Plângere contravenţională. Sentința nr. 8878/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8878/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 8878/2015
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 5 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – C. A.
Grefier - L.-M. V.
Sentința civilă nr. 8878
La ordine, pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul P. M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 21 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței la data de 21.10.2014 sub nr._, petentul P. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., anularea procesului-verbal . nr._/12.10.2014 încheiat de intimat
În motivare, petentul a invocat, în principal, o . motive de nelegalitate la întocmirea procesului verbal, iar pe fondul cauzei a arătat că agentul constatator a constatat în cuprinsul actului sancționator o . neregularități în ceea ce privește utilizarea aparatului, respectiv a diagramei tahograf, aplicându-o o sancțiune contravențională în temeiul art. 9 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 37/2007, de 5000 lei.
A apreciat petentul că sancțiunea aplicată este nelegală și neîntemeiată, întrucât presupusa perioadă în care acesta ar fi depășit timpii de conducere este parcursă pe drumul forestier și nu pe drum public, cu o viteză de 7+8 km./h și nu reprezintă în nici un caz o încălcare a normei CE. Solicită a se avea în vedere faptul că transportul este local, respectiv regional, pe drumuri din România unde viteza medie este de 35 km./h, fără locuri de parcare și fără condiții de odihnă pe rețeaua rutieră, aspecte care înlătură caracterul contravențional al faptei, conform prevederilor art. 11 pct. 5 din O.G. nr. 2/2001
În probațiune, a depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la fila 14-15 ds., intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal încheiat.
În motivare, intimatul a învederat, în esență, că la data de 12.10.2014, ora 10,30, petentul a condus pe DE 58, în localitatea Vlădeni, autoutilitara marca Scania cu nr. de înmatriculare_, efectuând un transport de material lemnos și, procedându-se la verificarea diagramei tahograf din aparatul tahograf analogic, s-a constatat că petentul a folosit necorespunzător diagrama, pe o perioadă lungă de timp decât cea prevăzută de legislația în vigoare, fapt care a afectat înregistrarea datelor relevante, astfel că a fost sancționat conform prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 37/2007.
În finalul susținerilor, intimatul a învederat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate, cele reținute în actul sancționator fiind constatate ex propriis sensibus de către agentul constatator care l-a întocmit ca persoană special împuternicită de lege în acest sens, constatările sale prezumând-se că sunt conform cu realitatea.
În probațiune, a depus înscrisuri.
În cauză, petentul a formulat un răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esență, cele descrise în cuprinsul plângerii. A arătat, în plus că, în realitate, a avut în primire autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ cu care a efectuat curse anterior datei de 12.10.2014, iar în ziua de 11.10.2014 a efectuat o cursă în zona B., fapt dovedit cu diagrama și avizul de însoțire a mărfii de la acea dată, iar mașina i s-a defectat în apropiere de Piatra N., administratorul firmei angajatoare trimițându-i un mecanic cu o altă autoutilitară marca Scania cu nr. de înmatriculare_ și remorca_ cu care a preluat încărcătura, iar în dimineața zilei de 12.10.2014 și-a continuat drumul spre B., unde trebuia să predea lemnul. Că, practic, petentul poate face dovada că până la 11.X.2014 a folosit corect și legal diagramele tahograf pe mașina pe care a avut-o în primire și care s-a defectat în noaptea de 11/12.X.2014, iar autoutilitara cu care a fost depistat în trafic a efectuat doar transportul lemnului de la Piatra N. la B., capul tractor cu care a fost depistat fiind cazul fortuit de a scoate de pe partea carosabilă o încărcătură agabaritică care ar fi periclitat cu adevărat siguranța rutieră.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._/12.10.2014 întocmit de IPJ B. petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.8 alin.1 pct.25 din O.G.37/2007 și sancționată potrivit art.9 alin.1 lit. c) din același act normativ.
S-a reținut că în data de 12.10.2014, orele 10,30, a condus pe DE 58, în localitatea Vlădeni, autotoutilitara marca Scania cu numărul de înmatriculare_ care tracta remorca_ și se deplasa din direcția Suceava către B.,, efectuând un transport de material lemnos. Procedându-se la verificarea diagramei tahograf din aparatul tahograf analogic, s-a constatat că petentul a folosit în mod necorespunzător diagrama, pe o perioadă mai lungă de timp decât cea prevăzută de legislația în vigoare, fapt care a afectat înregistrarea datelor relevante. Aceasta a fost introdusă în aparatul tahografic la data de 02.10.2014, asfel că nu s-a putut stabili perioada de conducere și odihnă până pe data de 12.10.2014, când a fost efectuat controlul de agentul constatator.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitateaprocesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petentul nu a indicat motive de nulitate.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța constată că apărarile petentului expuse inițial în plângere se referă la o altă faptă cu conținut contravențional, respectiv depășirea timpilor de conducere, și nu la cea reținută în sarcina sa, respectiv utilizarea incorectă a diagramei de natură a afecta înregistrarea datelor relevante, pentru ca apoi, prin răspunsul la întâmpinare, acesta să expună o situație de fapt nouă, invocând cazul fortuit pentru a fi exonerat de răspundere.
Astfel, petentul afirmă că el a folosit autoutilitara cu care a fost surprins în trafic doar în data de 12.10.2014, pentru a efectua transportul de material lemnos până la destinația finală (autoutilitara cu care a plecat inițial în cursă s-a defectat) și că de fapt nu răspunde de utilizarea diagramei tahograf care se afla deja introdusă în aparatul tahografic. A invocat incidența cazului fortuit drept cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei.
Instanța apreciază că situația de fapt expusă și probată de petent prin proba testimonială administrată în cauză coroborată cu înscrisurile depuse la dosar, nu se circumscrie cazului fortuit, putând fi valorificat cel mult la individualizarea sancțiunii.
Apreciază că, la plecarea în cursă (de la locul unde s-a defectat autoutilitara cu care plecase inițial) petentul avea posibilitatea de a verifica diagrama tahograf și să o înlocuiască în ipoteza în care ar fi observat nereguli în utilizarea acesteia, împrejurea aceasta nefiind de natură a-l exonera de răspundere.
Totodată instanța reține că prin probatoriul administrat în cauză nu s-a făcut dovada contrară celor reținute în sarcina sa prin actul de sancționare, motiv pentru care reține că a fost temeinic întocmit.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, instanța are în vedere faptul că potrivit art.5 alin.5 OG 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art.21 alin.3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În cazul de față, sancțiunea aplicată petentului a fost amenda contravențională în cuantum de 5000 lei. Având în vedere împrejurările săvârșirii contravenției, instanța apreciază că se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei cu avertisment, considerând că această sancțiune este suficientă pentru a atrage petentului atenția, ca pe viitor, să se conformeze dispozițiilor legale în vigoare, în caz contrar, sancțiunile pecuniare care i se vor aplica vor fi păstrate tocmai datorită antecedenței contravenționale dovedite.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.10.2014, instanța, în temeiul art.34 O.G. nr.2/2001, va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul P. D., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean B. și va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 5000 lei cu avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul P. D., domiciliat în ., județul Suceava, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în municipiul B., Bulevardul M. E., nr. 57, județul B..
Modifică procesul-verbal . nr._/12.10.2014 întocmit de intimat în sensul că înlocuiește amenda aplicată în cuantum de 5000 lei cu sancțiunea avertismentului.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 05.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored. C.A/29.X.2015
| ← Fond funciar. Hotărâre din 04-11-2015, Judecătoria BOTOŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8901/2015.... → |
|---|








