Acţiune în constatare. Sentința nr. 6067/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6067/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 10097/193/2014
Dosar nr._ ,,Acțiune în constatare,,
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 11.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. F.
GREFIER – D. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6067
Pe rol judecarea cauzei civile promovată de reclamanții C. G. și C. R., în contradictoriu cu pârâtele . București și . – sucursala B., având ca obiect ,,acțiune în constatare,, .
La apelul nominal făcut în ședință, se prezintă av. R. A. pentru reclamanții lipsă și avocat G. M. în substituire pentru avocat P. L., reprezentând pârâtele.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că pârâta . BUCUREȘTI a depus precizări cu privire la evoluția demersurilor de stingere pe cale amiabilă a litigiului.
Avocat R. A. susține că reclamanții au ajuns la un acord cu pârâtele și depune cerere de renunțare la judecată.
Avocat G. M. reprezentând pârâtele își exprimă acordul față de cererea de renunțare la judecată.
Față de susținerile părților, instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07.2014 sub nr._, reclamanții C. G. și C. R., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A și S.C. V. R. S.A – sucursala B., ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate existenta în contractul de credit nr.01_/24.10.2007 a clauzelor abuzive prevăzute la art. art.3 li.d și art.5 lit. a) din Condiții speciale și art 3.5, art. 8.1, art.10.1, art. 10.2 din Condițiile generale; să oblige pârâtele la restituirea sumelor încasate în baza contractului de credit nr. 01_/24.10.2007 cu titlu de comision de risc, întrucât aceste sume nu erau datorate, fiind impuse prin clauze abuzive; să oblige pârâtele la înlăturarea clauzelor abuzive din contractul de credit nr. 01_/24.10.2007 și, pe cale de consecință, la recalcularea ratelor lunare și la diminuarea soldului creditului cu valoarea sumelor încasate în mod nelegal și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 24.10.2007, s-a încheiat contractul de credit nr._, între S.C. V. R. S.A. pe de o parte și C. G. și C. R., pe de altă parte, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de_ CHF, pe o perioadă de 300 de luni în cadrul contractului, având o poziție economică privilegiată, puternică, banca a impus termenii din convenția de credit, cocontractanții neavând posibilitatea de a negocia termenii și condițiile contractului.
Având în vedere particularitățile contractelor de adeziune, clauzele prestabilite au fost acceptate în . de acceptare sau de respingere a contractului.
Pe cale de consecință au fost impuse contractanților o . clauze abuzive, între care se numără cuantumul celorlalte comisioane, posibilitatea de a introduce clauze noi in funcție de o . circumstanțe ce nu au fost clar definite, precum și comisionul de risc, comisionul de administrare garanții și comisionul de monitorizare polițe de asigurare.
Reclamanții susțin că prin clauzele abuzive din contract au fost încălcate prevederile Legii nr. 193/2000.
Conform art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori: Orice contract încheiat între comercianți și consumatori... va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contracte încheiate cu consumatorii."
Totodată, în art. 4. alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. în concordanță cu dispozițiile art.4 alin. 3, în situația în care comerciantul pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul; este de datoria lui să probeze în acest sens.
În anexa 1 din Legea nr. 193/2000 cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive se prevede în art. 1 că sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:"dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, făra a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract .
Clauzele de la art. 8.1, art 10.1 și 10.2 din Condițiile generale ale contractelor de credit
sunt abuzive, întrucât banca are dreptul discreționar de a aprecia momentul la care va declara
soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreuna cu dobânda
acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției, precum și de a modifica
spezele contractului, rata dobânzii și cuantumul celorlalte comisioane.|
Prin clauzele abuzive inserate au fost încălcate și dispozițiile O.U.G nr. 50/2010.
Comisioanele ce pot fi incluse în contractele de credit, conform art. 36 alin. 1 din O.U.G nr.50/2010 sunt următoarele: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent,, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".
