Acţiune în constatare. Sentința nr. 5974/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5974/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 2362/193/2015
Dosar nr._ Acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 5974
Ședința publică din data de 10 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - M. R.-R.
GREFIER - C. A.
Pe rol judecarea cererii având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamații A. D. V. și A. L. C., în contradictoriu cu p
pârâtul S.C. V. R. S.A.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei, a răspuns pentru pârât, av. G. M., în substituire pentru av. titular P. L. T., lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că procedura de citare a fost legal îndeplinită, după care apărătorul pârâtului a depus al dosar împuternicirea avocațială pentru av. P. L. T. și împuternicirea sa de substituire.
Prin serviciul email al instanței, pârâtul a transmis la dosar o declarație de renunțare la judecata cererii din partea reclamanților, autentificată sub nr.1020/02.06.2015 de S.P.N. „Notaris” din mun. B..
Tot prin serviciul email, pârâtul a depus la dosar o cerere de suspendare a judecății cauzei, iar în subsidiar, de amânare a judecății cauzei, în vederea stingerii prezentului litigiu pe cale amiabilă.
Av. G. M. a arătat instanței că susține solicitarea formulată în scris de apărătorul titular, părțile înțelegând să soluționeze amiabil prezenta cauză și a solicitat ca instanța să ia act de cererea de renunțare formulată în cauză, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța a rămas în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamanți.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 24.02.2015 sub nr._, reclamanții A. D. V. și A. L. C., în contradictoriu cu pârâtul S.C. V. R. S.A., au solicitat instanței:
- să constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din convenția de credit nr._ din 02.05.2007 și în consecință eliminarea acestei clauze;
- să oblige pârâtul la restituirea sumei de 31.861 CHF (15.833 lei) ce reprezintă comisionul de risc perceput din convenția de credit;
- constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la secțiunea 4 din condiții generale din convenția de credit, prin care se stabilește efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea diferențelor de curs valutar doar de către împrumutat;
- să stabilească cursul de schimb CHF/L. pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de către reclamanți la cursul CHF/L. valabil la data încheierii convenției (02.05.2007), începând cu data scadenței primei rate și până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părți;
- să dispună calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii convenției, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, atât pentru ratele achitate deja, cât și pentru cele viitoare (reconversia creditului în moneda națională);
- să dispună restituirea sumelor achitate suplimentar ca urmare a achitării ratei de credit și a dobânzii la valoarea de schimb din ziua ratei scadente conform graficului de rambursare, sume estimate la valoarea de 29.668 lei;
- să oblige pârâtul al emiterea unui nou grafic de rambursare care să corespundă noilor modificări contractuale, pentru fiecare credit în parte;
- să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanții au arătat că la data de 02.05.2007 au încheiat cu pârâtul S.C. V. R. S.A., convenția de credit nr._ pentru suma de 53.000 CHF, rambursabilă în 180 de luni, dobânda negociată fiind de 4,25%. Prezenta acțiune au promovat-o întrucât au constatat că, prin perceperea comisionului de risc s-a mascat în realitate dobânda, ajungând astfel să plătească o dobândă mult mai mare față de cea negociată.
La acel moment au acceptat oferta tentantă a băncii, deși pe piață existau mai multe oferte, întrucât li s-au adus la cunoștință că moneda CHF este o monedă stabilă, că dobânda este fixă și că acest credit, deși contractat în CHF, va fi rambursat de fapt în lei, aspect ce li s-a părut favorabil. Încă de la început au încheiat convenția de creditare prin acceptarea unor condiții impuse și nu negociate, fără a realiza că au fost inserate clauze abuzive precum comisionul de risc sau cel de risc valutar.
Plata acestui comision, dar și suportarea riscului valutar, i-a adus în situația de a achita sume exagerate în raport cu valoarea creditului contractat, urmare faptului că întregul risc al devalorizării în raport cu CHF a fost transferat către aceștia, consumatorii.
