului, având o poziție economică privilegiată, puternică, banca a impus termenii din convenția de credit, cocontractanții neavând posibilitatea de a negocia termenii și condițiile contractului. Astfel, contractul de formează obiectul prezentei cereri este un contract de adeziune, fapt ce rezultă și din forma contractului, care este aproape identică, diferind doar suma ce formează, obiectul contractului, durata creditului, rata dobânzi/ și procentul diferitelor comisioane (de risc, de deschidere credit, de administrare credit, de plata anticipată a ratelor de credit, de preschimbare a termenelor etc). Având în vedere particularitățile contractelor de adeziune, clauzele prestabilite au fost acceptate în . de acceptare sau de respingere a contractului.
Pe cale de consecință, au precizat reclamanții că au fost impuse o . clauze abuzive, între care se numără posibilitatea de a fi modificată, rata dobânzii, cuantumul celorlalte comisioane, posibilitatea de a introduce clauze noi in funcție de o. . circumstanțe ce nu au fost clar definite, precum și comisionul de risc și comisionul de gestiune.
Au mai arătat reclamanții că, clauzele abuzive inserate în cuprinsul contractului de credit sunt următoarele:
- art. 3 lit. d) din Condițiile speciale: Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara, comunicând împrumutatului noua rata a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării", deși la litera a) se stipulase că "rata dobânzii curente ...fixă";
- art. 5 lit. a) din Condițiile speciale: Comisionul de risc de 0,06% aplicat: la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata de derulare a Convenției de credit;
- art. 8.1 din Condițiile generale": "în cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, în orice moment. Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției:
- lit. c} „în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției".
- lit. d) "în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător;"
- art. 10.1 din Condițiile generale: Referitor la convenție apărea, la data semnării sau ulterior, modificări de interpretare ale oricărei legi; prevederi sau reglementări aplicabile care:
a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, său care schimbă baza de impozitare, pentru suma principala și dobânzi la creditele acordat, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizata banca;
b) impun, modifică sau considera aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară .... afecteaz1 activele băncii depozitele constituite cu sau pentru conturile băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite;
c) al căror rezultat este:
i) creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit;
ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției.
- art. 10.2 din Condițiile generale: " .. împrumutatul va plăti sumele suplimentare, astfel încât
să compenseze Banca pentru creșterile costurilor, sau altor rambursări".
Alte clauze abuzive din cuprinsul contractului de credit nr._/20.07.2007:
- art. 5 lit. d) din Condițiile speciale: Comision de gestiune 375 RON practicat de Bancă, se plătește integral, pentru reevaluarea imobilului adus în garanție conform pct. 7 lit. a, cel târziu la data semnării Convenției de credit;
- art. 3.1.2 lit. a) din Condițiile generale: "în scopul calculării dobânzii se constituie un an de 360 de zile; dobânda se determină astfel: a) în cazul rambursării creditului în rate, dobânda lunară se calculează utilizând următoarea formula: (Soldul creditului x Rata dobânzii curente x număr efectiv de zile între scadențe)/360".
- art. 3.5. din Condițiile generale: „Comisionul de risc: Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale
- art. 3.10 din Condițiile generale: „D. poate fi modificata în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) Costuri Suplimentare sau prin acordul părților";
Prin clauzele abuzive, au mai arătat reclamanții că, s-au încălcat mai multe prevederi legale, respectiv art. 1, art. 6 din legea nr. 193/2000, art. 4, art. 14 din legea nr. 193/2000.
Analizând clauza prevăzută la art. 3 lit. d) din Condițiile speciale a contractelor de
credit, se poate observa în primul rând ca o astfel de posibilitate de reziliere nu este prevăzută
în convenția de credit. Apoi, această prevedere prin care se acordă băncii posibilitatea de a modifica structura ratei dobânzii „în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară " nu este raportată la un indicator precis, individualizat și oferă pârâtei dreptul discreționar de a o revizui, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat.