Această enumerare este expresă și limitativă, perceperea altor comisioane fiind nelegală și abuzivă.
Așadar, au fost eliminate în mod expres prin lege următoarele comisioane: comisionul de risc (clauza 5 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale contractul de credit in litigiu), comisionul de gestiune (art. 5 lit. d) din Condițiile speciale, comisionul de rezerva minima obligatorie (art 5 lit e) din Condițiile speciale și art. 3.11 din Condițiile generale ale contractelor de credit) și comisionul de monitorizare polițe de asigurare (art. 5 lit. f) din Condițiile speciale și art. 3.9 din Condițiile genera le ale contractelor de credit.
Comisionul de risc reprezintă o clauză abuzivă din mai multe considerente: prin convenția de credit nu se precizează riscul acoperit de acesta și nici dacă la achitarea integrala a împrumutului sumele plătite cu acest titlu vor fi returnate, împrumutătorul are latitudinea exclusivă de a interpreta si de a determina condițiile perceperii comisionului de risc, banca și-a asigurat orice risc ce ar decurge din executarea contractului prin existenta garanțiilor reale imobiliare si cesionarea asigurărilor bunurilor garantate, iar legislația în vigoare a înlăturat în mod expres acest tip de comision.
Totodată, propunerea de încheiere a actelor adiționale și actele adiționale care au fost efectiv încheiate în ce privește comisionul de risc sunt nelegale deoarece, potrivit art. 35 lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010 este interzisă introducerea de noi taxe,, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului.
În ceea ce privește celelalte comisioane, acestea, dincolo de; faptul că nu mai sunt prevăzute de legiuitor și nu mai pot ființa în cadrul contractelor de" credit, impuneau de la început o sarcină oneroasă împrumutatului, în condițiile în care constituirea de garanții propriu-zise și cesionarea polițelor de asigurare exonerează clientul de la orice alte speze, revenind băncii obligația și diligenta de a monitoriza polițele de asigurare.
În plus, referitor la faptul ca o anumită clauză nu a fost încă folosită până în prezent (cea de modificare unilaterală a unor prevederi contractuale) de către bancă nu înseamnă că nu există această posibilitate în viitor și că nu subzistă temeiuri suficiente pentru a fi înlăturată din contract ca nelegală.
Mai mult decât atât, conform art. 40 alin. 4 lit. d) din O.U.G. nr. 50/2010, "se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care creditorul impune consumatorului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse garanție cu o societate agreată de bancă".
Ori, prin impunerea comisionului de monitorizare polițe de asigurare doar în cazul în care contractul de asigurare este încheiat cu o societate care nu are un parteneriat cu V. R., deci nu este o societate agreată de bancă, rezultă impunerea indirectă a obligației de a se asigura la o societate agreată pentru a nu se plăti acest comision, fapt ce contravine prevederilor legale.
Astfel, conform clauzelor contractuale impuse de bancă, clientul a fost obligat ca lunar, odată cu achitarea ratei din credit, să achite și acest comision de risc, într-un cuantum calculat din valoarea inițială a creditului.
Este evident că ne aflam în prezența unui tip de dobândă mascată, disimulată sub denumirea de comision, care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision.
Comportamentul contractual al împrumutatului nu este cunoscut de la început de către bancă, astfel că, a încasa un comision de la o persoană care, verificată fiind în evidențele incidențelor de plăți, nu a ridicat și nu ridică nicio suspiciune cu privire la seriozitatea și bonitatea sa, nici Ia încheierea, nici cu ocazia executării contractului, reprezintă un abuz din partea băncii.
Oricum, contra riscului de neplată banca are garanții reale sau personale și îl determină pe client să încheie polițe de asigurare, cesionată în favoarea băncii.
