Anulare act. Sentința nr. 8951/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8951/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 8951/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 06.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. S.
GREFIER – M. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8951
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect anulare act + pretenții, formulată de reclamanta B. E., în contradictoriu cu pârâta P. C. RĂCHIȚI.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 29.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 28.07.2015, sub nr._, reclamanta B. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. C. RĂCHIȚI, solicitând ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată să se constate nulitatea înregistrării contractului de arendare nr. 1276/26.11.2013.
În motivare se arată că reclamanta este proprietara suprafeței de teren de 2,90 ha conform titlului de proprietate nr._/20.07.1995 și a contractului de partaj voluntar nr. 6114/27.10.2004 și din . care măsoară 2,36 ha, conform TP nr._/1994.
Reclamanta, la solicitarea repetată de eliberare a adeverinței pentru depunerea la APIA a documentației de obținere a sprijinului pentru această suprafață, reprezentanții pârâtei au refuzat, invocând că au eliberat o astfel de adeverință în favoarea ..
Se arată că, prin refuzul eliberării adeverinței solicitate, i s-a obstrucționat dreptul de a beneficia de exploatarea terenului.
În drept, s-au invocat dispozițiile Codului Civil.
În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, legal citată, nu a trimis reprezentant în fața instanței și nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
Conform art. 248 alin. 1 C.p.c., analizând, cu prioritate, actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei B. invocate, instanța reține:
În cauza de față, reclamanta B. E. a contestat refuzul pârâtei de a-i elibera adeverința de atestare a proprietății asupra suprafeței de 2,90 ha, conform Titlului de proprietate nr._ din data de 20.07.1995, solicitând totodată constatarea nulității înregistrării contractului de arendare nr. 1276 din data de 26.11.2013 întocmit în formă neautentică, precum și obligarea pârâtei la plata contravalorii sprijinului de suprafață acordată de APIA corespunzător anului 2015 pentru echivalentul suprafeței de 2,90 ha.
În drept, instanța reține că refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim se asimilează actului administrativ unilateral cu caracter individual, în sensul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, caz în care competența aparține tribunalului.
Cum prin prezenta cauză se solicită plata unor despăgubiri constând în contravaloarea sprijinului de suprafață acordată de APIA pentru anul 2015 în ceea ce privește echivalentul suprafeței de 2,90 ha, iar ca situație premisă, se invocă refuzul neîntemeiat al pârâtei de a-i elibera adeverința de atestare a proprietății, precum și constatarea nulității unui act administrativ, mai exact înregistrarea contractului de arendare nr. 1276 din data de 26.11.2013, instanța reține că, în speță, competența aparține instanței de contencios administrativ – Tribunalul B..
Față de cele ce preced, în temeiul art.132 Cod procedura civila, va admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B. invocată din oficiu și va declina cauza spre competentă soluționare Tribunalului B. – Secția contencios administrativ.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect ,,anulare act – pretenții”, formulată de reclamanta B. E., cu domiciliul în B., ..6, jud. B., în contradictoriu cu pârâta P. Răchiți, în favoarea Tribunalului B. - Secția a II-a Civilă, de C.-Administrativ și Fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.10.2015.
Președinte,Grefier,
Red. S.P.
Tehnodact. M.M.
Ex. 4/13.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8910/2015.... | Superficie. Sentința nr. 8942/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