Apreciază reclamanții că, această situația nu oferă clientului posibilitatea de a ști de la început dacă va interveni și dacă o anumită consecință se va produce, nu are nici măcar posibilitatea de a verifica dacă majorarea este necesară, este reală sau proporțională cu „schimbarea". Dobânda este un element esențial într-un contract de credit bancar, iar orice clauza nelegală cu incidență asupra dobânzii, afectează însăși normala derulare a raporturilor contractuale. Pentru aceleași considerente și clauzele de la art. 8.1, art. 10.1 și 10.2 din Condițiile generale ale contractelor de credit sunt abuzive, întrucât banca are dreptul discreționar de a aprecia momentul la care va declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției, precum și de a modifica spezele contractului, rata dobânzii și cuantumul celorlalte comisioane.
Au mai precizat reclamanții că prin clauzele abuzive, s-au încălcat și prevederile OUG 50/2010, respectiv art. 36 alin. 1 din O.U.G nr.50/2010, comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în căzui rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după1 caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Această enumerare este expresă și limitativă, perceperea altor comisioane fiind nelegală
și abuzivă. Așadar, au fost eliminate în mod expres prin lege următoarele comisioane: comisionul de risc, clauza 5 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale contractul de credit in litigiu, comisionul de administrare garanții, art. 3.6 din Condițiile generale ale contractelor de credit și comisionul de gestiune,art. 5 lit. 5 din Condițiile speciale.
Consideră reclamanții că, comisionul de risc reprezintă o clauză abuzivă din mai multe considerente și anume, prin convenția de credit nu se precizează riscul acoperit de acesta și nici dacă la achitarea integrală a împrumutului sumele plătite cu acest titlu vor fi returnate, împrumutătorul are latitudinea exclusivă de a interpreta și de a determina condițiile perceperii comisionului de risc, banca si-a asigurat orice risc ce ar decurge din executarea contractului prin existenta garanțiilor reale imobiliare și cesionarea asigurărilor bunurilor garantate, iar legislația în vigoare a înlăturat în mod expres acest tip de comision.
Referitor la clauză prevăzuta la art. 3.1.2 lit. a) din Condițiile generale ale contractelor de credit, aceasta contravine prevederilor art. 38 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010, conform cărora „ calculul ratei lunare a dobânzii/comisioanelor se va face:
- fie pe baza anului calendaristic de 365 sau 366 de zile în cazul anului bisect, luând în calcul la numărătorul fracției formulei, numărul efectiv de zile cuprins între scadențe, iar la numitorul aceleiași fracții, 365 sau 366 de zile după caz;
- fie luând în calcul la numărătorul fracției numărul de 30 zile, iar la numitorul fracției numărul 360. Ori, în clauza supusă analizei regăsim la numărător numărul efectiv de zile între scadențe, adică 365 (sau 366 în an bisect), iar la numitor 360 de zile. Reclamanții au arătat că, prin comparația celor două formule, aplicat la 300 de luni, rezultă 125 de zile de dobândă plătită în plus, calcul ce are efectul de a mări nejustificat atât dobânda lunară, cât și dobânda anuală efectivă, precum și costul total al creditului.
S-a solicitat de către reclamanți să se constate dezechilibrul contractual, care reiese din faptul că prin nicio clauză Banca nu și-a asumat în egală măsură un risc decurgând din evoluția pieței monetare. În măsura în care Banca interpretează clauzele contractuale în sensul că orice modificare a costului resurselor de creditare se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipsește pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei – credințe.
Reclamanții au apreciat că din partea băncii s-a încălcat buna - credință prin enunțarea lacunară a condițiilor de majorare a dobânzii, imposibil de controlat de consumator, acesta din urmă neavând posibilitatea de a verifica baza reală a creșterii dobânzii.
În subsidiar, în cazul în care nu se poate constata înlăturarea acestor clauze ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010, se poate solicita constatarea caracterului abuziv a acestor clauze, față de legislația protecției consumatorului anterioară. Clauzele menționate reglementează diverse tipuri de comisioane percepute de bancă, o parte din acestea fiind stabilite în condițiile speciale, altă parte în condițiile generale ale convenției.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.G. 50/2010, precum și pe dispozițiile referitoare la vicierea consimțământului și nulitatea absolută prevăzute de Codul Civil.
În dovedire, s-au depus înscrisuri.
Pârâta . a depus la termenul din 08.04.2015 precizări cu privire la sumele achitate de reclamanți, respectiv comision de risc 855,42 euro și comision de administrare 349,09 euro. S-a mai precizat faptul că la semnarea actului adițional nr. 3/24.04.2012, reclamanții nu au mai plătit niciun fel de comision.