Mai mult banca și-a asigurat în contract o . mecanisme de protecție împotriva riscului de neplată, ceea ce relevă, încă o dată faptul că acest comision de risc este abuziv. Astfel, riscul deprecierii garanțiilor și al neîncasării valorii în cazul vânzării este de asemenea suportat de către împrumutat, care va răspunde cu toate bunurile sale.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.G. 50/2010 și dispozițiile Codului de procedură civilă.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art 29 alin.l lit. f din O.G. 80/2013.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție, pârâta a înțeles sa invoce excepția prescriptiei parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii.
In sprijinul excepției invocă art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începând sa curgă în momentul când ia, naștere dreptul la acțiune, respectiv la data cunoașterii pagubei făptuitorului.
Pentru restituirea fiecărei sume curge o prescripție separata, de la data când sumele reprezentând comision de risc s-au plătit.
Cum instanța nu si-a însușit, in alte dosare similare, punctul de vedere potrivit căruia ar opera o prescripție generala, in temeiul calificării acțiunii ca fiind in nulitate relativa, arată ca opinia Curții Constitutionale, exprimată într-o decizie {Decizia nr. 1535/2009 a Curții Constituționale, obiectul excepției de neconstituționalitate constituindu-1 prevederile art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată), este aceea ca răspunderea întemeiată pe Legea nr. 193/2000 este o răspundere civila delictuala, cu o sancțiune specifica, a înlăturării clauzei constatate a fi abuzivă.
Pe fond, în ceea ce privește convenția de credit nr._ din 24.10.2007, legiuitorul a prevăzut posibilitatea consumatorului de a supune eventualei cenzuri a instanței clauzelor contractuale încheiate, în condițiile strict prevăzute în actul normativ indicat de către reclamanți în cererea de chemare în judecată.
In privința clauzelor contestate, arată ca potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului .și contrar, cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților". Definiția dată de legea română clauzei abuzive reprezintă o transpunere a definiției cuprinse în art..3 alin. (1) din Directiva nr. 93/13.
Atât prevederea națională, cât și cea comunitară stabilesc trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii:
- clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul
În explicitarea conceptului de „clauză care nu a fost negociată" menționat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prevederile următorului alineat al aceluiași articol stabilesc că el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic ,,fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv".
Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă în sensul că o clauză va fi considerată a nu fi fost negociată în mod individual dacă a fost pre-redactata, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia. Această prezumție poate fi răsturnată prin proba contrară de către comerciant, căruia îi revine sarcina probei în consecință, faptul că o clauză contractuală nu ar fi fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat ia concluzia că aceasta ar fi abuzivă.
-clauza sa fie contrară bunei-credințe;
Pornind de la textul consacrat în art. 970 C. civ., buna credință a fost conturată ca fiind acea atitudine prezumată de lege, de corectitudine pe care un contractant trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr. 363/2007 prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înșelătoare sau agresive. Art. 4—7 ale acestui act normativ conturează conduita consumatorului mediu și sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000. Instanța urmează a analiza conduita subscrisei prin raportare Ia înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.
Atitudinea subiectivă a bunei/relei-credințe a subscrisei trebuie evaluată în strânsă legătură cu cea de a treia condiție a clauzei abuzive, respectiv crearea unui dezechilibru contractual semnificativ.
-prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevăd noțiunea de „dezechilibru semnificativ". Fiind inovatoare în blocul de legalitate național, doctrina a explicat și a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care și~a pierdut utilitatea socială și personală". Rezultă ca partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebui să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-i privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.
Contractele de credit au fost asimilate în literatură noțiunii doctrinare de „contract de adeziune" sau „contract standard preformulat astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Se arată că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca stipulațiile contractuale invocate de reclamanți să fie considerate abuzive.
Concluzionând, perceperea acestui comision de risc a fost reglementata si consimțita contractual de către ambele parti, fara existenta vreunei constrângeri, si se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 cod civil conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante". De asemenea, Banca a acordat creditul in baza unei structuri de costuri predefinite, astfel incat sa poată fi asigurat atat profitul acesteia (acționând in baza principiilor aplicabile, potrivit Decretului-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice) cat si solvabilitatea acesteia. Comisionul de risc a fost inclus inca de la momentul acordării creditului in calculul dobânzii anuale efective („D.").