În ceea ce privește comisionul de risc, acestea trebuie anulat întrucât ascunde o dobândă mascată și majorează nejustificat costul creditului. Caracterul abuziv este dat de încălcarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, introducerea clauzei nefiind negociată individual, fiind contrară bunei-credințe și creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, evident în defavoarea consumatorului. De asemenea, caracterul abuziv este dat și de faptul că nicăieri nu se prevede posibilitatea restituirii sumelor percepute cu titlu de comision de risc, în situația în care pe perioada de rulare a contractului nu s-a produs nici un risc. O altă dovadă o reprezintă faptul că, în speță, așa cum rezultă din art. 7 din Condițiile speciale, în favoarea băncii a fost constituită o garanție reală imobiliară asupra locuinței acestora din . municipiu, fiind cesionată și polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor, pe care au fost obligați să o încheie.
Clauzele care au rupt definitiv echilibrul contractual sunt cuprinse în Secțiunea 4 din Condiții generale, deoarece impun necondiționat rambursarea creditului în CHF la valoarea de schimb din ziua plății fiecărei rate succesive, cu suportarea diferențelor de curs valutar exclusiv de către împrumutat, aspect care intră în contradicție atât cu Directiva 93/13/CEE, precum și cu prevederile art. 1, art. 2 și art. 4 din Legea nr. 193/2000.Reaua-credință a pârâtului rezultă și din faptul că acesta nu și-a îndeplinit obligația de a explica riscurile încheierii unei atare convenții în franci, că nu le-a pus la dispoziție informațiile necesare pentru a cunoaște consecințele economico-financiare ale unui astfel de credit, ba dimpotrivă, a încurajat creditarea prin inducerea în eroare în privința stabilității acestei monede.
Au mai menționat reclamanții că, nerespectarea de către pârât a dispozițiilor europene care evidențiază caracterul abuziv al clauzelor de risc valutar și introducerea acestei clauze, a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, vizând ca diferențele de curs valutar să fie suportate în exclusivitate de către aceștia, aspect care transformă contractul de împrumut într-unul aleatoriu, în ciuda faptului că în esența sa este unul comutativ. Așadar, la încheiere contractului au avut o anumită prefigurare a întinderii obligațiilor lor prin raportare la un franc stabil, acceptând o fluctuație minimală, pentru ca după 2 ani de contract să ajungă să suporte pierderi majore datorate de creșterea absolut imprevizibilă a monedei de creditare.
Față de aspectele învederate, au apreciat că se impune înghețarea cursului de schimb valutar CHF/L. la valoarea de la data încheierii convenției, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii convenției, pe întreaga perioadă de desfășurare a rambursării, cu consecința restituirii sumelor achitate în plus.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 966 – 970 din Codul civil, prevederile din Legea nr. 193/2000 rep., Legea nr. 296/2004, O.G. nr. 50/2010 și Directivele 93/13/CEE și 2010/17/UE..
În probațiune, s-au depus în copie următoarele înscrisuri: convenția de credit nr._/02.05.2007 și grafic rambursare credit și, în original, împuternicirea avocațială pentru av. S. I..
În temeiul art. 223 alin. (3) Cod procedură civilă, reclamanții au solicitat judecarea cauzei și în lipsa acestora.