Reclamanții au depus la 07.04.2015, cerere de modificare a acțiunii, în sensul că solicită restituirea sumelor percepute de pârâtă cu titlu de comision de risc și cu titlu de comision de administrare, în măsura în care Banca a implementat tacit actul adițional la contract. Reclamanții au estimat valoarea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și comision de administrare, la 1685,58 euro, iar valoarea comisionului de gestiune la 375 euro.
Reclamanții au mai solicitat constatarea ca abuzive a prevederilor art. 23 pct. 3 lit. a din Actul Adițional nr. 3 din 24.04.2012 la convenția de credit nr._ din 20.07.2007.
Pârâta V. R. SA depus la data de 12.05.2015, întâmpinare la cererea modificată, solicitând respingerea acesteia.
În motivare, pârâta a arătat că art. 23 din Actul Adițional nr. 3/24.04.2012 nu este abuziv ci, din contră este consimțit în mod neechivoc de părțile contractuale. Prin acest act s-a eliminat conform dispozițiilor OUG 50/2010 comisionul de administrare credit, iar dobânda cerută s-a calculat conform formulei EURIBOR la 3 luni + 5,441 % pe an.
S-a mai arătat faptul că Actul Adițional a fost încheiat la cererea reclamanților, aprobată de către bancă, oferind astfel reclamanților o restructurare a creditului.
Referitor la restituirea sumelor solicitate, consideră pârâta că pe lângă prescripția dreptului la acțiune, acest demers mai întrunește un impediment legat de nerestituirea prestațiilor succesive. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă și consideră că nu există premisele de ordin procesual pentru restituirea sumelor solicitate.
Pârâta a mai solicitat respingerea capătului de cerere privind achitarea dobânzii legale aferente sumelor solicitate, față de principiul „accesorium sequitur principale”.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 4 și următoarele din Legea nr. 193/2010, art. 969, 970, 1088 alin. 2 și următoarele din Vechiul cod de procedură civilă, art. 6 și art. 1522 din Noul Cod Civil, art. 4 al Directivei 93/13/CEE.
Pârâta a depus un set de înscrisuri.
La termenul din 08.06.2015, instanța a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc și cu titlu de comision de administrare.
Ca urmare a adresei instanței, pârâta V. R. SA a înaintat la data de 01.10.2015, actul adițional nr. 1/15.10.2010.
În ședința publică din 02.12.2015, reclamanții au precizat sunt de acord cu sumele indicate de pârâta V. din data de 08.04.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 20.07.2007, reclamații S. D. și S. C. au încheiat cu . – Sucursala B. Convenția de credit nr._/20.07.2007 pentru suma totala de 40.000 euro.
La art. 5 lit. (a) din Convenție se precizează faptul că se va percepe un comision de
risc de 0,06% aplicat la soldul creditului plătibil lunar, pe toată perioada de desfășurare a
creditului. Potrivit art. 5 lit.d) din același act, pentru reevaluarea imobilului adus în garanție, se plătește un comision de gestiune. Pentru a putea beneficia de acest credit, reclamanții au semnat un contract de adeziune, un contract pretipizat, contract ale cărui clauze au fost stabilite unilateral de către bancă.
Pârâta a implementat Actul adițional nr. 1/15.10.2010 la Convenția de credit nr._/20.07.2007, iar la art. 3 prin care se modifică conținutul punctulului 5 din Condițiile Speciale, respectiv punctul 5.1 lit. a) în forma modificată, se precizează faptul că se va percepe un comision de
administrare credit de 0,06% aplicat la soldul creditului plătibil lunar, pe toată durata creditului(f.124-131).
La data de 24.04.2012, reclamanții solicită o restructurare a creditului, motiv pentru care se încheie Actul adițional nr. 3/24.04.2012, prin care se modifică dobânda curentă, ce va fi calculată prin raportare la valoarea de referință Euribor la care se adaugă marja de 5,441 puncte procentuale.
În drept, instanța reține că Convențiile de credit reprezintă un contract de credit bancar, ale căror clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât pârâta S.C. V. R. S.A. are calitatea de comerciant, iar împrumutații reclamanți au calitatea de consumatori.
Potrivit art. 248 alin. (1) din noul C.proc.civ., intanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz cercetarea în fond a procesului.
