Acţiune în constatare. Sentința nr. 6070/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6070/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 2253/193/2015
Dosar nr._ ,,Acțiune în constatare,,
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 11.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. F.
GREFIER – D. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6070
Pe rol judecarea cauzei civile promovată de reclamanții A. R. și A. C., în contradictoriu cu pârâta . București prin . – sucursala B., având ca obiect ,,acțiune în constatare,, .
La apelul nominal făcut în ședință, se prezintă avocat G. M. în substituire pentru avocat P. L., conform delegației de substituire pe care o depune la dosar, reprezentând pârâtele, lipsă fiind reclamanții.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Fiind primul termen de judecată, cu părțile legal citate, în temeiul art. 131 C.pr.civ., instanța își verifică din oficiu competența, stabilind că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Se constată că pârâta . a depus cerere prin care a solicitat ca instanța să ia act de Declarația de renunțare la litigiu, dată în formă autentică de reclamanți și anexată cererii.
Avocat G. M. reprezentând pârâtele solicită ca instanța să ia act de renunțarea la judecata cererii și depune copie după declarația de renunțare la judecată autentificată sub nr. 1102 din 05 iunie 2015.
Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.02.2015 sub nr._, reclamanții A. R. și A. C., au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A prin S.C. V. ROMÂNIA S.A – sucursala B., ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate caracterul abuziv și implicit, nulitatea absolută a clauzelor contractuale art.5 lit. a) din Condiții speciale și art 3.5 din Condiții generale privind comisionul de risc din Contractul de credit nr._ din 17.10.2007 modificat prin actele adiționale nr. 1/15.09.2010, nr.1/01.11.2010, nr.2/01.11.2010 și pe cale, de consecință, să dispuneți eliminarea acestora din contract și eliminarea sumelor aferente comisionului din graficul de rambursare ; să constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale art.3 pct.5.1 lit.a din actul adițional nr. 1/15.09.2010; art. 3 pct.5.1. lit.a din Actul adițional nr. 1/01.11.2010 și art. 2 pct.5.1. lit.b din Actul adițional nr. 2/01.11.2010 privind comisionul de administrare credit și, în consecință, să dispună eliminarea acestora din actele adiționale și a sumelor din graficul de rambursare; să oblige pârâta la restituirea sumei totale de 5493,09 CHF din care suma de 2941,31 CHF percepută cu titlu de comision de risc, de la data încheierii contractului până în data de 17.11.2010, inclusiv și suma de 2551,78 CHF percepută cu titlul de comision de administrare credit, de la data de 17.12.2010, data intrării în vigoare a Actului adițional nr. 2/01.11.2010, conform art.3 din acesta până la data introducerii acțiunii și a tuturor sumelor ce vor fi achitate până la punerea în executare a hotărârii judecătorești, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data introducerii acțiunii, până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că la data de 17.10.2007, au încheiat cu S.C. V. România S.A contractul de credit nr. _, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de _ CHF, garantat cu ipotecă de grad I constituită asupra imobilului reprezentat de . suprafață de 75,34 mp situată în intravilanul mun.B., ..16, pe care se află edificată construcția P+1, de 63,30 mp înscrisă în CF nr. 8612/N, număr cadastral 3293/1.
Reclamanții susțin că prin clauzele abuzive din contract au fost încălcate prevederile Legii nr. 193/2000.
Conform art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori: Orice contract încheiat între comercianți și consumatori... va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contracte încheiate cu consumatorii."
De asemenea, învederează reclamanții că pe parcursul derulării contractului, în baza OUG 50/2010 pârâta a modificat unilateral contractul prin Actul adițional nr.1 din 15.09.2010, Actul adițional nr.1 din 01.11.2010 și Actul adițional nr.2 din 01.11.2010.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. 50/2010, O.G 21/1992 și dispozițiile Codului civil.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art 29 alin.l lit. f din O.G. 80/2013.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție, pârâta a înțeles sa invoce excepția prescriptiei parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii.
In sprijinul excepției invocă art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începând sa curgă în momentul când ia, naștere dreptul la acțiune, respectiv la data cunoașterii pagubei făptuitorului.
Pentru restituirea fiecărei sume curge o prescripție separata, de la data când sumele reprezentând comision de risc s-au plătit.
Cum instanța nu si-a însușit, in alte dosare similare, punctul de vedere potrivit căruia ar opera o prescripție generala, in temeiul calificării acțiunii ca fiind in nulitate relativa, arată ca opinia Curții Constitutionale, exprimată într-o decizie {Decizia nr. 1535/2009 a Curții Constituționale, obiectul excepției de neconstituționalitate constituindu-1 prevederile art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată), este aceea ca răspunderea întemeiată pe Legea nr. 193/2000 este o răspundere civila delictuala, cu o sancțiune specifica, a înlăturării clauzei constatate a fi abuzivă.