Prin întâmpinare, pârâtul S.C. V. R. S.A. a invocat excepția netimbrării capetelor de cerere prin care s-a solicitat denominarea soldului creditului, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Pârâtul a arătat că atât Codul civil din1864, cât și noul cod civil consacră în mod expres în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia. În cazul creditelor acordate în valută nu se pune problema vreunui pretind dezechilibru contractual, având în vedere că regula nominalismului a fost instituită de legiuitor însuși, iar nu de către instituția de credit, iar a aplica o teză contrară, ar echivala cu încălcarea flagrantă a unor principii fundamentale și reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Ca atare, nu poate fi reținută teza că riscul valutar ar fi fost preluat integral de client, întrucât această afirmație contrazice regulile elementare ale oricărei tranzacții în valută, din moment ce cursul poate și scădea, nu doar să crească. În cazul unor tranzacții comerciale cu plata în valută, la un interval de timp de la tranzacționare există un risc, însă acesta este suportat în mod egal de cei doi participanți, unul dintre ei preluând riscul în caz de creștere, iar celălalt în caz de scădere. Practic, ceea ce solicită reclamanții este ca instanța să oblige instituția de credit să vândă un produs care nici măcar nu făcea parte din oferta comercială de atunci, și anume un produs hibrid - credit în lei cu costuri specifice creditului CHF, solicitare care nu are temei în Codul consumului sau în oricare alt act normativ.
Mai mult decât atât, teoria impreviziunii nu este aplicabilă în speță. Revizuirea efectelor actului normativ presupune ca în cauză să intervină o rupere a echilibrului contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de părți la momentul încheierii actului juridic, deoarece se ajunge la situația în care efectele actului juridic sunt altele decât cele pe care părțile au înțeles să le stabilească și care să fie obligatorii pentru ele.
De asemenea, se încearcă inducerea teoriei caracterului impus al clauzelor privind moneda contractului și al unor obligații excesive ale instituțiilor de credit, care ar fi trebuit să anticipeze încă din anii 2007-2008 eventualele fluctuații de curs valutar și. Totodată, să avertizeze toți consumatorii în acest sens. Ori, o astfel de interpretare/teză propusă nu este doar nerezonabilă, ci și excesivă, plecând de la o falsa axiomă că instituțiile bancare dețin toate informațiile necesare pentru a anticipa și determina trendul pieței economice și financiare, numai în scopul realizării de profit și fără a ține seama de interesele legitime ale consumatorului.
Tot lipsită de orice suport juridic este și teza lipsei caracterului negociat al clauzei ce reglementează cursul variabil al ratei de rambursare, raportată la cursul de schimb al unei anumite monede, respectiv CHF, având în vedere că împrumutul a fost stabilit ca plătibil în moneda CHF, iar cursul de schimb est influențat atât pozitiv cât și negativ de o multitudine de factori, în special factori de piață, dar și de politica generală, excluzând voința unilaterală a instituțiilor de credit pentru a se putea pune în discuție caracterul nenegociat și un eventual dezechilibru al clauzelor ce reglementează moneda creditului.
Privitor la clauzele vizând comisionul de risc, sume pe care le contestă, apreciază că nu sunt îndeplinite în prezenta cauză condițiile legale pentru ca stipulațiile contractuale invocate de reclamanți să fie considerate abuzive. Clauza reglementată la art. 5 din Convenția de credit a fost una negociată. Adeziunea vizează exclusiv condițiile generale ale contractului și chiar dacă s-ar considera că Legea nr. 193/2000 permite verificarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, nu sunt îndeplinite condițiile anulării acesteia. Legea nr. 193/2000 se aplică clauzelor contractuale care nu au fost direct negociate cu consumatorii.
Dovada acestei afirmații este însăși dispoziția contractuală prevăzută la art. 3 conform căreia „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condiții speciale”. Prin urmare, nu poate fi susținută ideea conform căreia o clauză reglementată în cuprinsul Condițiilor speciale nu ar fi fost negociată. Singurele clauze cu privire la care legiuitorul prezumă lipsa negocierii sunt cele cuprinse în secțiunea contactului ce are natura unui contract standard pre formulat, respectiv Condițiile generale ale contractului. Având în vedere că toți Clienții au semnat convenția de credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii Condițiile speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți.