Cu privire la excepția prescripției parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii, instanța o va respinge, întrucât nu poate considera prescris dreptul de a solicita restituirea sumelor de bani încasate de bancă cu titlu de comision de risc, chiar dacă au trecut mai mult de 3 ani de la data încasării, deoarece reclamanții nu puteau solicita restituirea acestor prestații înainte de constatarea de către instanță a nulității clauzelor contractuale care prevăd acest comision. În acest sens, deși Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. Cu alte cuvinte, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective. În ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară. În acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, sunt de ordine publică. În consecință, neputând fi vorba de o nulitate relativă, ci de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamanților nu poate fi apreciat ca prescris.
În consecință, restituirea prestațiilor reprezintă o cerere accesorie cererii principale, având ca obiect constatarea ca abuzivă a clauzelor și anularea acestora, modul de soluționare al capătului accesoriu fiind strâns legat de soluția adoptată în ceea ce privește cererea principală.
Preliminar analizării fondului cauzei, instanța reține că reclamanții și-au modificat cererea la data de 07.04.2015 în temeiul art. 204 alin.(1) C.proc.civ., motiv pentru care se va analiza cererea modificată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, în speță, clauza de la punctul 5 lit. a), privind comisionul de risc din secțiunea ,,condiții speciale” din convenția de credit încheiată între reclamanți și pârâtă, precum și restituirea sumelor încasate de bancă drept comision de risc, nu s-a făcut dovada negocierii directe între bancă și consumatori.
În ceea ce privește legea aplicabilă în cauză, instanța arată că, având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864 și de Codul comercial - în vigoare la momentul nașterii obligațiilor, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră, din punctul de vedere al tribunalului sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanții pârâți având calitatea de consumator în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activității sale în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta reclamantă având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
Așadar, la analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr.193/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.363/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.899/28.12.2007, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).
De asemenea, vor fi avute în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, intrate în vigoare la data de 21.06.2010, și în special art.95, potrivit căruia: ”(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită”.
Pe fondul cererii principale, Legea nr. 193/2000 prevede la art. 1 alin. (1) cu titlu de principiu că: „Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”, iar alin. 3 al aceluiași articol dispune: „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”
Prin urmare art. 1 al legii prevede cele două obligații ce incumbă comercianților în contractele cu consumatorii. Aceste două obligații sunt: o obligație pozitivă de transparență și una negativă de a nu stipula clauze abuzive.
Obligația de a nu stipula clauze abuzive reglementată prin art. 1 este explicată prin art. 4 din Legea nr. 193/2000, după cum urmează:
„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Textele mai sus citate stabilesc așadar criteriile generale în conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
- caracterul transparent;
- caracterul negociat;
- existența dezechilibrului semnificativ.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În speță, observând convenția de credit intervenită între reclamanți și pârâtă, este evident că această convenție cuprinde clauze prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutații să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din cauzele inserate, forma convenției fiindu-le impusă de către bancă.
Totodată, instanța reține faptul că, în vederea acoperirii riscurilor băncii, a fost încheiat un contract de garanție reală imobiliară (ipotecă) de rangul II, constituită asupra imobilului casa și teren situate în B., .. 9.
Instanța reține că în dimensiunea istorică, riscul este un concept tânăr și în același timp unul din puținii termeni de afaceri cu origini directe în mediul comercial și financiar.
Riscul economic este definit ca fiind acel eveniment sau proces nesigur și probabil care poate cauza o pagubă, o pierdere într-o activitate, operațiune sau acțiune economică. Spre deosebire de incertitudine, riscul economic se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi (reguli) de probabilitate pentru rezultatele scontate, ca și prin cunoașterea acestei legi de către cei interesați.
Ca atare, este obligatoriu ca ambele părți să cunoască clar, fără echivoc, întegrul cuprins al convenției, în sensul determinării, mai înainte de semnarea contractului, a întinderii obligației pe care și-o asumă prin încheierea acestuia.
În funcție de gama de operațiuni bancare ce pot genera riscuri, acestea din urmă includ: riscul de creditare, riscul de lichiditate, riscul de schimb valutar și riscul ratei dobânzii; riscuri de prestare, asociate operațiunilor din sfera seviciilor financiar-bancare și care includ: riscul operațional, riscul de tehnologic, riscul produsului nou și riscul strategic; riscuri ambientale, care sunt generate de faptul că banca operează într-un mediu concurențial strict reglementat de autoritatea bancară (BNR) și într-un mediu economic care are propria sa dinamică.
