Acţiune în constatare. Sentința nr. 3120/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3120/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 8541/193/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică de la 24.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
GREFIER R. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3120
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant H. (F. MUCALĂU) M. C. și pe pârât C. E. BANK (ROMÂNIA ) SA, pârât C. E. BANK (ROMÂNIA ) SA - SUCURSALA SUCEAVA, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 10.03.2015, când.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată în data de 10.06.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta H. M. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. E. Bank (România ) SA și C. E. Bank (România ) Sa - Sucursala Suceava ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța să constate ca fiind abuzivă clauza contractuală înserată la pct.5.1 lit. c din Contractul de credit și de garanție nr.NFPG696/_ din 05.11.2007 și eliminarea acesteia din contract; să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare la data de 22.11.2007 și până la data pronunțării hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că prin Contractul de credit și de garanție nr. NFPG696/_ din 05.11.2007, a contractat un credit pentru nevoi personale în sumă de 4.453,78 Euro, pentru o perioadă de 84 luni, termenul scadent al ultimei rate fiind data de 22.10.2014.
La data semnării contractului la sediul C. E. Bank (România) S.A - Sucursala B., i-a prezentat reclamantei o documentație aferentă contractului din mai multe documente utilizate în relațiile comerciale cu toți clienții săi și prin urmare clauza invocată ca fiind abuzivă nu a negociat-o în mod direct, fiindu-i impusă de către aceasta, aspect lesne de observat în condițiile în care toate contractele de credit ale clienților C. E. Bank S.A cuprind aceleași clauze textual, diferențele existând doar în ceea ce privește cuantumul dobânzilor sau comisioanelor percepute.
Se mai arată că după cum se poate observa din contractul încheiat între reclamantă și pârâți la art.5.1 lit.c, este menționată clauza privind plata anuală a unui comision de administrare credit de 2%, aplicat la valoarea creditului, respectiv de 7,42 euro lunar, comision care generează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care este vorba despre o sumă mare de bani, cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă în cazul achitării integrale a creditului conform ratelor lunare scadente și în cazul în care nu intervine nici un risc pentru bancă.
Motivat de faptul că la data contractării creditului nu am avut posibilitatea de a negocia cu banca în mod direct clauzele contractuale, acestea fiindu-mi impuse în mod direct, consider că au fost încălcate prevederile art.4 alin.2 din Legea nr. 193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociată dirept cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrare cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".
Menționează reclamanta că s-a încercat o rezolvare pe cale amiabilă a acestei situații, sens în care le-a invitat pe pârâte la mediere, la mediator C. R.-E. pentru data de 17.02.2014, însă acestea nu au dat curs invitației, neprezentându-se la locul, data și ora precizată. în urma acestei invitații mediator C. R.-E. a fost încheiat procesul verbal nr. 29.17.02.2014.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000 -privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și O.U.G nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și consumatori.
În dovedire s-au depus la dosar înscrisuri, copie CI, invitație mediere și proces verbal, contract de credit și grafic de rambursare.
Pârâtele, legal citate, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În subsidiar, în măsura în care instanța ar admite pretențiile pecuniare ale reclamantei, au solicitat limitarea acestora cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani anteriori introducerii acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În motivare se arată că în măsura în care s-ar aprecia că sumele solicitate de reclamanta ar trebui restituite se impune aplicarea prevederilor Decretului nr. 167/_, coroborate cu dispozițiile Lg. nr. 71/_, referitoare la prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor achita în baza clauzelor pretins nelegale cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
Mai arată pârâtele cu privire la clauzele contestate, că cele referitoare la dobândă, comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit a subscrisei (reliefată de o fracțiune din rata dobânzii), formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențială a obiectului contractului de credit de consum.
În cauza de față, redactarea clauzelor din Contractul de credit referitoare la comisioanele aferente, prin exprimarea în formulă procentuală la care se adaugă un scadențar din care reiese cu claritate atât costul lunar, cât și costul total al creditului, îndeplinesc condițiile unor clauze clar și inteligibil exprimate, neexistând nici un dubiu în ceea ce privește modalitatea de clacul, soldul asupra căruia comisioanele urmează a fi aplicate și perioadele de timp pentru care urmează a fi aplicată dobânda.