Se evidențiază faptul ca acest comision de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare-ipoteca si nici al asigurării imobilului. Aceste doua noțiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea si a altor riscuri decât riscul de neplata, si anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării si orice alte riscuri care exista in legătura cu un credit acordat;
În legătură cu clauzele de la secțiunea 8, pct. 8.1 lit. c) și d) din condițiile generale ale convențiilor, acest lucru este la fel eronat, deoarece prin termenii "modificare imprevizibilă a circumstanțelor" care să afecteze solvabilitatea reclamanților am înțeles să privim toate situațiile care prin diverse raporturi de cauzalitate pot duce la rezultate nefaste atât pentru interesele economice ale reclamanților cât și ale noastre, situație care urmează să fie supusă negocierii Și notificării prealabile din partea noastră, astfel încât reclamanții să aibă posibilitatea de a ne contesta decizia prin căi amiabile de soluționare a divergențelor ivite sau chiar printr-o acțiune în contestație la executare, în condițiile codului de procedură civilă.
Se arată că în urma crizei economice din perioada ulterioară încheierii contractului de credit al cărui clauze sunt contestate, a devenit arhicunoscut, prin intermediul canalelor "mass-media și discuțiilor cotidiene faptul că administrarea impreviziunilor este vitală în sectorul bancar, iar situațiile expres prevăzute în cadrul clauzelor art. 10.1 și 10.2 din convenția de credit satisfac condițiile de .previzibilitate cerute de către legislația din domeniul protecției consumatorului.
In drept au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, Codului civil, Legii nr. 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, OUG nr. 50/2010 modificata.
La data de 09.12.2014, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au răspuns excepțiilor și apărărilor formulate pârâtă.
La data de 04.02.2015, pârâta a depus cerere de probe.
Pentru termenul de judecată din data de 04.02.2015, reclamanții au formulat completare la acțiune prin care au solicitat constatarea nulității absolute a actelor adiționale la contractul de credit ce face obiectul prezentului dosar și obligarea pârâtelor la plata sumelor încasate cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare credit, iar la data de 09 martie 2015 pârâta a formulat întâmpinare la completarea acțiunii.
Pentru termenul de judecată din data de 07.05.2015, pârâta . BUCUREȘTI a depus o cerere prin care solicită în principal suspendarea judecății, iar în subsidiar amânarea cauzei, motivat de procesul de vânzare către Banca Transilvania SA a pachetului de acțiuni al V. R. SA.
Pentru termenul de judecată din data de 11.06.2015, reclamanții au formulat cerere de renunțare la judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că la data de 11.06.2014, reclamanții au formulat cerere de renunțare la judecată, părțile ajungând la un acord în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.
Conform art. 406 din Noul Cod de procedură civilă,reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, renunțarea la judecată constatându-se prin hotărâre supusă recursului.
Având în vedere manifestarea de voință a reclamanților, în sensul renunțării la judecată, în temeiul art. 406din Noul Cod de procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea la judecarea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamanților C. G. și C. R., ambii cu domiciliul în mun. B., ..42, jud. B., prin apărător ales ,,P., D.&Asociații,, Societate Civilă Profesională de Avocați, cu sediul în mun. B., Calea Națională, nr.101, jud. B., la judecarea cererii având ca obiect acțiune în constatare, formulată în contradictoriu cu pârâtele . BUCUREȘTI cu sediul în București, Șoseaua P., nr.42, ., sector 2 și . – SUCURSALA B. cu sediul în mun. B., ..2, ..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 11 iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
plecat în C.O.
semnează
președintele instanței
Red. V.F./Tehnored.D.E / ex.6 / 07.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5793/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 5974/2015. Judecătoria... → |
|---|