Riscul de creditare mai este numit și risc de insolvabilitate a debitorului, risc de nerambursare sau risc al deteriorării calității activelor bancare ( atunci când celelalte active au o pondere redusă în bilanțul băncii) și exprimă probabilitatea neîncasării efective, la scadență, a fluxului de numerar anticipat determinat de creditare (principalul plus dobânzile).
Riscul ratei dobânzii este riscul curent sau prospectiv care afectează câștigurile și capitalul, cauzat de modificarea ratei dobânzii.
Prevenirea riscului global de creditare are la bază două principii: divizarea riscurilor și limitarea riscurilor.
Altfel spus, nu este acceptabil ca o singură parte să suporte riscurile, acestea trebuind, în mod obligatoriu, să fie suportate de ambele părți, în caz contrar fiind creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților contractuale, fapt pe care instanța îl constata și în cauza dedusă judecății.
Clauza analizată este abuzivă și pentru faptul că nu prevede destinația finală a sumelor încasate pe parcursul derulării convenției de credit. Instanța reține că în ipoteza în care comisionul de risc ar suplini lipsa unor garanții personale sau reale, garanții ce nu se activează în cazul în care clientul plătește creditul în termen, pentru identitate de rațiune, și comisionul de risc ar trebui să revină în patrimoniul consumatorului dacă acesta își onorează la timp obligațiile contractuale. Bineînțeles, această ipoteză ar fi validă în cazul în care comisionul de risc ar reprezenta în mod real un mod de garantare a creditului, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
Mai mult, scindarea prețului în aceste componente duce la concluzia că s-au avut în vedere rațiuni diferite de percepere a acestora pentru aceeași prestație, fundamentul perceperii acestora nefiind cunoscut de consumator la momentul perfectării convenției de credit.
Așadar, în contextul inexistenței unei reglementări clare și neechivoce a clauzei în discuție, a unui mod de exprimare clar și neechivoc, se apreciază caracterului său abuziv.
Pentru aceste considerente nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia comisionul de risc nu poate fi confundat cu garanția reală imobiliară.
Se constată că, atâta timp cât funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, orice consumator ar fi fost într-o poziție dezavantajată față de bancă și într-o imposibilitate reală de a negocia, fie perceperea acestui comision, fie cuantumul lui.
Mai mult, pârâta nu a făcut dovada unei negocieri a clauzei analizate, obligație ce-i revenea în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 3 teza II din Legea nr. 193/2000, nereușind să răstoarne prezumția relativă instituită în favoarea consumatorului prin acest text de lege, fiind evident dezechilibrul contraprestațiilor părților.
Reprezentând o garanție instituită în vederea acoperirii unor riscuri, în convenție se impunea a fi prevăzută restituirea acestei garanții la încheierea contractului, în situația în care riscul asigurat nu s-a produs până la finalul contractului.
Totodată, instanța constată că în convenția de credit sunt prevăzute o . dobânzi penalizatoare, comisioane, penalități, garanții și asigurări, toate prevăzute în sarcina împrumutătorilor, care creează o disproporție vădită între drepturile și obligațiile asumate de părți.
Ca atare, această clauză contractuală, care nu a fost negociată direct cu consumatorul, fiind de natură a crea, în detrimentul acestuia un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, apare ca fiind o clauză abuzivă.
În privința comisionului de administrare credit, așa după cum a fost introdus prin Actul adițional nr. 1/15.10.2010, instanța reține că, în realitate, acest comision este o formă mascată a comisionului de risc. În acest sens, se poate observa din explicarea rațiunii acestui comision, oferită de clauza contractuală inclusă în Actul adițional nr. 1/15.10.2010, respectiv art. 3. Astfel, comisionul de 0,06% pe lună aplicabil la Sodul Creditului vizează administrarea “riscului de credit(implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului..riscul de urmărire și de degradare a bunurilor aduse în garanție....riscul neîncasării valorii asigurate și a riscului de piață.” Conform art. 36 al. 1 din OG 50/2010 „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Art.36 al.3 din același act normativ prevede:”Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului”, definiție care nu corespunde cu cea a pârâtei din actul adițional”.