Pe fond, în ceea ce privește convenția de credit nr._ din 17.10.2007, legiuitorul a prevăzut posibilitatea consumatorului de a supune eventualei cenzuri a instanței clauzelor contractuale încheiate, în condițiile strict prevăzute în actul normativ indicat de către reclamanți în cererea de chemare în judecată.
In privința clauzelor contestate, arată ca potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar, cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților". Definiția dată de legea română clauzei abuzive reprezintă o transpunere a definiției cuprinse în art..3 alin. (1) din Directiva nr. 93/13.
Atât prevederea națională, cât și cea comunitară stabilesc trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii:
- clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul
În explicitarea conceptului de „clauză care nu a fost negociată" menționat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prevederile următorului alineat al aceluiași articol stabilesc că el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic ,,fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv".
Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă în sensul că o clauză va fi considerată a nu fi fost negociată în mod individual dacă a fost pre-redactata, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia. Această prezumție poate fi răsturnată prin proba contrară de către comerciant, căruia îi revine sarcina probei în consecință, faptul că o clauză contractuală nu ar fi fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat ia concluzia că aceasta ar fi abuzivă.
-clauza sa fie contrară bunei-credințe;
Pornind de la textul consacrat în art. 970 C. civ., buna credință a fost conturată ca fiind acea atitudine prezumată de lege, de corectitudine pe care un contractant trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr. 363/2007 prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înșelătoare sau agresive. Art. 4—7 ale acestui act normativ conturează conduita consumatorului mediu și sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000. Instanța urmează a analiza conduita subscrisei prin raportare Ia înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.
Atitudinea subiectivă a bunei/relei-credințe a subscrisei trebuie evaluată în strânsă legătură cu cea de a treia condiție a clauzei abuzive, respectiv crearea unui dezechilibru contractual semnificativ.
-prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevăd noțiunea de „dezechilibru semnificativ". Fiind inovatoare în blocul de legalitate național, doctrina a explicat și a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care și~a pierdut utilitatea socială și personală". Rezultă ca partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebui să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-i privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.
Contractele de credit au fost asimilate în literatură noțiunii doctrinare de „contract de adeziune" sau „contract standard preformulat astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Se arată că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca stipulațiile contractuale invocate de reclamanți să fie considerate abuzive.
Concluzionând, perceperea acestui comision de risc a fost reglementata si consimțita contractual de către ambele parti, fara existenta vreunei constrângeri, si se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 cod civil conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante". De asemenea, Banca a acordat creditul in baza unei structuri de costuri predefinite, astfel încât sa poată fi asigurat atât profitul acesteia (acționând in baza principiilor aplicabile, potrivit Decretului-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice) cat si solvabilitatea acesteia. Comisionul de risc a fost inclus încă de la momentul acordării creditului in calculul dobânzii anuale efective („D.").
Se evidențiază faptul ca acest comision de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare-ipoteca si nici al asigurării imobilului. Aceste doua noțiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea si a altor riscuri decât riscul de neplata, si anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării si orice alte riscuri care exista in legătura cu un credit acordat.
In drept au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, Codului civil, Legii nr. 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, OUG nr. 50/2010 modificata.
La data de 17.04.2015, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care și-au expus punctul de vedere față de excepțiile și apărările formulate pârâtă.
La data de 10.06.2015, pârâta . BUCUREȘTI a înaintat prin posta electronică o cerere prin care a solicitat ca instanța să ia act de Declarația de renunțare la litigiu, dată în formă autentică de reclamanți și anexată cererii, autentificată sub nr. 1102 din 05 iunie 2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamanții au renunțat la judecată, părțile ajungând la un acord în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, așa cum rezultă din Declarația autentificată sub nr. 1102 din 05 iunie 2015.
Conform art. 406 din Noul Cod de procedură civilă,reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, renunțarea la judecată constatându-se prin hotărâre supusă recursului.
Având în vedere manifestarea de voință a reclamanților, în sensul renunțării la judecată, în temeiul art. 406din Noul Cod de procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea la judecarea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamanților A. R. și A. C., ambii cu domiciliul în mun. B., ., nr.16, jud. B., la judecarea cererii având ca obiect acțiune în constatare, formulată în contradictoriu cu pârâta . BUCUREȘTI cu sediul în București, Șoseaua P., nr.42, ., sector 2 prin . – SUCURSALA B. cu sediul în mun. B., ..2, .. B..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 11 iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
plecat în C.O.
semnează
președintele instanței
Red. V.F./Tehnored.D.E / ex.6 / 07.07.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5974/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6131/2015.... → |
|---|