Menționează pârâtele că prevederea națională, în acord cu cea comunitară, stabilește trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii:
- clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;
- clauza să fie contrară bunei-credințe:
- clauza prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Se mai arată totodată că anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor, admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală.
În drept, art.205 și următoarele din Codul de procedură civilă, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, Legii nr. 363/2007.
La data de 05.12.2014, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat solicit respingerea excepției prescripției ca nefondată din următoarele considerente: Capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare la data de 22.11.2007 și până la data pronunțării hotărârii, este accesoriu cererii de anulare a clauzei abuzive.
Ca urmare, apreciează că termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzei contractuale și implicit al declarării nulității absolute a acesteia prin hotărâre judecătorească.
Mai arată reclamanta că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă nu a fost negociată direct cu consumatorul și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pentru justa soluționare a cauzei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba cu interogatoriul reclamantei (filele 57-58 ds).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:
În fapt, la data de 15.10.2007 reclamanta a încheiat cu pârâta C. E. Bank (România ) S.A. - Sucursala Suceava, contractul de credit bancar și de garanție nr. NFPG696/_/05.11.2007, prin care a contractat un credit pentru nevoi personale în sumă de 4453,78 euro, pentru o perioadă de 84 luni.
Constată instanța că, la momentul încheierii convenției de credit, au fost atrași de condițiile de creditare ale pârâtelor dar s-au aflat într-o poziție inegală cu banca iar contracte încheiate sunt mai degrabă contracte de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către bancă, fără a da posibilitatea de negociere a nici unei clauze din convenție.
Astfel, instanța constată că respectivele clauze conțin următoarele aspecte juridice: pct. 5.1 lit. c ale contractului de credit bancar nr. NFPG696/_/05.11.2007 prevăd că „…comision de administrare reprezentând 2% anual aplicat la valoarea creditului, respectiv 7,42 euro lunar”.
În drept, instanța reține că este învestită cu judecata unei acțiuni în constatare a clauzelor abuzive lovite de nulitatea absolută în temeiul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate de comercianți și consumatori, pentru primul capăt de cerere iar în ce privește al doilea capăt de cerere se solicită „obligația de a da” întemeiată pe dispozițiile legale amintite mai sus raportate la necesitatea repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, precum și pe dispozițiile art. 1092 și următoarele Cod civil.
Făcând aplicarea art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate prin întâmpinările depuse la dosar.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța o va respinge, cu motivarea că, deși este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă, așa după cum se va arăta mai jos, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, în ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, așa cum susține pârâta.
De altfel, chiar susținerea pârâtei este contradictorie în conținut, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
Așa după cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulată de către reclamanți, aceasta nu se referă la vicierea consimțământului ci la constatarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, or, după cum s-a arătat mai sus, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective.
Este greșită susținerea pârâtei, în sensul că regimul juridic aplicabil nulității clauzelor de împrumut bancar ar fi unul specific nulității relative, și nu celei absolute.
După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare, dreptul la acțiune al reclamanților neputând fi apreciat ca prescris.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, „orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” iar art. 4 alin. 2 din același act normativ prevede că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale sunt considerate clauze abuzive, potrivit art. 4 alin. 4 coroborat cu art. 1 lit. g din anexa Legii nr. 193/2000.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/ 13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă, care de o manieră mai clară, menționează că „ aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil".
Instanța reține că prevederile contractuale privind comisionul de administrare de la pct. 5.1 lit. c din contractul de credit încheiate între părți nr. NFPG696/_/05.11.2007 nu se referă la elemente componente al obiectului contractului, ceea ce, aparent ar plasa aceste clauze sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/13/CEE și, deci, acestea nu ar putea fi supuse controlului privind caracterul abuziv.