Art.40 al.(3) din OG 50/2010 stabilește: „în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de câtre consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerata acceptare tacita. In acest caz se interzice introducerea in actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea in actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept”.
Potrivit art.95 alin.4 din OUG nr.50/2010 „se interzice introducerea altor clauze/costuri decât cele prevăzute în prezenta ordonanță sub sancțiunea nulității de drept”.
Față de situația de fapt reținută mai sus și textele de lege analizate, instanța a constatat că includerea în actele adiționale la convenția de credit a comisionului de administrare credit reprezintă un cost nou, neimpus de OUG nr.50/2010 și ca atare nul de drept, conform dispozițiilor art.40 al.(3) și art. 95 alin.4 din acest act normativ.
În consecință, în raport de art. 4 din Legea 193/2000, instanta va califica drept abuzive clauzele prevazute în conventia de credit prin Actul adițional nr. 1/15.10.2010 la Convenția de credit nr._/20.07.2007, respectiv art. 3 prin care se modifică conținutul punctulului 5 din Condițiile Speciale, respectiv punctul 5.1 lit. a) în forma modificată și o va declara nula absolut.
Referitor la motivele cărora instanțanu poate interveni în mod nepermis în raporturile juridice dintre părți, instanța reține că legea nr.193/2000 abilitează instanțele de judecată, să cenzureze contractul, iar jurisprudența CJUE recunoaște, de asemenea, dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, ceea ce întărește concluzia posibilității exercitării controlului judiciar al clauzelor abuzive (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000).
De altfel, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE – C – 484/08 - Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad „dispozițiile art. 4 alin.2 și art.8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări...care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”.
În ceea ce privește restituirea sumelor încasate de banca pârâtă cu titlul de comision de risc, instanța reține că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil care constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale. Nulitatea se îndreaptă împotriva acelor efecte care contravin dispoziției legale încălcate, lăsând neatinse efectele care nu contrazic legea.
Prestațiile efectuate în baza actului sancționat cu nulitate se restituie, deoarece nulitatea operează retroactiv de la data încheierii actului.
Instanța apreciază ca abuzive și va dispune anularea clauzelor prevăzute de art. 3.5 din Condițiile Generale și art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale, precum și clauza contractuală inclusă în Actul adițional nr. 1/15.10.2010 la Convenția de credit nr._/20.07.2007, respectiv art. 3 prin care se modifică conținutul punctulului 5 din Condițiile Speciale, respectiv punctul 5.1 lit. a) în forma modificată, astfel că se impune restituirea sumelor încasate de pârâtă cu acest titlu.
Cu referire la cuantumul acestora, instanța reține că acesta a fost calculat de către pârâtă și asumate de către reclamanți în ședința publică din 02.12.2015(f.138), la 855,42 euro, reprezentând comision de risc și 349,09 euro, reprezentând comision de administrare.
Având în vedere că aceste comisioane au fost percepute și încasate de S.C. V. R. S.A. până la data cesiunii creanței către S.C. R. C. SOLUTION R. S.R.L., iar analiza clauzelor abuzive se realizează prin raportare la momentul încheierii contractului, instanța va obliga pârâtaS.C. V. R. S.A. la plata sumei de 855,42 euro, reprezentând comision de risc și la plata sumei de 349,09 euro, reprezentând comision de administrare.
În ceea ce privește petitul prin care reclamanții au solicitat să se constate clauzele ca abuzive a art. 23 punctul 3 lit. a) din Actul adițional nr. 3/24.04.2012 la Convenția de credit nr._/20.07.2007 cu privire la dobândă, instanța reține că Actul adițional nr. 3/24.04.2012 a fost încheiat de reclamanți ca urmare a unor dificultăți financiare au solicitat pârâtei o restructurare a creditului acordat prin convenția de credit nr._/20.07.2007.
Astfel a fost încheiat actul adițional nr. 3/24.04.2012 prin care s-a eliminat conform disp. OG nr.50/2010 comisionul de administrare credit, iar referitor la dobândă s-a stabilit un calcul după formula LIBOR CHF la 3 luni + marja de 5,441 puncte procentuale pe an de la data semnării actului adițional, față de 5,95% pe an stabilită prin convenția de credit.
Potrivit prev, art. 8 din legea bancară nr.58/1998 republicată una din activitățile instituțiilor bancare este aceea de încheia contracte de credit .