A mai arătat pârâtul că comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare – ipoteca, și nici al asigurării bunului. Aceste două noțiuni nu se pot confunda, comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată (riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, etc.). contractele încheiate între părți nu au caracter aleatoriu pentru niciuna dintre ele, iar asumarea riscului de către bancă a șanselor unui câștig sau pierderi contravine chiar esenței unui astfel de contract de împrumut, care este un contract comutativ. Astfel, ambele părți cunosc de la data încheierii convenției întinderea obligațiilor sale, chiar dacă obligația împrumutatului este una cu executare succesivă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 4 și urm. din Legea nr. 193/2000, art. 969 și art. 970 Codul civil, art. 4 din Directiva 93/13/CEE și art.29 alin. (1) lit. f). Din O.U.G. nr. 80/2013.
În probațiune, s-a propus încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamanților.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții A. D. V. și A. L. C. au solicitat respingerea apărărilor pârâtului, atât în ceea ce privește excepția invocată, cât și pe fondul cauzei.
Astfel, au arătat că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind vorba de un litigiu ce privește protecția consumatorului, orice pretenție ce derivă din contractul de credit bancar fiind scutită de taxă de timbru și nefiind automat condiționată de denunțarea ca abuzivă a unei clauze. Privitor la înghețarea cursului valutar, aceasta se impune având în vedere schimbarea fundamentală a condițiilor de contractare, aceștia fiind obligați la prestații vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora și-au manifestat acordul contractual. Solvabilitatea lor s-a raportat la momentul încheierii contractului, la fel cum capitalul (suma împrumutată) a fost plătită la cursul francului din momentul contractării, ceea ce face absolut inechitabil ca rambursarea succesivă să se facă la un alt curs. Perceperea ratei cu dobânzi și comisioane la un curs al CHF hipervalorizat determină ruperea echilibrului contractual. În consecință, obligațiile lor dobândesc caracter excesiv de oneros, imposibil de suportat și imprevizibil pe fondul încălcării obligației de informare de către pârât, fapt ce încalcă principiile bunei-credințe și echității ce trebuie să guverneze executarea contractelor.
Prin declarația autentificată sub nr. 1020/02.06.2015 la S.P.N. „Notaris” din mun. B., reclamanții A. D. V. și A. L. C. au arătat că înțeleg să renunțe la judecata cererii, declarația fiind depusă de pârât la data 04.06.2014
La dezbateri, av. G. M., pentru pârâtul S.C. V. R. S.A., a pus concluzii de admitere a cererii de renunțare la judecată, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța va cerceta cererea de renunțare la judecată, în detrimentul continuării judecății pe fond a cererii de chemare în judecată.
Analizând cererea de renunțare la judecată, reține următoarele:
Reclamanții A. D. V. și A. L. C. au formulat cerere de renunțare la judecata cauzei, motivat de faptul că părțile au înțeles să stingă litigiul pe cale amiabilă.
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
În cauză, renunțarea a fost făcută prin declarație scrisă, după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtul S.C. V. R. S.A., dar înainte de primul termen la care părțile au fost legal citate, astfel că, potrivit art. 406 alin. (4) Cod procedură civilă, nu este necesar acordul expres sau tacit al pârâtului pentru renunțare. În fapt, pârâtul și-a dat acordul prin acceptarea mandatului dat de către reclamanți de a depune declarația de renunțare la dosar, mandat cuprins în declarația de renunțare, dar și prin concluziile verbale susținute de apărătorul ales.
Față de cele expuse, în baza art. 406 alin. (6) Cod procedură civilă, instanța va lua act că reclamanții A. D. V. și A. L., au renunțat la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul S.C. V. R. S.A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecata cererii având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanții A. D. V., CNP_, și A. L., CNP_, ambii cu domiciliul în mun. B., .. 2, ., ., și cu domiciliul ales la Cabinet avocat S. I., în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul S.C. V. R. S.A., CUI_, cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, . 10, sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.R.R./Tehnored. C.A.
4 ex./10.07.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 6067/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 6070/2015. Judecătoria... → |
|---|