Arată instanța, dacă comisionul de administrare ar face parte din obiectul contractului, atunci aceasta este o dobândă mascată, cu motivarea că, cu toată complexitatea contractului de credit bancar, efectele acestui tip de contract se rezumă și se caracterizează prin obligațiile esențiale ale părților de a primi o sumă de bani în schimbul unui preț sub forma dobânzii, celelalte obligații fiind accesorii prin raportare la importanța și esența primelor obligații, or, plata unui comision de administrare presupune printr-o analiză gramaticală, administararea fie chiar și a unui contract de credit, fără a fi indispensabilă în realizarea și îndeplinirea obligațiilor principale arătate.
Mai arată instanța faptul ca nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automaț și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o conțraprestâție din partea comerciantului), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
În cauza de față, contractul de credit încheiate între părți nr. NFPG696/_/05.11.2007 intră sub incidența Legii nr. 193/2000 întrucât împrumutatul are calitatea de consumator iar pârâta, de comerciant. Aceste prevederi legale sunt conforme cu art. 1 pct. 2 lit. a și b din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.
În momentul în care au fost încheiate aceaste convenție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractele încheiate sunt contracte de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Aspectele particulare au vizat doar cuantumul sumei împrumutate, al accesoriilor acestei sume, dobândă și comisioane, termenul împrumutului și garanțiile constituite. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către Bancă.
Față de acestea, instanța consideră clauzele prevăzute la pct. pct. 5.1 lit. c, ale contractului de credit bancar și de garanție nr. NFPG696/_/05.11.2007, ca fiind abuzive.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. În schimb, în cauză pârâtele nu au probat în nici un mod că ar fi negociat în vreun fel cu reclamantul clauzele convenției de împrumut ceea ce face ca, în privința clauzelor contestate, să fie aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.
Textul art. 4 alin. (2) din Legea 193/2000 instituie o prezumție relativă de lipsă a negocierii directe a clauzelor contractuale, dacă suntem în prezenta unor contracte preformulate și/sau a unor condiții generale de vânzare, aceasta fiind situația clauzelor ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă.
Aceasta întrucât, pe de o parte, în speță nu s-a făcut dovada negocierii lor directe cu reclamantul, în acord cu prevederile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 iar pe de altă parte, întrucât ele creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, oferind pârâtelor dreptul discreționar de a stabili comisionul de administrare și, implicit, dreptul de a o încasa în detrimentul reclamantului, fără ca această clauză să fie negociată cu acesta deși efectele manifestării unilaterale de voință a pârâtei se repercutează în mod esențial asupra patrimoniului reclamantului.
Referitor la noțiunea de comision de administrare prevăzut în contractul de credit și de garanție nr. NFPG696/_/05.11.2007 instanța reține, de asemenea, faptul că aceasta nu a fost explicată în mod clar și neechivoc sub aspectul motivelor și al condițiilor în care este perceput. Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate în chiar convenția de credit (fie în cadrul condițiilor generale, fie în cadrul condițiilor speciale), instanța nu poate aprecia asupra legalității acestei sume, în aceeași situație fiind și reclamantul, în calitate de împrumutat.
Astfel, comisionul de administrare este perceput fără ca împrumutatul să beneficieze de vreo contraprestație. Clauzele atacate instituie în sarcina împrumutatului obligația de plată a comisionului, fără a preciza în cuprinsul lor sau a altor clauze contractuale prestația de care acesta beneficiază. Concluzia firească este aceea că ele sunt percepute pentru acordarea creditului, singura obligație a băncii din acest raport juridic. Or, pentru acordarea creditului, banca percepe dobândă.
Raportat la conținutul contractului, banca nu prestează nimic în schimbul perceperii comisionului de administrare; acesta nu este definit, nici explicat, deși sumele percepute cu acest titlu sunt semnificative. In cuprinsul contractului de credit se menționează doar obligația împrumutatului de a achita un cost sub o denumire, fără să existe dreptul corelativ al consumatorului și obligația băncii de a presta un serviciu., în timp ce instanța nu poate adăuga la contract.
Lipsa contraprestației specifice raportat la un cost existent în contract poate să ducă la concluzia firească potrivit căreia, comisioanele atacate ascund o parte din dobândă (acordarea creditului fiind singura contraprestație a băncii menționată în contract), comportament ilicit care nu poate fi lăsat nesancționat.