Contractul de credit este definit ca fiind contractul încheiat între o banca și un client al sau beneficiar al unui credit, prin care banca, în calitate de împrumutător, se obligă să pună la dispoziția împrumutatului o anumita sumă de bani, la termenul stabilit, contra unei dobânzi. Debitorul se obliga sa utilizeze creditul în scopul pentru care a fost contractat, să ramburseze creditul conform unui grafic stabilit de comun acord și să plătească dobânda.
Din definiția contractului de credit rezultă că dobânda reprezintă prețul care trebuie plătit pentru împrumutarea, respectiv utilizarea unei sume de bani pe o anumită perioadă, mai precis suma pe care un împrumutat (debitor) o plătește unui împrumutător (creditor), pentru banii împrumutați.
Prin urmare, dobânda este un element care ține de însăși esența contractului bancar și ca atare nu reprezintă un cost în accepțiunea prev. art art.40 al.(3) din OG 50/2010 și art.95 alin.4 din OUG nr.50/2010 de natură să atragă sancțiunea nulității absolute de drept.
Distinct de acest aspect pentru actel adițional nr.3 la convenția de credit. Nr._/20.07.2007 condiția de fond a consimțământului reclamanților a fost îndeplinită cât vreme acest consimțământ a fost dat în deplină cunoștintă cu privire la conținutul și efectele modificărilor aduse contractului bancar, modificări care s-au efectuat la solicitarea lor. Instanța mai reține că formula de calcul a dobânzii este clar definită, respectând exigențele de transparență. În aceeași măsură, cuantumul dobânzii nu este în măsură să afecteze echilibrul contractual.
Pentru aceste considerente instanța va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate clauza abuzivă a art. 23 punctul 3 lit. a) din Actul adițional nr. 3/24.04.2012 la Convenția de credit nr._/20.07.2007.
În privința comisionului de gestiune prevăzut de art. 5 lit.d) din Convenția de credit nr._/20.07.2007, instanța reține că pentru reevaluarea imobilului adus în garanție, se plătește un comision de gestiune în cuantum de 375 lei. Astfel, acesta este un comision unic pentru servicii prestate de către bancă, fiind stipulat clar și inteligibil, motiv pentru care instanța va respinge capătul de cerere vizând constatarea ca abuzive a clauzei privind comisionul de gestiune.
Având în vedere că potrivit art. 452 C.proc.civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, iar în cauză dedusă judecății nu s-a făcut dovada unor cheltuieli, instanța va respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiunea privind restituirea prestațiilor achitate cu mai mult de 3 ani de la introducerea acțiunii.
Admite în parte acțiunea așa după cum a fost modificată de reclamanții S. D. și S. C., domiciliați în B., .. 9, jud. B., cu domiciliul ales la cabinet avocat P. I. B. din B., ., parter, jud. B., în contradictoriu cu pârâtaS.C. V. R. S.A. București, cu sediul în București, ., . 10, sector 2 și S.C. R. C. SOLUTION R. S.R.L., cu sediul în București, Calea Ș. V. nr. 133, Central Business Park, Clădirea A, ..26, sector 4.
Constată că sunt abuzive clauzele contractuale incluse în Convenția de credit nr._/20.07.2007, respectiv art. 3.5 din Condițiile Generale și art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale, precum și clauza contractuală inclusă în Actul adițional nr. 1/15.10.2010 la Convenția de credit nr._/20.07.2007, respectiv art. 3 prin care se modifică conținutul punctulului 5 din Condițiile Speciale, respectiv punctul 5.1 lit. a) în forma modificată.
Dispune anularea clauzelor menționate.
Obligă pârâtaS.C. V. R. S.A. la plata sumei de 855,42 euro, reprezentând comision de risc și la plata sumei de 349,09 euro, reprezentând comision de administrare.
Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere vizând constatarea ca abuzive a clauzelor inserate în art. 23 punctul 3 lit. a) din Actul adițional nr. 3/24.04.2012 la Convenția de credit nr._/20.07.2007 și cel privind comisionul de gestiune.
Respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 6/13.01.2016
| ← Pretenţii. Hotărâre din 11-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI | Actiune in raspundere delictuala. Hotărâre din 15-12-2015,... → |
|---|