Prin urmare atâta vreme cât consumatorul nu primește niciun serviciu în schimbul achitării comisioanelor atacate, rezultă că nu este îndeplinită condiția din art. 4 alin. (6) din Legea 193/2000 care vorbește despre cerințe de calitate și de preț versus servicii oferite în schimb. Astfel, instanța nu este împiedicată să verifice caracterul abuziv al clauzelor ce instituie obligațiile împrumutatului de a achita comisioanele de acordare și de administrare.
Deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, instanța reține că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia dintre părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsura în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa. Împrejurarea că societatea pârâtă ar justifica încasarea comisionului de administrare ca pe o compensație pentru gestionarea creditului, nu înlătură necesitatea inserării unei obligații corelative din partea împrumutătorului pentru situația în care nu este cazul perceperii acestui comision datorită lipsei sau inexistenței gestionării, ceea ce nu s-a realizat prin convențiile de credit încheiate cu reclamanta.
Rezultă așadar, că prin perceperea comisionului de administrare s-a creat un dezechilibru în privința contraprestațiilor părților deoarece acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând un corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.
Nu în ultimul rând, sub aspectul verificării existenței caracterului abuziv al clauzei cuprinse în pct. 5.1 lit. c ale contractului de credit bancar nr. NFPG696/_/05.11.2007, instanța reține că, comisionul de administrare nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului, pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda, și dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu, (conform OG 21/1992), ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru motivele arătate mai sus, instanța va considera abuzive și clauzele identificate la pct. 5.1 lit. c ale contractului de credit bancar nr. NFPG696/_/05.11.2007.
Prin urmare, pentru toate considerentele de mai sus, instanța va constata existența clauzelor abuzive cuprinse în pct. 5.1 lit. c ale contractului de credit bancar nr. NFPG696/_/05.11.2007 și, pe cale de consecință, reținând caracterul ilicit al stipulării acestor clauze în convențiile de credit și în cuprinsul anexelor la contractele de credit, va obliga pârâta să modifice contractele de credit anterior menționate în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Potrivit art. 1092 cod civil se prevede că „Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără sa fie debit este supus repetitiunii.” Astfel, în baza art. 1092 și următoarele C.civ., va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor reprezentând comision de risc, perceput de pârâtă și achitate de reclamanți, în cuantum de 2% aplicat la soldul creditului plătit lunar, conform planului de rambursare anexă la contractul de credit bancar nr. NFPG696/_/05.11.2007, de la data încheierii convenției, până la data ultimei plăți, respectiv suma de_ euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite acțiunea având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanta H. M.-C. (F. Mucalău), cu domiciliul în B. ., ., . în contradictoriu cu pârâții C. E. BANK (ROMÂNIA ) SA, cu sediul în București, ., clădirea Anchor Plaza, sector 6 și C. E. BANK (ROMÂNIA ) SA - SUCURSALA SUCEAVA, cu sediul în Suceava, .. 2, parter, jud. Suceava.
Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la pct. 5.1 lit. c, ale contractului de credit bancar nr. NFPG696/_/05.11.2007.
Obligă pârâta să modifice contractul de credit bancar nr. NFPG696/_/05.11.2007 cu toate anexele sale, inclusiv graficul de rambursare, în sensul înlăturării clauzelor a căror nulitate absolută a fost constatată prin prezentul dispozitiv.
Constată că reclamantul a plătit în favoarea pârâtei, cu titlu de plată nedatorată, sumele de bani constând în comisionul de administrare prevăzut la pct. 5.1 lit. c, ale contractului de credit bancar nr. NFPG696/_/05.11.2007.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma încasată cu titlu de comision de administrare în cuantum de 2% anual, aplicat la soldul creditului plătit lunar, conform planului de rambursare anexă la contractul de credit bancar nr. NFPG696/_/05.11.2007, de la data încheierii convenției și până la data pronunțării hotărârii, respectiv suma de 623,28 euro..
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B...
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
L. C. R. R.
Red. CL/ Tehnored. R. R./ e x. 4/17.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2436/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2421/2015.... → |
|---|
